2.6 C
Vaslui
31-ian.-2023

Accident la Valea Grecului, între un autocar și un autoturism (FOTO)

- Advertisement -

PERICULOS… Un accident grav a avut loc în această seară, pe raza localității Valea Grecului, între un autocar și un autoturism. Cele cinci persoane aflate în cele două vehicule au scăpat, din fericire, fără a fi rănite, accidentul soldându-se doar pagube materiale.

„Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor persoanelor implicate într-un accident rutier produs în localitatea Valea Grecului, comuna Duda Epureni. În accident au fost implicate două autovehicule (un autocar și un autoturism) în care se aflau cinci persoane. La sosirea echipajelor de intervenție, ambele autovehicule erau avariate, iar persoanele aflate în interiorul acestora se autoevacuaseră.

Victimele au fost evaluate, au primit primul ajutor, dar au refuzat transportul la o unitate medicală din municipiul Huși”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui. Polițiștii rutieri sunt, de asemenea, prezenți la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cauza care a dus la producerea accidentului. Vom reveni cu amănunte.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.