A murit sufocat de sare

Astăzi, 11 mai, la Sucursala ”Salina” Tîrgu Ocna, din cadrul Societății Naționale a Sării, a avut loc un accident de muncă în urma căruia, din păcate, unul dintre salariați și-a pierdut viața.

După cum ne-a informat Constantin Mandache, șef serviciu Control SSM (sănătate și securitate în muncă) din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, nefericitul eveniment s-a petrecut în jurul orei 7.00, când Ciprian B., miner la ”Salina”, în vârstă de 34 ani, necăsătorit, a început să curețe sarea depusă pe pereții din interiorul Silozului nr.3.

În timp ce minerul efectua operațiunea de sfărâmare a sării, o cantitate imensă din aceasta s-a prăbușit peste el acoperindu-l și sufocându-l. Imediat a fost scos de sub patul de sare și a fost chemată ambulanța, dar, în ciuda eforturilor de resuscitare făcute de către echipajul medical, acesta, în cele din urmă, s-a văzut nevoit să declare decesul victimei.

Cazul a fost preluat spre cercetare de către Parchet și ITM care vor stabili cauzele ce au dus la decesul minerului și cui îi aparține vina. …https://www.desteptarea.ro/a-murit-sufocat-de-sare/




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ