UPDATE: Reprezentanții ISU Vaslui au venit cu precizări referitoare la accidentul de la Stâna Costești. Cinci victime au găsit în total la fața locului, între care doi copii. Toți au fost transportați la spitalul județean Vaslui. Un bărbat de 23 de ani și o femeie de 37 de ani au suferit răni mai grave.
„Detașamentul de pompieri Vaslui a fost solicitat să intervină în cursul zilei de az, la un accident rutier petrecut pe Drumul European 581 (DN 24), în localitatea Costești, în care au fost implicate două autoturisme. În acestea se aflau cinci persoane, respectiv trei adulți și doi copii. Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de prim ajutor SMURD, încadrate cu 11 militari. De asemenea, au intervenit două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (un echipaj tip B și un echipaj tip C). La sosirea echipajelor, toate cele cinci persoane implicate erau conștiente și au fost evaluate medical la fața locului. Au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Vaslui următoarele victime: un bărbat în vârstă de 23 de ani, cu excoriații, traumatism la nivelul membrului superior stâng și dureri la șold (traumatism membru inferior), preluat de echipajul de prim ajutor SMURD; o femeie în vârstă de 37 de ani, cu traumatism de bazin, preluată de echipajul de terapie intensivă SMURD; doi minori, un băiat de 11 ani și un băiat de 8 ani, precum și un bărbat în vârstă de 40 de ani, au fost transportați de echipajele SAJ pentru investigații medicale suplimentare. Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor specifice în astfel de situații, pentru a evita eventuale pericole, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
STIREA INITIALA: TRAGIC… Un accident deosebit de grav s-a petrecut în această după-amiază în zona popasului Stâna Costești. O dubiță ar fi pătruns, se pare, pe contrasens și a izbit în plin un autoturism în care se afla un bărbat de 35 de ani și un copil de aproximativ 10 ani. În dubiță s-ar fi afla, după cum s-a precizat la primul apel dat la 112, alte 4 persoane. „Accidentul rutier s-a petrecut la Stâna Costești și, din primele informații este vorba despre o tamponare între două vehicule. La primul apel sunt șase victime. Au fost trimise două ambulanțe ISU și două ambulanțe SAJ coordonate de doi medici”, au transmis reprezentanții SAJ Vaslui. Vom reveni cu detalii.
De atâția ani județul Vaslui este un puternic public votant pentru PSD si nu înțeleg cum în atâția ani cat a fost acest partid și la județ și la puterea țări nu au putut aloca bani să facă drumul până la vama albita cu două benzi de circulație pe sens.
Chiar nu înțeleg oameni,ca unde construiești ai și de unde fura dar să faci și treabă bună și primești alte lucrări.
Ce naiba e așa de greu. Faceți,cereți și primești sau vă e frică ca luați bani și se dau pe șpăgi și lucrarea nu e bună și țap ispășitor devine cel care a semnat…
Nu lucrați cu corupți
Urcam de la Codăești spre movila lui burcel, in spatele unui tir. Linie continua, iar un jeg ordinar cu un Logan, depășește el , că nu mai avea răbdare să mai meargă 3 min in spatele tirului.
Ăștia va baga in groapa, jeguri care nu au fost testate psihologic pe bune!!!
Exact, de la depășiri sunt majoritatea accidentelor, cum ieși din oraș se începe, nu mai au nici regula, pe linie continua, pe treceri de pietoni, vitezomani la greu, politie pauză
Permisul luat pe viață!!! Dai-și la m4uie de cârlan obosit! Morții mamii lor de șoferi de căcat. L-as băga în pușcărie și l-aș bate cu lanțu’ !
Pun pariu că ai urcat și tu băut la volan, sau ai mers cu viteza foarte mare in zone unde viteza era limitată…acu judeci…nu este șofer care sa nu fi făcut aceste abateri macar…sa nu mai vb de droguri, fara permis, lipsa asigurare, ITP, etc…probabil sub 1 la %. au fost foarte corecți…ce sa faci daca i mai ușor să incalci regulile…
Permise luate cu bani, fără examen, fără pregătire. Mulțumim poliției române.
La fiecare accident este țap ispășitor un idiot, care vedeți curma viata unor oameni nevinovați. Susaua era destul de lată. Vorbesc la telefon atipesc sau au băut ceva astfel încât nu mai vad nimic în fața lor. Păcat de suferința oamenilor a copiilor. Multă sănătate și să fie bine.
Ce a cautat pe contrasens,linie continuu…probabil ca facea filmuleț sau avea ceva consumat.Sa nu mai primeasca permis de conducere niciodata.
Ce a cautat pe contrasens,linie continuu…probabil ca facea filmuleț sau avea ceva consumat.Sa nu mai primeasca permis de conducere niciodata.
Ce căcat de parbriz ai la penultima poza? Cum dracu ai obținut itp-ul? La garaj, in spatele blocului? Cineva avea o mica crăpătură in parbriz și căcații de la ITP comentau ….