
REȚINUT… Autorul falselor amenințări cu bombă din Piața Traian și de la Liceul “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui a fost identificat de polițiștii vasluieni. Este vorba despre un elev de 16 ani, pasionat de informatică, dar care nu excelează la învățătură.
Acesta a început să-și pună planul diabolic la cale în luna mai a anului trecut, când a trimis prima amenințare cu bombă pe adresa de mail a Poliției Locale Vaslui. Amenințarea viza Piața Traian din muncipiul Vaslui, iar în mesajul trimis poliției, adolescentul a inserat îndemnuri specifice teroriștilor, punând și mai mult autoritățile pe jar. Întreaga operațiune a forțelor de ordine, evacuarea pieței, blocarea circulației în zona respectivă, toate astea l-au fascinat pe elevul pus pe glume. Mobilizarea autorităților, faptul că amenințarea a fost tratată foarte serios de instituțiile statului, l-au distrat foarte tare, așa că acesta a continuat să trimită astfel de amenințări și în lunile următoare. Rând pe rând, au fost luate în vizor și alte obiective, precum Școala nr. 6 din Vaslui, sucursala unei bănci de pe strada Traian, Liceul “Mihail Kogălniceanu”, dar și sediul primăriei din comuna Pușcași. În toată această perioadă, când puștiul se distra pe seama glumelor sale iresponsabile, polițiștii vasluieni împreună procurorii DIICOT încercau să-i dea de urmă. Cum amenințările veneau de pe IP-uri din afară României, din țări precum Bangladesh, Taiwan, sau Rwanda, aceștia au avut mai mult de muncă, însă în urmă cu două săptămâni au reușit să localizeze sursa acestor amenințări, iar joi dimineață, după ce au strâns suficiente probe, au descins în apartamentul în care puștiul locuiește împreună cu părinții, reținându-l pentru 24 de ore. Deși una dintre amenințări a vizat Liceul “Mihail Kogălniceanu”, trebuie spus că adolescentul nu este elev al acestei unități de învățământ. A fost maniera lui de a se răzbuna pe unul dintre cele mai prestigioase licee din județ și pentru a arăta că nu doar acolo sunt genii într-ale informaticii. Mai trebuie precizat că operațiunea de prindere a adolescentului aparține polițiștilor vasluieni, care în ciuda dotărilor mult sub nivelul SRI sau DIICOT, au dat dovadă de mult profesionalism și au reușit să pună capăt acestor glume neinspirate. Aceștia nu exclud varianta ca elevul din municipiul Vaslui să fie autorul amenințărilor cu bombă și din alte orașe ale țării, pentru că modul de operare este același.
Are 14 ani, nu 16.
si a permis sa trezeasca din somn 100 de jandarmi :)))
L-au prins foarte tarziu… Dar macar asa au invatat sa se uite in headerul e-mail-ului, dupa „originating IP” 😀 Sau sa colaboreze cu RDS-RCS pentru a vedea cine, din Vaslui, a trimis pachete criptate de date, via VPN, +/- egale cu marimea e-mail-urilor primite, cu cateva secunde inainte de primirea e-mail-urilor. Numai ca, in cazul asta, nu politistii sunt „eroii”, ci tehnicienii providerului, care au „periat” un volum imens de date.
Și dacă era trimis din alta rețea și nu de pe RDS?
Este un un infractor cu un potențial deosebit, în plină dezvoltare!…dacă nu va fi lecuit, evident are și o afecțiune medicală, vom mai auzi cu siguranță de el!Bravo pentru cei care l-au dibuit!
Da, bre, sa stii ca e tare greu sa folosesti Tor sau sa-ti instalezi un VPN. Eu, spre exemplu, niciodata nu ma conectez la net de pe IP-ul meu real. Astfel, daca astia de la jurnal, spre exemplu, vor sa vada cine sunt, vor vedea, acum, ca ma aflu prin Franta sau Luxembourg (cred) 😀. Si e utila o astfel de abordare. Spre exemplu, in perioadele in care Timofti-cuc-mic ia spaga de la Bălărie de la DGASPC, ca sa nu scrie de naspa despre ei, ii blocheaza pe toți care comenteaza de rau. Pe mine m-au blocat acum vreo 2 saptamani, cand am scris ca Vasile Popa, de la Curtea de Conturi, acoperea furaciunile de la DGASPC si fiindca nevasta-sa, Lenuta Popa, era sefa de achizitii de acolo. Habar n-am daca m-or fi deblocat 😀, dar a fost suficient sa schimb IP-ul.
Concluzia: pustiul e un prost… deosebit, cu mare potential sociopatic.
Da.. si tu la fel de prost ca incerci sa arati ca stii ceva da’ dai oleak pe langa =]]
Pana si copiii râd de prostu’ de catana. Nu i un violator, nu i un prost, nu i un santajist, nu i un hot, nu i un mincinos, nu i un sarlatan. E un copil care ” s a distrat” pe seama prostilor, fara sa realizeze ce face.
Felicitari politistilor vasluieni!