Speranțe la medalii pentru două canotoare din județul Vaslui
PARTICIPARE… Canotoarele Bianca Drăghici, din comuna Ivești, și Bianca Ifteni, din comuna Pădureni, luptă pentru medalii la Campionatul Mondial de Canotaj – Under 19 din Franța. Bianca Drăghici va concura în proba de 8 plus 1, iar Ifteni va participa la simplu vâsle – feminin.
În aceste zile, la Paris, Franța, se desfășoară Campionatul Mondial de Canotaj U19, la care participă 218 echipaje din 53 de țări. La această competiție, România participă cu 8 echipaje, dintre care trei la masculin și 5 la masculin, cu un total de 35 de canotori. Așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, Vasluiul are reprezentare aproape la toate competițiile importante de canotaj, inclusiv la cea de la Paris. Este vorba despre Bianca Elena Drăghici (17 ani) din comuna Ivești, dar care este legitimată la Ceahlăul Piatra-Neamț, și Bianca Ifteni (16 ani), din comuna Pădureni, legiitmată la CSM Călărași. Bianca Drăghici va concura în proba feminină de 8 plus 1, alături de alte opt canotoare din țară, în timp ce Bianca Ifteni va participa în proba feminină de simplu vâsle.