spot_imgspot_img
10.2 C
Vaslui
23-apr.-2024

Accidentele numeroase de la Dedeman îi revoltă pe vasluieni (FOTO)

- Advertisement -

IRESPONSABILITATE… Un nou accident care s-a petrecut la ieșirea din Vaslui spre Muntenii de Jos, marți dimineață, a revoltat comunitatea locală. De data aceasta, în urma impactului, au rezultat două victime, doi bărbați în vârstă de 35, respectiv 74 de ani. Șoferul mai în vârstă, care conducea un autoturism marca Ford, a vrut să iasă din parcarea magazinului Dedeman, însă nu a mai acordat prioritate și a fost lovit din plin de autovehiculul marca Mercedes, care circula regulamentar. În urma impactului, conducătorul auto din Ford a rămas încarcerat, fiind nevoie de forțe impresionante ale ISU pentru a-i salva viața. Acest incident este, din câte se pare, picătura care a umplut paharul pentru vasluieni. Aceștia se revoltă din ce în ce mai tare față de nepăsarea autorităților locale, care refuză să ia măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc. “De ce la Iași, la noul Dedeman s-a putut face un rond la strada principală, pentru a preîntâmpina astfel de evenimente, iar la Vaslui s-a acceptat ca cele două magazine să aibă două ieșiri separate? Cum a fost posibil, domnilor de la Poliția Rutieră, să acceptați o ieșire separată pentru Lidl, dat fiind istoricul acelei zone, unde în fiecare săptămână se petrec accidente? Oare trebuie să moară cineva pentru a fi luate măsuri?” se întreabă unul dintre cei câțiva zeci de vasluieni care ieri au răbufnit pe rețelele de socializare față de situația de la ieșire din oraș.

Petiții online, mers în audiență la primar, scandări în fața primăriei, sunt doar trei dintre variantele pe care vasluienii le iau în calcul pentru a-i face pe cei din conducerea orașului să conștientizeze pericolul din zona Dedeman – podul de la Cuvas. Vasluienii trebuie să știe însă că cei care decid în materie de trafic rutier nu sunt angajații primăriei, ci reprezentanții Poliției Rutiere. Ei sunt cei care eliberează avizele, ei își dau ok-ul pentru căile de acces în/din marile magazine ale orașului. În cazul Lidl și Dedeman, Primăria Vaslui, în calitate de administrator al drumului, ar fi putut bate cu pumnul în masă ca cele două magazine să amenajeze în așa fel intrarea în parcare încât să nu aibă loc accidente. Așa cum s-a întâmplat în Iași, cu noul magazin Dedeman, care a ridicat, pe banii lui, un sens giratoriu, așa cum s-a întâmplat și cu Carrefour Felicia Iași, care și-a semaforizat intrările și ieșirile din parcare, așa cum s-a întâmplat și în cazul magazinului Selgros din Alba Iulia care a construit un sens giratoriu la intrare în magazin. Exemplele pot continua cu sensul giratoriu amenajat, în urmă cu patru ani, în Bacău de societatea Rewe Group, cea care deține magazinul Penny Market, cu semaforul montat de operatorul german de hipermarketuri Kaufland la intrarea în magazinul din Slatina, sau cu sensul giratoriu ridicat de Lidl “pe repede-nainte”, așa cum titra presa locală, în Satu Mare. În toate orașele din țară, autoritățile locale au obligat aceste societăți să-și amenajeze intrările și ieșirile din parcare în așa fel încât să nu aibă loc accidente. Pentru asta însă este nevoie de autorități care au sânge în instalație și nu de fricoși care stau cu căciula în mână în fața acestor mari companii, care până la urma urmei au venit în Vaslui de bună voie, cu gândul să facă profit, nu acte de binefacere. Aceste companii sunt dispuse să investească în infrastructura rutieră locală, iar cel mai bun exemplu este Kaufland, care a asfaltat porțiunea din strada Decebal, care asigură fluxul de intrare și ieșire din parcarea magazinului.

Avize peste avize, deși accidentele se țin lanț

Din păcate, în municipiul Vaslui nu avem instituții care să tragă de mânecă acești coloși. Din contra, atunci când vine vorba de eliberarea avizelor, hipermarketurile nu întâmpină niciun fel de opoziție și își ridică construcțiile de parcă Vasluiul e satul lui Cremene. Elocvent în acest sens este noul magazin Lidl, de la ieșirea din oraș spre Muntenii de Jos, care a primit aviz din partea autorităților locale, deși se știa că zona respectivă e deosebit de periculoasă pentru șoferi. Nu avem cum să nu ne întrebăm oare ce minte luminată din cadrul Poliției Rutiere s-a gândit să dea ok-ul pentru o nouă ieșire în bulevardul Ștefan cel Mare, având în vedere istoricul plin de evenimente al acelei zone? Ieri a fost rândul unui bătrân în vârstă de 74 de ani să cadă victimă acelei zone aproape crepusculară, însă în ultimii ani, sute de vasluieni și-au riscat viața acolo, fără ca nimeni să ia vreo măsură!

“Trebuie să moară cineva?”

Dată fiind această situație, nici nu e de mirare că revolta vasluienilor crește de la o zi la alta. Marți după-amiază, la câteva ore după producerea accidentului, zeci de cetățeni au comentat incidentul, oferind soluții celor care, în loc să facă ceva, “stau cu mâna în sân”. “Un sens giratoriu ar rezolva foarte ușor situația. Simplu, fără prea mare cheltuială. Iei niște balize reflectorizante, faci un giratoriu, apoi marcaje și gata treaba. Dacă se vrea să se facă ceva, se face, dacă se stă cu mâinile în sân, giratoriul nu se va face singur. Probabil așteptăm altă campanie electorală ca să se mai facă ceva în Vaslui”, a scris Radu. “Dat în judecată administratorii drumului pentru proasta semnalizare a drumului (zonei)”, a propus Marian. “Acolo ar trebui făcut un sens giratoriu asemănor cu cel de la stația peco și nu vor mai fi accidente. Așa a existat o intersecție în T la ieșirea din Bârlad spre Tecuci și acum acolo e giratoriu. La acea vreme, un autocar a lovit în plin un microbuz. Au fost 17-20 morți la vremea aceea. Pentru a face ceva, e nevoie să moară oameni, din câte se pare” a comentat și Mihai.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

14 COMENTARII

  1. Attached timp cat nu se respecta regulate de circulatie, atata timp cat umbra zmei pe sosea,atata timp cat nu respecti pe conductorul din trafic indiferent de” bolid”…….tot vor fi accidene!
    Cu sau garage sens giratoriu for fi la fell!tarani care stau in masina si asteaptaSMUD,PROSTI ce au ” cadavre ” si circula pe sosele, PROSTI ce nu stiu sa conduca o masina cu multi cai..,etc

  2. Eu am inteles ca exista taman in primarie asa-numita „Comisie de circulatie”, din care face parte Seful Politiei Rutiere si un nene din Primarie, care, cica, ar fi capul rautatilor in sensul ca nu vrea sa faca modificarile necesare si clamate de populatie si nunumai, dar de ce, nu stim …
    Poate faceti un demers jurnalistic direct la sursa si ne explicati si noua, „plattorii de taxe si impozite”, ca sa folosim un cliseu des uzitat, de ce nu se iau masurile necesare.

  3. Au primit un „premiu” în schimbul construcției unui giratoriu ori a altei soluții.Oamenii chiar nu vor! Și pe deasupra sunt și incapabili.

  4. sens giratoriu acolo .e la mintea cocosului ! dureaza vreo 2 luni daca se apuca sa l faca . alooo primare luami ai manzu in brate ..dormi ?? ?a

  5. Alo primărie Vaslui! Cît dracului va trebuie să faceți un sens giratoriu la Dedeman? Niște bucăți de cauciuc și 2 semne de circulație ,atît.
    Le puteți cumpăra de la Dedeman

    • Alo primărie Vaslui! Cît dracului va trebuie să faceți un sens giratoriu la Dedeman? Niște bucăți de cauciuc și 2 semne de circulație ,atît.
      Le puteți cumpăra de la Dedeman
      Și după ce faceți lucrarea in 2 ore,lăsați totul așa vreo 5 ani pina va gindiți la altceva !

  6. La ieșire din Piatra Neamț spre Bacău, e plin de sensuri giratorii. Deci se poate.
    Dar unde SUNT OAMENI, nu o adunătură de CREYINI … și încă bugetari.

  7. Acum, ca magazinele mari au reusit sa treaca prin evaluarile „dure” ale Primariei Vaslui cand au primit aviz de constructie si de functionare, sa vedeti ce reguli va impune respectata institutie pentru comerciantii locali.
    Nu vei mai putea construi NIMIC, NICIUNDE…., ca sa nu se intample la fel ca la Dedeman (asta va fi explicatia).
    Multimea va fi multumita ca se iau masuri dure, antreprenorii locali vor fi haituiti si blocati de o Primarie fara viziune.

  8. Astia de la Rutiera Vaslui is mai prosti ca cei de la Locala! Cred ca au angajat astia pe toti repetentii la Circulatie! Habar nu au pe ce lume traiesc! Ei nu stiu decat sa dea amenzi pe viteza si sa ridice permisul celor prinsi bauti, atat!!! Cand am vazut ca au dat aviz si pt iesirea de la LIDL am zis ca e de Kafka!!! Cum sa faci in „secolul 21” doua iesiri din 2 supermarketuri la 10 metri una de alta, la 30 de metri de intradea pe varianta si la 100 de metri de cel mai aglomerat giratoriu de la intrarea principala din oras???? O prostie mai amre ca asta nu vezi nicaieri!!! Legea lui Murphy: „Dacă are vreo posibilitate de a greși, o va face” – asa gandesc cei de la primaria Vaslui si cei de la rutiera cand „fac” ceva pe strazile orasului!!! Sunt convins ca celor de la LIDL li s-a impus acesta solutie „iesire” in strada Stefan cel Mare de catre capul cel mai luminat din primarie, ca sa nu se mai complice ei sa faca un giratoriu, era prea mult pt „capacitatea” lor de gandire!!! Asa se intampla cand ajung toti marlanii in functii de conducere!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.