spot_img
spot_imgspot_img
15.2 C
Vaslui
29-mai-2024

Accident ecologic pe râul Bârlad! Poate fi în pericol de contaminare apa de la robinet a vasluienilor? (FOTO)

- Advertisement -

SEMNE DE ÎNTREBARE… Accident ecologic pe râul Bârlad, mii de pești au murit pe o porțiune de 500 – 600 de metri, din dreptul podului de la Rediu spre CET Vaslui. Cititorii Vremea Nouă ne-au trimis imagini șocante de pe cursul acestui râu, în care se vede clar cum pești din toate speciile sunt cu burta în sus. Explicațiile specialiștilor se bat în cap în cap. Cei de la „Apele Române” dau vina pe debitul scăzut al râului Bârlad, unde indică și o valoare, de circa 7 litri pe secundă în aval de priza Rediu, de unde se alimentează Aquavas-ul cu apă pentru populație. „Apele Române” mai spun că exact în momentul constatării morții peștilor, au suplimentat debitul pe râul Bârlad, la 150 litri pe secundă, iar ceea ce se vede este rezultatul faptului că peștii au murit când debitul era mic. Cei de la Garda de Mediu însă nu se lasă ușor păcăliți și, prin vocea directorului executiv, Gabriel Cristian Laic, anunță controale la operatorii din zonă, să vadă dacă nu cumva în apele râului au fost deversate din greșeală sau cu intenție substanțe interzise. Interesant este că cei de la Apele Române au preferat să trimită oameni să strângă peștele mort din râu, decât să ridice probe și să stabilească cu exactitate cauza dezastrului.

Peștii morți din apele râului Bârlad reprezintă un motiv de panică în rândul vasluienilor, privind apa de la robinet?

Chiar dacă în ultimele zile aprovizionarea cu apă a orașului Vaslui se face din acumularea de la Pușcași, îngrijorător este că fix din porțiunea contaminată a apei în care au murit peștii, este o priză de unde și Aquavas-ul se alimentează cu apă pentru populație. Nu mai spunem că acum câteva săptămâni și în acumularea de la Pușcași s-a petrecut un fenomen ciudat, fiindcă pisciculturii de acolo s-au trezit cu o masă mare de pește mort concentrat în baraj. Oficial, nicio instituție nu are un răspuns, astăzi avem doar declarația directorului executiv de la Garda de Mediu, Gabriel Cristian Laic, care spune că așteptă ziua de luni, pentru a verifica evacuările pe care le-au făcut agenții economici din zonă. Reprezentanții Aquavas ne dau însă asigurări că apa care ajunge la robinetele vasluienilor nu este contaminată nici într-un fel, tot volumul de apă care pleacă din stațiile de tratare este verificat prin laboratoarele proprii. Aceștia mai spun că nu au fost solicitați să facă analize la vreo mostră din râul Bârlad. Se pare că buba ar fi undeva la „Apele Române”, ei fiind cei care au tratat superficial acest fenomen, iar explicația cu debitul mic mai naște o întrebare pertinentă: cum de este posibil ca Bârladul să aibă un debit atât de mic, iar viața subacvatică să fie pusă în pericol și ce păzesc angajații de la acumulările de apă, de nu reglează debitul în sistemul hidrografic al județului Vaslui, ținând cont că în amonte este o acumulare mare, la Tungujei, și, slavă Domnului, în această primăvară a tot plouat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Daca ar fi murit din cauza debitului redus ar fi murit pe toată lungimea râului. Dar peștii au murit doar de la scurgerea din dreptul Safir in jos către podul rutier de la CET. Este al doilea an consecutiv când se întâmplă așa ceva în aceeași zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.