spot_imgspot_img
10.2 C
Vaslui
23-apr.-2024

Absolventii care nu pot sustine Bacul sau Evaluarea în prima sesiune, pot da examenele într-o sesiune specialã!

- Advertisement -

ÎNCÃ O SANSÃ… Absolventii care nu vor putea participa la prima sesiune a Bacalaureatului sau a Evaluãrii Nationale, trebuie sã stie cã, în acest an, pe fondul epidemiei cu noul coronavirus, va fi organizatã o sesiune specialã! Candidatii, dupã cum spun reprezentantii Ministerului, vor fi din rândul elevilor care au întâmpinat probleme medicale în prima sesiune. În acest sens, ministrul Educatiei si Cercetãrii a aprobat ordinul privind organizarea sesiunilor speciale de Examene Nationale, respectiv Bacalaureat. Astfel, Evaluarea Nationalã va mai putea fi sustinutã o datã, în perioada 29 iunie – 1 iulie, dupã ce înscrierea s-a fãcut anterior (22 – 26 iunie), iar a doua sesiune a Bacalaureatului este programatã în perioada 6 – 9 iulie 2020, pentru elevii care s-au înscris în perioada 29 iunie – 3 iulie.

Conform calendarului sesiunii speciale a Evaluãrii Nationale 2020 (EN VIII) elevii vasluieni din anii terminali se pot înscrie la sesiunea specialã a examenului în perioada 22-26 iunie, urmând ca la data de 29 iunie sã sustinã proba la Limba si Literatura Românã, apoi pe 30 iunie la Matematicã, iar pe 1 iulie examenul la Limba si literatura maternã. Afisarea rezultatelor se va face pe data de 2 iulie, ora 12.00, depunerea contestatiilor tot la data de 2 iulie 2020 dar între orele 14.00-19.00. Pentru afisarea rezultatelor finale este stabilitã data de 4 iulie, dupã ora 12:00.

În ceea ce priveste calendarul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat, perioada de înscriere va avea loc între 29 iunie – 3 iulie. Prima probã de examen la data de 6 iulie pentru Limba si literatura românã – proba E a) – proba scrisã. La data de 7 iulie va fi proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisã, apoi ziua de 8 iulie este stabilitã ca zi de examen pentru proba la alegere a profilului si a specializãrii – proba E d) – proba scrisã. Examenul la Limba si literatura maternã – proba E b) – proba scrisã, va fi sustinut la data de 9 iulie 2020. Afisarea rezultatelor se va face la data de 10 iulie, ora 12:00, iar contestatiile vor fi depuse la aceeasi datã, dar între orele 14.00-19.00. Rezultatele finale vor fi afisate la data de 12 iulie 2020, dupã ora 12.00, dupã cum se aratã în hotãrârea Ministerului Educatiei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.