SCHIMBĂRI… După ce au înființat pentru a doua oară Comisia de Circulație, întrucât prima oară au făcut-o și apoi au uitat de ea vreo câțiva ani, edilii de la Huși dau semn că ar vrea să facă ordine în traficul din oraș. După ce locul de plecare pentru candidații la examenul auto a fost mutat recent de pe Bulevardul 1 Mai, mult mai la vale, în zona fabricii Petal, ceea ce a mulțumit localnicii care reclamau de mult timp traficul foarte aglomerat din zilele în care se susținea proba practică a examenului auto, iată că joi, la ședința de CL, aleșii au de gând să ia noi decizii.
Pe ordinea de zi, figurează un proiect care are următorul enunț: „Proiect privind reglementarea circulației autovehiculelor ce aparțin școlilor de șoferi pe raza municipiului Huși, în perioada pregătirii practice în vederea obținerii permisului auto”. Așa cum s-a mai discutat în plenul CL, aleșii de la Huși vor să facă, probabil, un orar pentru a le impune anumite ore sau poate zone din oraș, pe unde își pot învăța elevii să conducă. La Vaslui, există o asemenea regulă și, de când a fost aplicată, traficul nu a mai fost atât de aglomerat la anumite ore. Până când se va lua o asemenea decizie și la Huși, localnicii țin să le reamintească aleșilor despre garajele construite de-a valma printre blocurile și așa înghesuite sau despre mașinile abandonate pe spațiul public. Recent, un hușean a fotografiat un Cielo care părea complet nefuncțional și abandonat pe domeniul public dintr-o zonă destul de circulată din oraș. „Sunați la Poliția Locală”, i-au recomandat unii concitadini. „Poliția Locală are câțiva oameni la un oraș întreg. Ce să facă Poliția Locală, dacă simțul lipește uneori. Dacă ai un hârb de mașină, du-o, domnule, la o firma de dezmembrări sau la fier vechi, nu o lăsa să necăjească lumea și să ocupe un loc de parcare într-un oraș cu așa de puține parcări”, au reacționat localnici. Aleșii locali au anunțat că, de data aceasta, Comisia de Circulație chiar va funcționa și că se va trece la măsuri, întrucât în traficul din Huși este nevoie de puțină ordine.
mari retardati acesti instructori, ma boilor dar de ce plm nu-l invatati sa faca parcare laterala pe dric sau intr-o zona mai putin circulataa???????
Va doare-n pula de ce se intampla cu ceilalti de asta si atatea frustrari in trafic… n-ai cum sa vrei o tara civilizata si tu te duci cu scolile fix in centru si faci parcari laterale… incurci masini, tiruri, etc
Toti ciobanii din toate satele au venit la Husi si s-au facut instructori iar ei percep aglomeratia urbana precum sesul pe care au fost crescuti si fac ce vor…
Mare retardat acest mâncător de căcat, mă jită pentru că acolo îi duce examinatorul , oriunde vede el un loc adecvat.
Toți ciobanii din toate satele are el un tilifuon și își dă cu părerea beșîtă despre lucruri care îl depășesc enoooorm, el are un cazan afumicios și trebuie să meargă rachetă prin târg.
Sa interzică accesul acestor auto școala pe variantă. Stai 5 minute după o mașină să facă o parcare laterală.
Mă nu fi rău…și eu vreau sa învăț