National

Ultimele patru rapoarte anuale ale SRI zac la secret în Parlament

Ultimul raport al Comisiei de control privind activitatea SRI, aprobat de plenul Parlamentului, se referă la anul 2020. Fostul președinte al Comisiei SRI, Ioan Chirteș, a declarat pentru HotNews că în aceste rapoarte se regăsesc informări despre legătura mișcării suveraniste cu „factori externi, în special Rusia”. Serviciul Român de Informații a trimis anual raportul de activitate, dar conducerea Parlamentului nu l-a prezentat plenului pentru adoptare.

Legea prevede că SRI depune anual un raport de activitate în fața Parlamentului. Documentul este analizat, în prima fază, de Comisia de control asupra activității Serviciului. După ce este aprobat de Comisie, raportul ajunge pe masa Birourilor Permanente Reunite, ceea ce reprezintă conducerea Parlamentului. Pasul următor îl reprezintă adoptarea în plenul reunit, adică toți senatorii și deputații.

După ce este îndeplinit și acest ultim pas procedural, raportul SRI devine public.

Ultimul vot dat în plenul reunit a avut loc în octombrie 2023 și a vizat raportul privind activitatea SRI din 2020. Toate rapoartele SRI din 2021, 2022, 2023 și 2024 au un caracter secret din cauza faptului că ele nu au ajuns, până acum, în plenul Parlamentului.

Eugen Bejinariu (PSD) conduce Comisia permanentă pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. General-maior în rezervă, Bejinariu nu a dorit să dea o declarație oficială despre rapoartele SRI care nu sunt votate în Parlament. A precizat că toate rapoartele aferente intervalului 2021-2024 au fost aprobate de Comisia SRI și că decizia aparține Birourilor Reunite ale Parlamentului pentru a le supune la vot în plen…https://hotnews.ro/ultimele-patru-rapoarte-anuale-ale-sri-zac-la-secret-in-parlament-uitandu-se-la-dezvaluirile-din-documente-un-fost-presedinte-al-comisiei-sri-arata-spre-fostul-presedinte-fostii-premieri-stiau-de-2073830

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button