spot_img
27.5 C
Vaslui
14-iul.-2024
spot_img

Accident în zona Stâna Costești: un bărbat a fost transportat de urgență la spital

- Advertisement -

GRAV… Accident rutier, în această după-amiază, pe DE 581, în zona Stâna Costești, acolo unde un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod. Norocul bărbatului a fost un echipaj de terapie intensivă al SMURD din Republica Moldova, care se deplasa spre municipiul Bârlad, într-o altă misiune, și care a oprit pentru asigurarea primului ajutor. „La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit autoturismul avariat, intrat într-un șanț de pe marginea drumului, conducătorul auto fiind încarcerat, dar conștient și cooperant. La fața locului a intervenit Detașamentul de pompieri Vaslui cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru descarcerarea, evaluarea, acordarea primului ajutor, transportul la o unitate medicală de urgență, precum și asigurarea măsurilor PSI. „În accident a fost implicat un autoturism în care se afla o singură persoană. Paramedicii moldoveni și cei vasluieni au acordat primul ajutor victimei, un bărbat în vârstă de 38 ani, ulterior, acesta fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Victima prezenta multiple traumatisme și fracturi ale membrelor inferioare. Pompierii militari au asigurat zona și măsurile PSI specifice în astfel de cazuri. Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de colegii polițiști”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Primul ajutor a fost oferit de o doamnă cadru medical care ieșise de la serviciu și se afla în trecere.(întâmplarea face că doamna îl cunoștea pe băiat).
    Totodată, un grup de băieți cu pepeni au fost primii care au oprit și au sărit în ajutor încercând să scoată bornele de la baterie și să îl ajute pe băiat.
    Paramedicii din Moldova au fost opriți de către un martor să intervină având în vedere că aveau tot echipamentul necesar.

    Până au ajuns echipajele de smurd și pompieri, băiatul deja avea guler cervical, orteza la piciorul rupt și îi pusese cateter.. El a fost scos pe geam și pus pe targă.

    Din ce s-a spus, o doamnă circula cu viteză destul de mică, el avea viteză și a încercat să depășească, dar din fața veneau mașini și posibil că a tras prea tare de volan să revină pe bandă și a intrat în capul de pod.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.