A doua zi de Crăciun: Soborul Maicii Domnului și Sf. Nicodim de la Tismana

SĂRBĂTOARE… Soborul Maicii Domnului se sărbătorește pe data de 26 decembrie și este unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. Sărbătoarea vine cu o serie tradiții și obiceiuri care trebuiesc respectate cu strictețe de creștini. În ceea ce privește, semnificația zilei Sfinte, cuvântul „sobor” ne aduce aminte că Maica Domnului trebuie preaslăvită, în mijlocul tuturor Sfinților fericiți din ceruri și adunarea noastră de pe pământ este însoțită de cetele tuturor Sfinților și Îngerilor din ceruri.

Ce este interzis să faci astăzi

La fel ca și în cazul tuturor sărbătorilor religioase, Soborul Maicii Domnului vine cu o serie de tradiții și obiceiuri pe care foarte mulți români le respectă cu strictețe. Printre lucrurile interzise se numără bârfa, răzbunarea, dar și înjurăturile. Mai exact, conform tradiției, pe 26 decembrie este interzis să bârfești, să înjuri și să uneltești împotriva celorlalți. Se spune că cei care se răzbună sau doresc să își incheie socotelile cu cei din jur astăzi vor suferi pierderi.

De asemenea, tradiția mai spune că de la Crăciun și până la Bobotează, în casa unde sunt fete de măritat nu se toarce, nu se coase, deoarece altfel nu se mărită. Totodată, dacă a doua zi după Crăciun va bate tare vântul – se va strica recolta ce va să vie și toamna următoare va fi furtunoasă și ploioasă, scrie romaniatv.net.

Care sunt obiceiurile în a doua zi de Crăciun

Există și obiceiuri în acveastă sfântă zi, pe care românii le respectă an de an. Pentru cea de-a doua zi de Craciun, în fiecare zona din țară s-a împământenit un obicei specific. În Bistrita Năsăud, spre exemplu, oamenii colindă casa preotului, iar în Alba feciorii își cheamă mândrele la joc. Se spune că persoanele care dansează cel mai mult și cel mai aprig vor fi sănătoase tot anul. În unele zone, se poartă dusul oameniilor „cu colacul” la nași. Colacul tradițional constă din șapte pâini, două sticle cu țuică, trei sticle de vin, un cocoș, trei pui sau alte orătănii (fazani, prepelițe), o coastă de porc și șapte coți de trandafiri (cârnați) sau alte mărunțișuri. Când ajung la casa nașului, finul sărută mâna nașei și de trei ori se îmbrățișează cu nașul.

Sfântul Nicodim de la Tismana

Sfântul Nicodim cel sfințit era de neam macedo-român, născut din părinți binecredincioși la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învață carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoința vieții monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primește îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre și chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.

Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia și Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică. În anul 1364 trece în țara Românească și se așează pe valea râului Vodița, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) și Radu (1377-1384) și a sihaștrilor din partea locului, zidește chilii și biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfințește în anul 1369.

Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulți sihaștri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălțat, de asemenea, la locul numit “Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, cu același hram, cu ajutorul domnitorului țării Românești Radu I și Dan I, între anii 1377-1378. Aici, marele stareț formează o obște renumită de zeci de călugări, ajută la menținerea în continuare a vieții isihaste pe valea Tismanei și pune rânduiala călugărească de chinovie, după tradiția Muntelui Athos. Apoi, adunând în jurul său câțiva călugări minuați, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită școală de caligrafi și copiști de cărți bisericești, renumită în toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el și întreținea corespondență cu egumeni și ucenici din Athos, din Serbia și din țara Românească, precum și cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog și părinte duhovnicesc.

(Material relizat cu sprijinul Ziarului „Lumina” )




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ