spot_imgspot_img
9.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

A vrut să iasă din țară cu o remorcă neînmatriculată, dar nu a putut!

- Advertisement -
VERIFICĂRI… În urma verificărilor, s-a constatat că aceasta este radiată din circulație și nu figurează în bazele de date ca fiind înmatriculată pentru a putea circula pe drumurile publice din România.

FĂRĂ MINTE… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie R. Moldova care a fost depistat tractând o remorcă ce nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România.  Astfel, în data de 10 aprilie  a.c., în jurul orei 05.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule formate dintr-un camion și o remorcă ce avea aplicat număr de înmatriculare specific Germaniei. Existând  suspiciuni cu privire la situația juridică a remorcii în cauză, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că aceasta este radiată din circulație pentru export din data de 16.03.2022 și nu figurează în bazele de date ca fiind înmatriculată pentru a putea circula pe drumurile publice din România. „Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, comisar de poliție Irina Mirică.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.