LIGA 3 | CSM Vaslui a deraiat Rapidul!

DEZAMĂGITOR… Cum se jucau derby-urile Mecanica Vaslui – Inter Vaslui pe vremea lui Emil Spirea nu mai știm. Sigur erau mai mulți spectatori și se punea mai mult suflet. Venim în zilele noastre și vedem că duelul dintre Rapid Brodoc și CSM Vaslui, reprezentantele orașului în Liga 3, abia adună 300 de spectatori în tribună.
În teren, cele două formații au oferit un fotbal de calitate modestă, cu multe greșeli de pasare și de preluare. De asemenea, au lipsit un-doi-urile, încrucișările sau învăluirile. A fost un meci de uzură, s-a jucat mai mult la mijlocul terenului, cu puține ocazii de gol. CSM Vaslui a jucat pragmatic și a știut ce a vrut: victoria! Și a obținut-o meritat, fiind echipa mult mai bine pregătită pentru un derby. Atacantul Robert Rusu (minutul 52) a deschis scorul cu o lovitură de cap din centrul careului, după centrarea perfectă oferită de puștiul Darius Crăciun. Nouă minute mai târziu, un alt junior, Claudiu Mocanu a tras de la 20 de metri și a făcut 2-0, cu largul concurs al portarului Hriscu. Deși a avut mai mult posesia, Brodocul a jucat previzibil, fotbaliștii au fost lenți, fără o idee clară de joc. Neputința “alb-vișiniilor” s-a accentuat în repriza secundă. Au bâjbâit mingea la mijlocul terenului, căutând o breșă în defensiva CSM-ului. O apărare bine organizată, grupată undeva la 30 de metri de poarta lui Dohotariu. Dacă înfrângerea nu a surprins, cu siguranță prestația rapidiștior, care nu au dat niciun șut pe poartă a fost una dezamăgitoare. După șase etape, CSM Vaslui a urcat pe loc de play-off, pe 4, cu 10 puncte, în timp ce rapidiștii au coborât pe 8, cu 6 puncte.
Liga 3, etapa a 6-a:
- Foresta Suceava – Știința Miroslava 5-1
- CSM Bacău – Șomuz Fălticeni 1-0
- Rapid Brodoc – CSM Vaslui 0-2
- Bucovina Rădăuți – FC Bacău 0-0
- Viitorul Darabani – Aerostar Bacău (neprogramat)