spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Accident la Oltenești, după ce o șoferiță a scăpat mașina de sub control!

- Advertisement -

IMPRUDENȚĂ… Secția de pompieri Huși a intervenit în această seară, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipată cu modul pentru descarcerare, dar și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA), pentru un accident rutier produs pe DE 581, pe raza localității Oltenești. Din fericire, accidentul nu a fost atât de grav, cele două persoane, soț și soție, aflate în mașină, alegându-se cu răni ușoare. Femeia în vârstă de 52 de ani se afla la volan. “La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite două persoane care se autoevacuaseră dintr-un autoturism răsturnat în rigola de pe marginea drumului european. Conducătoarea autoturismului (52 ani) suferise un atac de panică și prezenta mai multe echimoze. Soțul acesteia prezenta escoriații pe brațe. Femeia a fost transportată la spital însoțită fiind de soțul acesteia.

Pompierii militari au asigurat măsuri PSI, au degajat și spălat carosabilului. Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens”, au transmis reprezentații ISU Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.