LIGA 3 | Derby-ul marilor ambiții

CARE PE CARE… Rapid Brodoc și CSM Vaslui se întâlnesc într-un nou derby de Vaslui, sâmbătă, pe “Municipal”, de la ora 17:00, într-un meci din cadrul etapei a 6-a a Ligii 3, Seria 1. Duelul dintre cele două se anunță unul interesant, unul care va naște multe ambiții, ambele formații dorindu-și să demonstreze că dețin supremația în oraș.
Derby-ul județului din Liga 3 se preconizează unul plin de ambiții și orgolii. În ultima întâlnire, din turul 1 al Cupei României, CSM Vaslui a condus cu 1-0 la pauză, însă Brodocul a întors meciul în repriza secundă și s-a impus cu 2-1. Fotbaliștii CSM-ului cred că se află în fața revanșei și simt că a venit momentul să obțină prima victorie din acest an în fața Rapidului. De partea cealaltă, Brodocul așteaptă derby-ul de mâine din postura de echipă rănită după eșecul usturător de la Bacău, 1-3 cu Aerostar. “Alb-vișinii” sunt montați și vor să arate că evoluția din meciul precedent a fost un simplu accident. Meciul dintre Rapid Brodoc și CSM Vaslui se joacă, sâmbătă, de la ora 17:00, intrarea fiind liberă.
CSM Vaslui, în topul nou-promovatelor
Într-un bilanț al nou-promovatelor după impactul cu al treilea eșalon, efectuat de FRF, CSM Vaslui se află în topul nou-promovatelor, ocupând poziția a treia, cu 7 puncte, alături de ARO Câmpulung Muscel și CSC Peciu Nou. Pe primul loc se află Oltul Curțișoara și ACS Mediaș 2022, cu câte 10 puncte, în timp ce LPS HD Clinceni și Dunărea Giurgiu, cu câte 9 puncte, se situează pe locul secund. Sunt 21 de formații care în sezonul trecut activau la nivel județean, în Liga 4, iar acum evoluează în cadrul Ligii 3. Într-un clasament al nou-promovatelor după cinci etape, formația pregătită de Adi Racoviță și Gabriel Crăciun se află pe locul 3.