spot_img
22.8 C
Vaslui
05-oct.-2024
spot_img

Accident rutier soldat cu pierderi de vieți omenești, la Crasna: un autocar cu 40 de persoane și două autoturisme, implicate! (FOTO/VIDEO)

- Advertisement -

UPDATE: Din nefericire, o a doua victimă a accidentului rutier de la Crasna a pierdut lupta pentru viață. Este vorba despre Sergiu Doba (foto), un bărbat în vârstă de 42 de ani, din satul Pogănești, comuna Stănilești. Alți doi bărbați din aceeași comună se află în comă, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Potrivit infirmațiilor noastre, aceștia munceau în domeniul construcțiilor, în județul Alba, iar în această dimineață se întorceau acasă. Sergiu avea doi copii, o fetiță și un băiat, pe care îi creștea singur după ce soția l-a părăsit. A doua persoană decedată în cumplitul accident de la Crasna este un bărbat din comuna Ghidigeni, județul Galați, angajat la Poliția Locală din Tecuci. Acesta se afla singur în mașină.

Sergiu Doba

Comunicat IPJ Vaslui”

“Astăzi, 9 septembrie 2023, ora 01.56, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin S.N.U.A.U.112, cu privire la faptul că, pe drumul european DE 581, la km 99+300 metri, pe raza comunei Costești, județul Vaslui, s-a produs un eveniment rutier în urma căruia au rezultat victime omenești.Din primele cercetări efectuate se pare că, un autoturism înmatriculat în județul Galați, condus de către un bărbat de 38 de ani, din comuna Ghidigeni, județul Galați, aflat singur în autoturism, care se deplasa din direcția Crasna spre Bârlad, ar fi acroșat bordura unui pod rutier și ar fi pătruns pe sensul opus unde ar fi acroșat un autoturism înmatriculat în județul Alba, condus pe direcția Bârlad- Crasna, de un bărbat de 26 de ani, din comuna Drânceni, județul Vaslui.

Ulterior producerii impactului, autoturismul înmatriculat în județul Alba ar fi fost acroșat de către un autocar înmatriculat în Republica Moldova, condus de un bărbat de 36 de ani, din București, care circula în spatele autoturismului, pe sensul Bârlad-Crasna.

În urma producerii evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto din județul Galați și al unui pasager din autoturismul înmatriculat în județul Alba, bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Stănilești.Ceilalți 4 ocupanți ai autoturismului înmatriculat în județul Alba au fost transportați la unități medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale, 2 dintre acestia (bărbați în vârstă de 47, respectiv 26 de ani, din Stănilești) fiind în stare gravă. Din autocar nu au fost persoane vătămate. Conducătorul autocarului a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind negativ. Conducătorul autoturismului înmatriculat în județul Alba nu a putut fi testat la fața locului urmand a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilii alcoolemiei.În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier și dispunerea măsurilor legale.”

TRAGEDIE… Un accident rutier grav a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă,  pe DE 581, pe raza localității Crasna, între două autoturisme și un autocar în care se aflau 40 de persoane. Inițial, salvatorii luaseră în calcul să activeze Planul Roșu de Intervenție, dar odată ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că nu se impune acest lucru. În urma impactului au rezultat șase victime, dintre care una decedată în urma unui stop cardio-respirator.

În autocar se aflau 40 de persoane, toate din Republica Moldova. Celelalte două autoturisme sunt înmatriculate în Galați, respectiv Alba. Din primele informații, se pare că autocarul și autoturismul de Alba veneau dinspre Bârlad spre Vaslui, iar celălalt autoturism, din Galați, se deplasa spre Bârlad. La un moment dat, autoturismul Dacia din județul Galați ar fi lovit un cap de pod, a ricoșat frontal în autoturismul de Alba, pe care l-a scos în afara carosabilului, apoi s-a lovit și de autocarul din Republica Moldova, care venea tot din sens opus. În urma acestui teribil impact, au rezultat sase victime, toate aflate în cele două autoturisme. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, una dintre aceste persoane a fost declarată decedată chiar la fața locului, după ce manevrele de resuscitare efectuate de medicul de pe ambulanța SMURD nu au dat rezultate. “Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de descarcerare grea, două autospeciale de stingere cu apă și spumă (autospeciale echipate cu module pentru descarcerare/deblocare), o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM), trei ambulanțe SMURD (o ambulanță SMURD pentru terapie intensivă mobilă și două ambulanțe SMURD cu echipaje de prim ajutor), o autospecială de primă intervenție și comandă, 16 subofițeri și un ofițer, pentru descarcerarea, evaluarea, evacuarea, asigurarea măsurilor PSI, acordarea primului ajutor și transportul la unități medicale de urgență a victimelor unui accident rutier produs pe DE 581, în zona localității Crasna. În accident sunt implicate un autocar și două autoturisme. În autocar se aflau 30 de persoane, iar în cele două autoturisme se găseau șase persoane.

La fața locului au fost deplasate și trei ambulanțe aparținând SAJ Vaslui. În acest moment, circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite șase victime, dintre care cinci încarcerate. Toate cele cinci victime încarcerate se aflau într-un autoturism. Dintre cele șase victime, două persoane se aflau în stop cardiorespirator, două în comă și doar o persoană era conștientă. Pompierii au efectuat manevrele pentru descarcerare concomitent cu acțiunile medicilor și paramedicilor pentru stabilizarea victimelor. În acest moment, toate victimele sunt descarcerate, însă, în cazul uneia dintre victimele aflate în stop cardiorespirator, medicul de pe ambulanța SMURD a fost nevoit să declare decesul. Celelalte cinci victime au primit primele îngrijiri medicale la fața locului, în acest moment, acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Persoanele din autocar au fost evaluate, însă nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști”, a precizat Marius Stanciu, reprezentantul ISU Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.