LIGA 3 | REVENIRE DE SENZAȚIE!

FABULOS… CSM Vaslui a răpus-o pe Știința Miroslava în propria casă, scor 3-1 (0-1), la capătul unui joc în care Buhăescu și compania au dovedit că merită un loc în play-off. Vasluiul a jucat peste 70 de minute în inferioritate, însă a întors meciul în repriza secundă. Golurile CSM-ului au fost reușite de Buhăescu (2) și Rusu.
CSM Vaslui a rupt “blestemul” și a obținut prima victorie pe teren propriu din acest sezon. A fost un meci de luptă încă din prima repriză, cu un plus pentru vasluieni datorită terenului propriu și succesului din tur, 2-0 la Uricani. Ionuț Jitaru a văzut cartonașul roșu după un fault din postură de ultim apărător, iar oaspeții au deschis scorul prin Cosmin Nemțanu (min. 33). Repriza secundă s-a jucat în condiții extreme, mingea pierzându-se de multe ori în zăpadă. Deși au evoluat cu un om în minus, vasluienii au condus ostilitățile în partea a doua. Oaspeții au terminat energia, iar CSM-eii au prins curaj, pe fondul unei pregătiri fizice foarte bune. Robert Rusu (50) a înscris frumos de la marginea careului, pentru ca experimentatul Vasile Buhăescu (63, 74), cel mai bun jucător al Vasluiului în meciul de sâmbătă, să aducă un succes extrem de important în lupta pentru calificarea în play-off. CSM Vaslui a avut o repriză secundă de vis și a transmis un mesaj clar: “Suntem pregătiți pentru play-off”. După 13 runde, CSM-ul e pe 4, cu 17 puncte, în etapa următoare urmând să joace, în deplasare, cu CSM Bacău.
Rapid Brodoc, în cădere liberă!
La Rapid Brodoc, cealaltă reprezentantă a orașului Vaslui în Liga 3, situația este una dificilă. Trupa pregătită de Romică Dorin a suferit o nouă înfrângere la scor, 0-4 (0-1), în deplasare, cu FC Bacău. Chiar dacă au avut un om în plus, după eliminarea lui Chirilă încă din prima repriză, “alb-vișinii” au mai încasat trei goluri. Brodocul e pe ultimul loc, cu 7 puncte, la 5 puncte de evitarea retrogradării. În runda viitoare, joacă, acasă, cu Aerostar Bacău.
Liga 3, etapa a 13-a:
- Aerostar Bacău – CSM Bacău 1-1
- FC Bacău – Rapid Brodoc 4-0
- Șomuz Fălticeni – Foresta Suceava 2-2
- CSM Vaslui – Știința Miroslava 3-1
- Bucovina Rădăuți a stat.
Clasamentul Ligii 3, Seria 1:
Loc Echipă M V E Î Gm-Gp Puncte
- 1 Foresta Suceava 11 7 3 1 29-14 24
- 2 CSM Bacău 11 7 1 3 17-9 22
- 3 Bucovina Rădăuți 11 4 5 2 16-11 17
- 4 CSM Vaslui 12 4 5 3 21-18 17
- 5 Știința Miroslava 12 5 1 6 17-18 16
- 6 FC Bacău 12 4 3 5 17-16 15
- 7 Șomuz Fălticeni 12 2 6 4 15-21 12
- 8 Aerostar Bacău 12 3 3 6 11-17 12
- 9 Rapid Brodoc 11 2 1 8 8-27 7