spot_imgspot_img
15.2 C
Vaslui
17-apr.-2024

Accident stupid, şoferiţă rănită grav. Roata unui camion s-a rupt din ax şi s-a izbit în autoturism

- Advertisement -

O şoferiţă a fost rănită şi a ajuns la spital după ce o roată de la un autocamion încărcat cu lemne s-a rupt din ax şi s-a izbit frontal în autoturism   Un accident de circulaţie mai puţin obişnuit s-a petrecut în dimineaţa zilei de 16 aprilie 2021, o femeie, care se afla la volanul unui autoturism, ajungând la spital după ce maşina condusă regulamentar a fost izbită frontal de roata unui camion ce venea din sens opus s-a rupt din ax.    Nedoritul incident rutier a avut loc pe Drumul Naţional 15 C, Piatra Neamţ – Târgu Neamţ, în localitatea Bălţăteşti, aproape de staţiunea balneoclimaterică administrată de Ministerul Apărării, apelul pentru intervenţia Serviciului de Ambulanţă fiind dat în jurul orei 08.00.   La locul solicitării s-au deplasat şi două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o autosanitară SMURD din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava.    „O roată de la un autocamion încărcat cu lemne s-a desprins şi a lovit un autoturism. În autovehicul se afla doar conducătoarea auto, o femeie de aproximativ 40 de ani. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportata la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Orăşenesc Sfântul Dumitru din Târgu Neamţ“, a declarat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Petrodava Neamţ.    În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cauzele ale accidentului, a comunicat Poliţia Neamţ. Se pare că şoferul autocamionului care transporta lemne nu era băut, dar e de certitudine că o defecţiune tehnică a dus la producerea evenimentului rutier.    Pentru a nu se produce un alt nedorit incident, pompierii de la Inspecoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, curăţând carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Citeste mai mult: adev.ro/qrnl3t

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.