spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Accident grav în Solești: un tânăr de 16 ani a murit

- Advertisement -

TRAGIC… Un accident rutier grav s-a petrecut, noaptea trecută, în Solești, pe drumul național DN 24. Un motociclist, în vârstă de 16 ani, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit de pe partea carosabilă. La fața locului a ajuns imediat un echipaj de Poliție, care a solicitat o ambulanță. „A fost trimisă o ambulanță C2 cu medic de la SAJ Vaslui. Victima a fost găsită conștientă, însă prezenta un traumatism toracoabdominal și un traumatism de bazin. După acordarea primului ajutor, victima a fost transportată în regim de urgență la UPU Vaslui”, a precizat medicul urgentist Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui. Din păcate, tânărul a încetat din viață, în această dimineață, la Spitalul Județean Vaslui. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. Pe amaratul care a murit nu l-ati cunoscut si habar nu aveti ce fel de om era. Avea foarte mult bun-simt si nu ar fi avut asa ganduri urate despre voi, daca ati fi patit ceva si el ar fi aflat. Din respect pentru suferinta crunta a unei mame care si-a pierdut copilul ar fi bine ca mesajele de mai sus sa fie sterse. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

  2. Nu-s ăștia marlanii FEGURANȚII cu jespile pe care le FUT prin oraș crezându-se dumnezăi, …care întorc Loganuri cu roțile în sus ?
    Și pentru care organizează ei ”marșuri de conștientizare”…

    Veți face o îngropăciune ”cu motoare turate”, nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.