Local

De ce voia Bogos să-l schimbe pe Ponea din funcția de director DSVSA și miza despăgubirilor de 3 milioane euro

REȚEA INFRACȚIONALĂ… În sfârșit, încep audierile în cel mai complex dosar de corupție din județul Vaslui, care îl are în centru pe dubiosul om de afaceri, Fănel Bogos, acuzat că a creat o adevărată rețea de influență pentru a-și menține afacerile pe care acesta le derulează în România. Vorbim aici de chestiuni care țin de siguranța alimentară și de faptul că Fănel Bogos nu a respectat ani la rând nicio normă sanitar-veterinară în produsele pe care le vindea pe piața din întreaga țară. Rețeaua lui Bogos de influență cuprinde foști ofițeri SRI, procurori militari, politicieni și chiar generali SIE, iar unele publicații din Capitală spun că ar fi implicați și jurnaliști locali. Vremea Nouă urmărește subiectul de foarte mult timp și publicăm informațiile pe care le-am adunat până acum despre această afacere.

Mihai Ponea

Încă de acum doi ani, s-a descoperit la ferma lui Fănel Bogos că abatorul și o parte din fermele sale au fost infectate cu salmonella și a primit recomandarea de a distruge imediat cantități mari de ouă și produse din carne, dar și pui vii. Vorbim de cantități uriașe, de ordinul de zecilor de milioane de lei, ca valoare. Și de aici au început presiunile și faptele penale ale omului de afaceri. Cantități mari de carne au făcut „aripi” și au ajuns la populație, acesta susținând că, de fapt, le-ar fi exportat în Polonia, acolo unde ele urmau să fie prelucrate la temperaturi foarte mari, la care bacteria salmonella ar fi fost distrusă. Se presupune că, de fapt, acea marfă nu ar fi ajuns niciodată în Polonia, ci ar fi fost vândută în România. 

Bogos a vândut marfa infectată cu salmonella „la negru”, dar a susținut că a distrus-o și că vrea despăgubiri

La un moment dat, Bogos trebuia să distrugă 10 milioane de ouă, dar în loc să le dea la firme specializate, acesta a pretins că le-a distrus singur, susținând că și-a construit el o instalație de neutralizare, dar care nu avea niciun fel de acte sau avize.

După aceste activități, Fănel Bogos a făcut dosare la DSVSA pentru a obține despăgubirile pe care statul le acordă în acest sens, bazându-se pe relațiile pe care acesta le are în sistem. Cu alte cuvinte, marfa a vândut-o „la negru”, în diverse locuri, dar voia, totuși, să obțină și despăgubirile de la stat, făcând documente pe care le-a înaintat DSVSA Vaslui. 

Fănel Bogos are două dosare de despăgubiri la DSVSA Vaslui, dar care nu sunt vizate de Mihai Ponea

Fănel Bogos

Documentele ajunse la DSVSA, pe baza cărora Bogos urma să primească despăgubiri de milioane de euro, i-au fost refuzată la plată de către directorul DSVSA, Mihai Ponea. Bogos a rămas uluit la acel moment, pentru că îl considera pe Ponea un apropiat al său. Este de notorietate relația lor în județul Vaslui, sunt firme unde sunt acționari Mihai Ponea sau apropiații săi, care lucrau intens cu Vanbet-ul, pe partea de materiale publicitare. Când și-a dat seama Bogos că amicul său Ponea nu mai răspunde la comenzi, a început un adevărat jihad împotriva acestuia, considerându-l cel mai mare dușman al său, care, dacă ar fi să îl cităm pe Bogos „a luat de multe ori șpagă, iar acum nu mai vrea, exact când are el cea mai mare nevoie”. Pentru a vă da seama cât de disperat era Bogos pentru a pune mâna pe milioanele de la DSVSA a chemat un director adjunct de la pensie, pentru a-i semna dosarele pe care Ponea nu dorea să le valideze. 

Bogos a vorbit cu zeci de politicieni pentru a-l schimba pe Ponea, dar și pe președintele ANSVSA București

Mihai Ponea a deținut funcții și în structura centrală a Autorității sanitar-veterinară, chiar director în cadrul departatmentului de siguranță alimentară, vicepreședinte al instituției sau secretar general. Bogos și-a folosit toate relațiile sale poltiice și cele din serviciile secrete, în special pensionari ai structurilor, punând la bătaie chiar 500.000 de euro, pentru a-l schimba pe Mihai Ponea din funcție. A făcut memorii, plângeri la DNA, a luat politicienii din Vaslui la mână, le-a propus diverse avantaje, doar pentru a-l schimba pe Ponea, cel care deținea cheia de la lacătul pus pe milioane de euro pe care Fănel Bogos le pretindea drept despăgubiri. Cei care au picat în plasa lui Bogos au fost Dan Marian, pe vremea când era vicepreședinte la CJ Vaslui, dar, mai nou, și Mihai Barbu, poreședintele interimar de la PNL Vaslui, omul parașutat de la București, ca să conducă organizația locală a PNL. Din comunicatul DNA-ului, reiese că se fac percheziții în Iași, acolo unde Dan Marian are domiciliu, în Vaslui, dar și la Ilfov, acolo unde știm că Barbu are domiciliu. Trei intervenții a făcut Barbu, chiar și pe lângă premier, pentru a ajunge la președintele ANSVSA-ului, cu lobby pentru Fănel Bogos. Le spunea tuturor cât de ticălos este Ponea, care l-ar fi șantajat și l-a muls pe omul de afaceri Fănel Bogos. Mai mult decât atât, cei din rețeaua lui Bogos susțineau că depind mii de familii de vasluieni de patronul Vanbet și că este un stâlp al economiei locale. Se spune că Barbu nu a făcut singur acest demers, dar nu vom publica numele complete decât în momentul în care averm siguranța și certitudinea oficială că sunt cele implicate. Singurul lider politic la care Bogos a apelat, dar acesta nici nu a vrut să audă, a fost Adrian Solomon. În rest, toți îl căinau pe Fănel Bogos. Cel care a făcut presiuni foarte mari la un anumit moment a fost și Dan Marian. 

Rețeaua de influență a lui Bogos, prin care făcea presiuni și șantaj este formată din generali în rezervă SIE și SRI, dar și foști procurori

Nicolae Iană, fost general SIE și Vasile Doană, fost șef al Secției Militare a DNA

Presa națională vorbește de nume mari, care ar fi implicate în această afacere. G4madia.ro vorbește de generalul SIE în rezervă, Nicolae Iană, de fostul procurorul militar Vasile Doană, dar și de doi rezerviști de la SRI. Tot g4media confirmă că perchezițiile s-au făcut și la Mihai Barbu, actualul președinte PNL Vaslui, originar din județul Ilfov. Un alt personaj vizat de percheziții este și Cristinel Bălan, care mai apare și în dosarul magazinelor, de pe aeroportul Otopeni. Cele 23 de percheziții sunt în localități din județele Iași, Dolj, Vaslui, Ilfov, București, Prahova, Hunedoara și Timiș. Din informațiile pe care le deținem, la DNA au început să fie aduși suspecții din dosar pentru audieri. Cei de la g4media.ro spuin că în dosar ar fi chiar și jurnaliști locali.

Mihai Ponea, o piesă grea în acest dosar

Fănel Bogos s-a plâns la foarte multă lume de Mihai Ponea, afirmând că acesta este lacom și că ar fi cerut șpagă, ca să îi rezolve dosarul. Se spune că Fănel Bogos ar fi făcut chiar plângere la DNA, denunțându-l pe Ponea. Acesta a afirmat că a cumpărat pe firma sa materiale de construcții. pe care i le-a dat lui Ponea, ca să construiască la Bacău o hală unde acesta are o franciză a unei firme de curierat. În tot acest timp, Bogos nu a respectat nicio cerință impusă de DSVSA Vaslui, privind siguranța alimentară. De exemplu, avea închis abatorul, iar acest vindea cu documente false pui de o zi, care ulterior ajungeau în Ungaria. Muta tot cu documente false ouă, carne sau păsări dintr-o locație în alta, ca să li se piardă urma. De fiecare dată cei de la DSVSA anunțau organele competente, pentru a lua măsuri. Bogos nu deține afaceri doar în județul Vaslui, ci și la Iași, Galați, Buzău, Ialomița și Prahova. Și aici avea același gen de probleme, ca și la Vaslui. La un moment dat se spunea că Fănel Bogos, într-una din vizitele sale la ANVSA ar fi sărit chiar la bătaie la președintele Autorității sanitar-veterinare, considerându-l și pe acesta un inamic. A ajuns și până la președintele Senatului cu memorii împotriva atât a lui Mihai Ponea, cât și a președintelui ANSVSA. Dar iată că acum procurorii au început să destructureze grupul și va fi foarte interesant de urmărit ancheta cu atât de multe ramificații și nume grele implicate.

CITEȘTE ȘI:

12 comentarii

  1. Sublim PNL-ul de Vaslui!

    Pe la DNA a dat cu subsemnatul domnul Nelu Tătaru, iată, acum dă și domnul Mihai Barbu….🤡

    1. ce credeti ca Nelu Tataru e strain de spăgile din acest dosar ? cat a condus judetul , le a luat el , acum le au luat succesorii, e posibil ca Nelutu să fie jetuitor in acest dosar ca i place saorma cu de toate ….

      1. Pe domnul Tătaru l-au chemat pe altă speță, atunci fiind subiectul principal al anchetei.

        Acum, deși subiectul e domnul Bogoș, problema la PNL vaslui rămâne pentru că l-a implicat pe domnul Mihai Barbu.

        Deci să vedem ce *sifonează* domnul Bogos!

  2. Intrebarea corectă e ” de ce au luat Ponea si Tataru de 10 ori spagă de la Bogos și nu au mai vrut si a unsprezecea oară?”

  3. domnii jurnalisti , numai asa pemtru corecta informare, de spaga data lui Tataru chiar nu spuneti nimic? nu i frumos asa, pai unde va este deontologia….

  4. Dar pe ăștia de la bănci, când îi ia?! Și pe acolo sunt în funcții securiști (SRI/SIE) sub acoperire! DNA să-și facă treaba peste tot!!!

  5. Clanul Episcopiei Hușilor va fi destructurat? Ignatie și clanul de consilier eparhiali? Acceseaza mulți bani publici cu contrele sociale! Intervenit la ministere să obțină finanțări și donații. Multă evaziune fiscală, opulenta, averi! DNA???? Alooo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button