Ultima ora

De râsul…britanicilor. Trebuie să fii gigant sau pitic ca să foloseşti ATM-urile din Timişoara

Operaţiunile bancare pe care le faci în fiecare zi folosind ATM-ul nu mai reprezintă pentru nimeni un mister. Deşi tastarea codului PIN, de regulă este facilă, când o faci stând în genunchi sau, mai rău, căţărat pe clădire pentru a ajunge la taste nimic nu pare mai greu.

Un bancomat amplasat astfel încât să fie folosit de un jucător de baschet iar altul potrivit pentru Mini-Me, vedeta filmului „Austin Powers”, se află în Timişoara şi sunt considerate printre cele mai bizare ATM-uri din lume scrie Daily Mail.

Unul dintre ATM-uri este amplasat la doar 30 de centimetri de sol, utilizatorii fiind nevoiţi să stea în genunchi pentru a retrage bani.

Celălalt, situat la câteva străzi distanţă, este amplasat la o înălţime de 1,82 metri deasupra solului iar majoritatea persoanelor care trec prin zonă nici nu îl observă.

Acesta din urmă ar fi trebuit să aibă scări şi o platformă pentru a putea fi accesibil, dar probabil că banca a uitat să ceară permisiunea de a le amplasa.

Amplasarea bizară a acestor ATM-uri a nemulţumit grupurile de consumatori din România, care au acuzat băncile de servicii necorespunzătoare.

„Cu un număr estimat de 2,2 milioane de ATM-uri în lume, puţine sunt amplasate în locuri mai ciudate ca acestea”, mai scrie Daily Mail.

www.antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button