spot_img
17 C
Vaslui
27-iul.-2024
spot_img

A murit Daniel Olteanu, fost parlamentar și prefect al Vasluiului. Ultimele clipe și le-a petrecut acasă

- Advertisement -

UPDATE: Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului deputat a fost la depus la Biserica “Sf. Dumitru”, cea de lângă Primăria municipiului Bârlad, urmând ca înmormântarea să aibă loc sâmbătă. Apropiații fostului deputat îi roagă pe toți cei care l-au cunoscut să se gândească la el așa cum a fost în timpul vieții – un om bun și demn, pentru că aceste gânduri îi vor face mai lin drumul către Împărăția lui Dumnezeu. Știa de la început că boala cu care fusese diagnosticat era nemiloasă, însă a dus lupta cu demnitate și curaj, așa cum o făcea și înainte, când lupta pentru proiectele în care s-a angajat ca politician.

DOLIU… Daniel Olteanu, fost parlamentar și prefect al Vasluiului, s-a stins din viață, seara trecută, la vârsta de 55 ani. Acesta se confrunta, de aproape doi ani de zile, cu grave probleme de sănătate pe care a încercat să le trateze în străinătate. Vestea că suferă de o boală cumplită a aflat-o pe 14 octombrie 2022, de Sfânta Parascheva, iar în noiembrie 2022, la Iași, a suferit prima intervenție chirurgicală. Medicii i-au recomandat să facă radioterapie, pentru că altfel nu va trăi mai mult de un an și jumătate. Fostul parlamentar a refuzat și a plecat, apoi, în Franța, unde a suferit alte intervenții medicale. Medicii de acolo i-au spus același lucru ca cei din Iași, însă Daniel Olteanu spera să își poată prelungi viața până când pe piață va apărea un medicament inovativ care să îi vindece boala. Întrucât medicii nu i-au mai dat nicio șansă, acesta și-a trăit ultimele clipe acasă, în Bârlad. Starea sa s-a înrăutățit săptămâna trecută, când a intrat în comă neurologică. Ieri și-a revenit puțin și, acasă la el, a venit un preot care i-a dat Sfânta Împărtășanie. Spre seară, a încetat din viață.

Daniel Olteanu a fost, în perioada august 2013-februarie 2016, director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui. Apoi a fost numit de Partidul Național Liberal prefect al județului Vaslui. La alegerile parlamentare din 2016, liberalii l-au pus pe primul loc pe lista candidaților la Camera Deputaților. În calitate de parlamentar, acesta a avut, împreună cu o parte dintre colegii săi, 55 de propuneri legislative, dintre care 13 au devenit legi. Unul dintre proiectele sale de suflet a fost Drumul Expres Tișița-Bârlad-Albița, s-a luptat să obțină finanțare pentru studiul de fezabilitate și a promovat necesitatea unui astfel de drum pentru județul Vaslui. În 2018 a plecat din PNL și a intrat în ALDE. În 2020, Daniel Olteanu a înregistrat un rezultat de excepție la alegerile locale, obținând trei mandate de consilieri județeni. În aprilie 2021, Daniel Olteanu a devenit președintele ALDE la nivel național, însă, din păcate, nu a apucat să se bucure foarte mult de acest lucru pentru că, un an și jumătate mai târziu, a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare. I-a predat puterea colegului său Dan Marian, iar acesta l-a scos treptat din toate structurile. Pe Daniel Olteanu, însă, nu îl mai interesa decât starea sa de sănătate. Deși era conștient că drumul său nu are decât o singură direcție, spera că se va face acel medicament inovativ care îi vindecă boala. Daniel Olteanu lasă în urmă doi copii, doi băieți pe care îi iubea foarte mult și cu care se mândrea.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

14 COMENTARII

  1. Dumnezeu sa il ierte si sa ii odihneasca sufletul bun în pace!
    Vasluiul a pierdut un om dedicat,ambițios dornic de a face bine comunității!

  2. Indiferent din ce partide a facut parte sau ce fel de politica a dus,a incercat sa faca ceva pentru judetul asta cu acel drum,Tisita-Barlad-Albita,de care avem nevoie cu totii ca de aer.D-zeu sa-L odihnească!

  3. Un om fain, am discutat cândva la cabinetul sau parlamentar. Era cumva „imunizat cu vaccinul sigur si eficient”? Dumnezeu sa-l odihnească!

  4. dumnezeu sal odihneasca in pace, nam sal uit niciodata pentru mine a fost un super om,,vorba de mai sus carcotasilor ,,tot acolo ajungeti

  5. Curvele politice Dan Material Marean și Constantin Turnător Plesu l-au trădat și vândut pe Daniel celui pe care îl numea primarul ZERO, Red Bull!

  6. Sunt șocată la aflarea veștii, un om tânăr care avea mulți ani înainte…Dumnezeu să l odihnească în pace și condoleanțe familiei!
    Cârcotașii să se abțină ca tot acolo ajung și ei, corecți sau escroci!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.