Moartea unei mame departe de casă… Redacția Vremea Nouă, alături de Simona, colega noastră, care s-a despărțit de ființa cea mai dragă!

CONDOLEANȚE… Moartea unei românce care lucra în Italia, pentru că în România nu a mai încăput, nu mai este de mult o știre pentru ziare sau televiziuni, chiar dacă aceasta lucra în Sicilia, la Trapani, cuibul mafioților. Noi însă scriem acest necrolog pentru românca noastră care este mama și soacra a doi colegi de-ai noștri: Simona Danda și Flavius Ghiorghieș. Este povestea unei vasluience care și-a făurit singură destinul, ca multe altele care au ales să muncească în altă țară pentru a oferi copiilor o educație aleasă și o pâine pe masă. Am spus că în România nu a mai încăput, fiindcă nu a vrut să dea șpagă să se angajeze la stat, iar în privat nu o mai voia nimeni, după valurile de concedieri care măcinau economia locală. S-a dus în îndepărtata Sicilie. În nordul Italiei nu mai găseai de mult locuri de muncă. Se hotărâse târziu să-și încerce norocul în Italia. Și-a făcut treaba cu responsabilitate și 17 ani a muncit în acea zonă. A fost îndrăgită și apreciată de italieni. 17 ani sunt ca o viață de om. În august trebuia să se pensioneze și să vină acasă, dar nu a mai apucat. A făcut un infarct și visul ei de a avea o viață tihnită în România, alături de copiii ei, s-a spulberat. Niculina Mocanu a murit pe 27 aprilie 2024, într-o zi de sâmbătă. Nimic nu prevestea această tragedie. A fost în oraș cu prietenele ei românce din Trapani, după ce venise de la lucru, dintr-un azil de bătrâni. Conveniseră să se înâlnească a doua zi să meargă la biserică, dar nu a mai răspuns la telefon. Au mers în apartamentul ei, duminică dimineață, unde mai locuia cu o altă femeie, și ușa de la cameră era închisă cu cheia. Soneria telefonului se auzea strident, dar de dincolo nu venea niciun răspuns. Prietenele ei au spart ușa și au intrat. Au găsit-o pe Niculina cu pătura peste cap, semn că a murit în somn. A venit medicul legist care a constatat decesul, dar și carabinierii care au făcut verificări să se asigure că nu a fost o moarte violentă și gata! Aventura Niculinei în Sicilia s-a terminat. Colega noastră din redacție a fost sunată, duminică la ora 14.00, de prietenele mamei sale, să-i spună despre tragedie.

Chinul unor copii care-și voiau mama acasă și numărau zilele pâna la pensionarea acesteia

Noi, cei din redacție, ne-am întâlnit cu Niculina Mocanu o singura dată. De Revelion, anul acesta, a fost în redacția noastră să vadă focul de artificii. Era tare mândră, fiindcă era însoțită de copiii ei dragi. Ne-a spus și nouă că se întoarce acasă și de abia așteaptă un nepoțel de la colega noastră. Dar nu a fost să fie. Vestea morții ei ne-a luat pe toți prin surprindere. Avea doar 59 de ani și noi o știam cu o sănătate de fier. Dar iată că nu a fost așa. Flavius și Simona au plecat imediat spre Sicilia. Luni la ora 12.00 au fost acolo, iar fiul ei ajunsese în România, din Londra unde lucra, să-i sape groapa iubitei sale mame. Tot luni, din Iași, o mașină mortuară lua calea Italiei pentru a o repatria pe vasluianca noastră. A ajuns în România sâmbătă seară și a fost depusă la capela Bisericii “Sf. Neculai” fiind îngropată la Cimitirul Eternitatea.

Redacția Vremea Nouă este alături de familia Simonei

Suferința de a-și pierde mama este una nemăsurabilă, amplificată și din perspectiva faptului că nimeni nu se aștepta la un așa deznodământ, atât de repede. Cu toții suntem datori cu o moarte, dar în cazul Niculinei a fost prea devreme. Pe noi însă, drama acestei vasluience, plecată de acasă pentru o cauză, ne-a impresionat mult. Empatia e posibil să fi venit și pentru că o cunoșteam din poveștile Simonei, dar nu poți rămâne de piatră când auzi o astfel de poveste. Când vezi cum se frânge un vis, cum o femeie care s-a luptat pentru o viață mai bună ajunge o simplă bandantă, care nu trebuie să trăiască mult după ce se pensionează, ca nu cumva să se bucure de privilegiile statului italian, ca pensionar. Și de aici pleacă revolta noastră. A muncit 17 ani în Trapani, fiindcă în Vaslui nu și-a mai găsit locul, tocmai pentru a avea o viață tihnită la bătrânețe. Dar nu a fost să fie. Cel de Sus a avut alte calcule cu Niculina. Acolo nu a aparținut nimănui, doar unui grup micuț de românce unite, care au socializat și s-au unit, silite să nu-și piardă identitatea. Iar dovada că formau un grup unit s-a văzut în momentul în care Simona și Flavius au ajuns în Sicilia. Niculia era într-o capelă, vegheată de colegele mamei sale. Femeile au strâns și o sumă de bani, pentru a ajuta la repatrierea Niculinei, cam jumătate din costurile unei astfel de operațiuni. Nu au făcut-o dintr-o obligație, ci dintr-o necesitate și din dorința de a ajuta. Știau că Niculina nu și-ar fi dorit să fie îngropată în Italia. Le spunea, când era în viață, că nu înțelege de ce nu există cimitir în Italia, fără ca un român să nu fie îngropat acolo. Nu concepea sub nicio formă ca ea sau alți români să fie îngropați în alt pământ decât al țării lor și nici să fie arși într-un crematoriu.

Ultimul drum, doar prin ținuturi ortodoxe

Drumul din Italia a durat aproape trei zile și a avut un traseu ciudat. Din Sicilia, mașina cu sicriul defunctei a urcat pe feribot și a ajuns în sudul Greciei. După ce a traversat toată Elada, a ajuns apoi în Bulgaria și a intrat în țară pe la Giurgiu. A traversat astfel Oltenia și a trecut și foarte aproape de locul unde s-a născut. Fiindcă trebuie spus că Niculina nu este din Vaslui. Aici a ajuns în urma căsătoriei. A copilărit și a crescut într-un sat din județul Olt. Traseul nu a fost stabilit de familie, așa au decis cei de la firma de repatriere. Iată, așadar, cum s-a încheiat o poveste tristă a unei vasluience adoptată la noi în județ, care și-a trăit visul de a asigura un viitor copiilor, dar care sfârșește tragic, plătind prețul suprem, că a îndrăznit să-și dorească mai mult decât țara noastră îi putea oferi. Dumnezeu să o ierte pe Niculina pentru că viața ei nu a fost în zadar pe pământ! A lăsat în urma sa, lăstare puternice, care și-au verificat forța și caracterul, aducând-o pe mama lor în cel mai scurt timp din Sicilia, de unde puțini au curaj să se încumete să repatrieze persoanele decedate. Se va duce la odihnă veșnică în pământ românesc, așa cum și-a dorit…

„Mami, dă-mi putere! Este foarte greu fără tine. Este cumplit!”

GÂNDURI… Când mă vedea tristă sau supărată, mama îmi zicea: “Simo, nu mai fi tristă, lasă că trecem noi și prin asta”. Și îmi mai spunea un lucru: “Simo, în cele mai grele momente ale mele mă rugam la Dumnezeu și vorbeam cu mamaie-ta. Și prindeam putere”.

Acum mă rog eu la Dumnezeu și vorbesc cu tine: mami, dă-mi putere! Este foarte greu fără tine. Este cumplit. Mi se pare că totul este un vis urât din care de abia aștept să mă trezesc și să te sun să îți povestesc.

Nimeni și nimic nu te pregătește pentru momentul în care îți pierzi unul dintre părinți, mai ales atunci când totul se întâmplă brusc, într-o clipită a nopții.

Le mulțumim tuturor celor care, zilele acestea, ne-au ajutat moral și material. Empatia și solidaritatea românilor din țară și din străinătate ne-au copleșit. Mulțumim pentru tot!