Rapid Brodoc a făcut primele mutări!
MIȘCĂRI DE TRUPE… Singura reprezentantă a județului în ligile superioare ale fotbalului românesc în sezonul trecut, Rapid Brodoc, a perfectat deja primele mutări. Clubul “alb-vișiniu” le-a prelungit contractele unor fotbaliști și a adus doi tineri de perspectivă.
Trei dintr-un foc. Vlăduț Mocanu, Lucian Dumea, Eduard Ponea și-au prelungit contractele cu Rapid Brodoc. Noua înțelegere este valabilă pentru următorul sezon al Ligii 3. “Sunt foarte fericit pentru alegerea făcută. Consider că acest proiect va fi unul de succes și împreună vom reuși să ne luptăm pentru locurile fruntașe. Mulțumesc conducerii pentru încrederea acordată și aștept colegii la întrunire”, a spus căpitanul Vlăduț Mocanu pentru pagina de facebook a clubului. În aceste zile, rapidiștii au făcut și primele transferuri, aducându-i la echipă pe Iulian Dascălu și Pavel Răzvan Hurdubae, de la LPS Vaslui U19. Cei doi jucători au terminat junioratul în această vară, după ce au fost eliminați în optimile de finală ale Campionatului Național de fotbal U19. Ei au fost antrenați la LPS Vaslui de profesorul Gabriel Pană. Zilele următoare, antrenorul Romică Dorin va testa mai mulți jucători tineri născuți în anii 2004 și 2005 din județ, cei mai buni urmând a face pasul către echipa de Liga 3.