0.8 C
Vaslui
01-dec.-2022

A scãzut numãrul profesorilor vasluieni care au picat examenul de titularizare. Ministrul Educatiei: “Nu vor intra în învãtãmânt”

- Advertisement -

DECIZIE DRASTICÃ… Procentul profesorilor vasluieni care nu au luat mai mult de nota 5 la examenul de titularizare a scãzut, dupã contestatii, de la 22,60% la 20,54%. Asta pentru cã, în urma recorectãrii lucrãrilor, mai multe cadre didactice au reusit sã-si mãreascã notele. Astfel, a crescut procentul celor care au luat note între 5 si 7 – de la 36,98% la 38,35%, precum si procentul celor care au luat peste nota 7 – de la 40,41% la 41,09%. Între timp, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a anuntat cã cei care nu au luat minimum 5 sau nu au dat la examenul de titularizare nu vor mai activa în urmãtorul an în învãtãmânt. Mãsura anuntatã a stârnit, evident, o întreagã revoltã în rândul cadrelor didactice. Acestea criticã decizia ministrului, acuzându-l de incompetentã, pentru cã nu va face altceva decât sã mãreascã deficitul de cadre didactice: „era oricum urias si înainte, mã astept ca, din toamnã, sistemul nostru de educatie sã fie în colaps si eu sã fiu nevoitã sã predau vreo patru materii, pentru cã nu vor fi oameni în scoli”, a scris profesoara originarã din Husi, Cristina Tunegaru. În judetul Vaslui, vizati de mãsura sunt 127 de cadre didactice care s-au retras dupã ceau vãzut subiectele, dar si 60 de profesori care au luat sub nota 5 la examenul de titularizare.

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, este de pãrere cã profesorii care s-au retras de la examenul de Titularizare sau au luat note sub cinci nu au ce cãuta la catedrã nici ca suplinitori si nici la plata cu ora. Ecaterina Andronescu a luat aceastã decizie pentru cã ar fi slab pregãtiti, si pentru a avea timp sã se pregãteascã pentru urmãtorul examen de Titularizare. „N-au fost pregãtiti si probabil au vãzut subiectele si s-au retras din examen. Vom proceda la fel cu cei care au luat note mai mici de 5. Nu vor intra în învãtãmânt nici ca suplinitori, nici în platã cu ora. Este primul an când luãm aceastã mãsurã si decizia era una fireascã, mã întreb de ce nu s-a luat mai demult”, a declarat ministrul. În acest moment, metodologia de organizare a titularizãrii prevede interdictia de a preda, un an, doar pentru cei cu note sub 5: “(5) Candidatul fãrã statut de titular în învãtãmântul preuniversitar care participã la concursul national de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2019, si nu obtine cel putin nota 5 (cinci) la proba scrisã în cadrul acestui concurs nu poate fi încadrat, în anul scolar 2019 – 2020, pe un post didactic/o catedrã a cãrui/a cãrei ocupare se realizeazã în baza disciplinei la care candidatul nu a obtinut nota 5 (cinci)”.

Profesorii au initiat o petitie: “ne lezeazã statutul social, dar si moral”

Cum era de asteptat, decizia ministrului de a le interzice un an de zile sã mai predea profesorilor ce nu au luat nota 5 sau nu au dat examenul de titularizare a stârnit o întreagã revoltã în rândul cadrelor didactice. Acestea au initiat o petitie prin care îsi exprimã dezacordul vizavi de mãsura anuntatã: “În atentia cadrelor didactice, afectate de eventuala punere în aplicare a vreunei legi, al cãrui text poate preciza cã un cadru didactic nu poate ocupa post în anul respectiv (2019 – 2020 ), daca s-a retras din examen, din diferite motive, propun strângerea a cât mai multor semnãturi, astfel ne vom exprima dezacordul cu o decizie de ultim moment, nestipulatã în metodologia cadru, anterior aprobatã concursului de titularizare. Orice modificãri ulterioare sunt în afara legii, ne lezeazã statutul social, dar si moral”. Pânã ieri, 645 de persoane semnaserã petitia.

„O mârlãnie fãrã margini a fãcut Andronescu”

Unul dintre profesorii care au reactionat public vizavi de decizia ministrului Educatiei Nationale este profesoara originarã din Husi, Cristina Tunegaru, care a fãcut referire la posibilitatea profesorilor de a se folosi de notele mari luate în ultimii sase ani, la examentul de titularizare: „O mârlãnie fãrã margini a fãcut Andronescu. Întâi le-a spus profesorilor cã dacã nu iau 5 la titularizarea din 2019, nu vor preda în anul scolar care urmeazã. Fiecare s-a gândit ce e mai bine sã facã. Unii, cu note foarte mari, au hotãrât sã foloseascã nota de anul trecut si sã nu mai meargã la examen, altora le-a fost fricã de riscuri si au stat acasã, iar altii s-au dus, dar s-au retras.Totul în conformitate cu metodologia în vigoare. Ministrul nu a prevãzut nimic din toate astea si, post-examen, s-a trezit cã oamenii sunt mai inteligenti decât a bãnuit. Asa cã, ce face un ministru ultra-incompetent? Modificã metodologia din mers si le interzice sã predea tuturor celor care nu au trecut pe la titularizarea de anul acesta. Tuturor; În total, 8000 de profesori. Deficitul de profesori era urias si înainte, mã astept ca, din toamnã, sistemul nostru de educatie sã fie în colaps si eu sã fiu nevoitã sã predau vreo patru materii, pentru cã nu vor fi oameni în scoli. Doamnã, în loc sã-i pregãtiti pe bietii profesori care orbecãie în ceata noilor programe, îi catapultati din sistem pe cei care încã sunt preocupati sã devinã mai buni si mai citesc cãrti de metodicã. Loviti în profesorii noi care nu pot astepta un an fãrã loc de muncã si vor cãuta alte cariere. De sfânta titularizare pe viatã nu vã atingeti!”

Reactii: „De ce ar trebui lãsat un profesor sã educe copii dacã nu e capabil sã treacã un test de aptitudini specifice?”

Însã în timp ce cadrele didactice se aratã revoltate de decizia ministrului, cei din afara sistemului de învãtãmânt apreciazã si laudã mãsura anuntatã. Iatã câteva dintre reactiile acestora: „De ce sã folosesti nota de anul trecut? Mã mir cã existã o asemenea aberatie permisã. Nu ne plângeam toti pânã acum cã dinozaurii stau pe posturi titularizate pânã la moarte? Acum cã, din câte înteleg, rãmân titulari doar cei care au luat note bune în anul curent, tot nu e bine? Dar cum Dumnezeu mai e bine?”, „Ce e aia cã merg la examen si apoi ies, cã m-am sucit si vreau sã folosesc nota de anul trecut? Pãi dacã sunt profesor de calitate, atunci iau nota bunã si anul ãsta si celãlalt si oricând. Dacã umblu cu smecherii, da, testez terenu’, merg la examen, ies din examen si asa mai departe”; „Toti trebuiau sã meargã la examen pentru nota 10, pregãtiti! “Mârlãnii” sunt si aceste eschivãri, tactici cu plecãri din examen si multe altele… În domeniul ce-ti place ar trebui sã fii de 10. Altii au fãcut facultatea doritã cu performante mari si lucreazã în alte domenii. Nu poti educa copilul meu având nota 5. E adevãrat cã si cei cu titularizarea luatã, ar trebui verificati periodic, mai ales cadrele didactice aflate în pragul pensiei, ce mai nou sau vechi, vând postul urmãtorilor prin sindicate si inspectorate. Totul politizat, evident!”, „Sã predea doar cei care si-au asumat examenul si care au reusit sa obtinã note mari, nu de milã este nevoie în învãtãmântul românesc, ci de performantã. Sora mea a obtinut 9.70 la Lb. Romanã si numai eu stiu cât s-a chinuit sã învete comparativ cu altii sau cu altele. Este nevoie de o societate meritorie, nu de pomeni”, „Dacã un copil nu ia media 5, îsi repetã clasa sau are corigentã. De ce ar trebui lãsat un profesor sã educe copii dacã nu e capabil sã treacã un test de aptitudini specifice?”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.