Adormirea Maicii Domnului, mutarea la viață a celei ce este Maica Vieții

Sãrbãtoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) este una dintre cele mai de seamã sãrbãtori ale crestinãtãtii si cea mai importantã dintre sãrbãtorile închinate Fecioarei Maria. Aceasta, întrucât în Biserica noastrã, ziua adormirii întru Domnul a unui om este consideratã a fi ziua de nastere a sa în Împãrãtia cerurilor. Tot astfel, si ziua Adormirii Maicii Domnului este ziua în care s-a mutat la Viatã, dupã cum ne spune si troparul sãrbãtorii: ,,Întru nastere Fecioria ai pãzit, întru Adormire lumea nu ai pãrãsit, de Dumnezeu Nãscãtoare; mutatu-te-ai la Viatã, fiind Maica Vietii si cu rugãciunile tale, izbãvesti din moarte sufletele noastre.”

Momente biografice ale Maicii Domnului… Asa cum reiese si din paginile Sfintei Scripturi, precum si din Sfânta Traditie, Maica Domnului a fost de o smerenie desãvârsitã. De aceea, si relatãrile biblice cu privire la viata ei sunt destul de discrete. Însã Sfânta Traditie ne oferã destule date care sã ne dea posibilitatea unei biografii succinte. Astfel, stim cã ea era fiica dreptilor Ioachim si Ana, care abia la bãtrânete au fost învredniciti de Dumnezeu pentru a avea o fiicã pe care au numit-o Maria. Aceasta a fost dusã la vârsta de trei ani la templul din Ierusalim spre a fi închinatã lui Dumnezeu. Aici a fost întâmpinatã de Zaharia, tatãl Sfântului Ioan Botezãtorul, care a fost inspirat de Dumnezeu si înstiintat cã aceastã copilã ,,va lua în pântece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel.” (Isaia 7, 14) De aceea, el a luat-o în brate si a dus-o în cea mai sfântã parte a templului, în ,,Sfânta Sfintelor”, încãpere în care intra doar arhiereul o singurã data într-un an. Fecioara Maria a rãmas la templu vreme de doisprezece ani, dupã care a fost logoditã cu dreptul Iosif. La plinirea vremii, din ea avea sã se întrupeze Fiul lui Dumnezeu. Cu nouã luni înainte de Nasterea Domnului Iisus Hristos, Fecioara Maria a fost binevestitã de Dumnezeu prin îngerul Gavriil cã din pântecele ei avea sã se întrupeze Mântuitorul lumii: ,, Si intrând îngerul la ea, a zis: Bucurã-te, ceea ce esti plinã de har, Domnul este cu tine. Binecuvântatã esti tu între femei. Iar ea, vãzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui si cugeta în sine: Ce fel de închinãciune poate sã fie aceasta? Si îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, cãci ai aflat har la Dumnezeu. Si iatã vei lua în pântece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus.” (Luca 1, 28-31) Dupã Nasterea Domnului, în Betleem, Iosif si Maria cu Pruncul Sfânt au fugit în Egipt. De aici au mers în Nazaret unde Iisus a vietuit pânã la vârsta de treizeci de ani, când a început activitatea Sa mântuitoare. Paginile Sfintei Scripturi amintesc faptul cã la vârsta de doisprezece ani, Iisus a fost dus de Maria si Iosif în templul din Ierusalim unde i-a uimit pe cei de aici cu întelepciunea Sa. O altã relatare biblicã în care este prezentã Fecioara Maria este cea de la nunta din Cana Galileii, unde Domnul Hristos a sãvârsit prima Sa minune si prin care îsi începea activitatea mântuitoare. Tot în paginile Bibliei o mai întâlnim pe Maica Domnului în momentele de suferintã ale Fiului Sãu, în timpul pãtimirilor Acestuia. În momentul în care Iisus era rãstignit pe Cruce, o încredinteazã pe Maica Sa Apostolului Ioan. Dupã Înãltarea Domul la Ceruri, Sfântul Luca ne relateazã cã Maica Sfântã era prezentã la momentele de rugãciune alãturi de Apostoli si de celelalte femei mironosite (Fapte 1, 14). Sfânta Traditie ne spune cã ea a trãit în casa Sfântului Apostol Ioan care o pretuia ca pe o adevãratã mamã a sa si a întregului neam omenesc.

Mutarea la ceruri a Fecioarei Maria Cu trei zile înainte de trecerea ei la cele ceresti, Fecioara Maria a fost din nou binevestitã tot de îngerul Gavriil care, cu zeci de ani înainte o fericea spunându-i cã îl va naste pe Mâtuitorul lumii. De aceastã datã, vestea cea bunã pentru Maica Sfântã avea sã fie mutarea ei din aceastã lume la Viata cea adevãratã si vesnicã. Astfel, ea s-a pregãtit duhovniceste de aceastã mutare la cer si pentru revederea cu Fiul ei preaiubit. În acelasi timp, Sfintii Apostoli, care erau plecati la propoveduire în lumea largã, au fost înstiintati de Sfântul Duh despre adormirea Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu si îndrumati spre a se întoarce în Ierusalim pentru a o conduce pe ultimul drum al vietii pãmântesti. În momentele mutãrii ei la ceruri, s-au întamplat multe minuni asemenea celor sãvârsite de Fiul ei. Trupul ei a fost dus într-o procesiune deosebitã cãtre locul pregãtit pentru îngropare, în grãdina Ghetsimani. În timpul procesiunii, un iudeu plin de rãutate si-a întins mâinile pentru a rãsturna trupul sfânt de pe nãsãlie. Atunci, un înger al Domnului l-a pedepsit retezându-i de îndatã mâinile. Vreme de trei zile glasurile îngerilor se auzeau în jurul mormântului. Dupã trei zile a sosit si Apostolul Toma care a droit sã se închine si el la trupul cel sfânt al Preacuratei. De aceea, au deschis mormântul si toti au rãmas uimiti vãzând cã trupul Fecioarei nu se mai afla pe lespedea de piatrã, ci se înãltase la ceruri. Si astãzi se mai vede forma în piatrã a trupului ei, ceea ce aratã cã pãmântul a fost nevrednic spre a primi trupul Nãscãtoarei de Dumnezeu. Faptul cã trupul ei s-a înãltat alãturi de suflet la ceruri si nu a fost supus stricãciunii, aratã încã odatã preamãrirea ei de cãtre Dumnezeu.

 Bucurã-te, cea prin care rãsare bucuria!… Importanta Adormirii Maicii Domnului în traditia liturgicã, dar si în evlavia popularã, se dovedeste covârsitoare. Denumirea sãrbãtorii, „Pastile de varã”, în unele zone ale tãrii, rãmasã din strãmosi, adevereste întru totul locul celebrãrii sale în viata Bisericii, aceasta fiind ziua în care Fecioara Maria, izvorul vietii, se mutã la Viatã. Supunându-se rânduielilor firii, trece prin moarte, apoi, prin puterea Fiului ei, se înaltã întru slavã. Iar de acolo, din înaltul Cerului, nu conteneste a-si revãrsa asupra noastrã, fiii ei duhovnicesti, noian de milã si îndurãri. Ne rugãm Maicii Domnului sã ne dãruiascã bucurie, bucuria întâlnirii omului cu Dumnezeu. De aceea se spune în cântãrile noastre adresate ei: ,,Bucurã-te cea prin care rãsare bucuria. Bucurã-te cea prin care piere blestemul. Bucurã-te ridicarea lui Adam celui cãzut. Bucurã-te izbãvirea lacrimilor Evei”, cum se spune în Acatistul Bunei Vestiri. Maica Domnului ne ridicã din pãcate, din patimi, ne aduce bucurie în locul întristãrii, sterge lacrimile celor care au suferit prea mult si nu mai pot suporta suferinta. Asadar rugãciunile adresate ei nu sunt timp pierdut, ci timp sfintit, timp roditor si timp învesnicit, pentru cã atunci când rugãciunea este sincerã si smeritã, primim în schimb o pace si o bucurie pe care lumea nu le poate da, ci numai Dumnezeu, prin mijlocirile Maicii Domnului.