spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Afacerea cu gunoaie i-a adus primarului din Albești, dosar penal și o amendă usturătoare de 45.000 de lei!

- Advertisement -
CERCETĂRI… Primarul Romeo Iftene va răspunde pentru groapa ilegală de la Corni. A fost întocmit dosar penal.

URMĂRIT PENAL… Afacerea cu gonoaiele menajere descoperită de câțiva săteni din comuna Albești și raportată autorităților a intrat într-o nouă etapă. De data aceasta, edilul comunei, Romeo Iftene, va trebui să dea explicații în dosarul penal întocmit în acest caz. În plus, comisarii de mediu au amendat autoritățile locale cu 45.000 de lei, bani ce vor fi plătiți din bugetul local al comunei. De asemenea, polițiștii Serviciului Arme, Muniții și Substanțe Periculoase au întocmit dosar pentru ascundere de deșeuri periculoase și arderea acestora. De reținunt este și faptul că întreaga afacere a afectat o suprafață totală de 8.000 de mp, teren aflat în rezerva primăriei. Întreaga poveste a debutat la începutul lunii mai, atunci când, la marginea satului Corni, într-o zonă cunoscută sătenilor drept Holmaz, comisarii Gărzii de Mediu a descoperit o groapă de gunoi ilegală unde ardeau deșeuri menajere, toxice, plastic, ulei de motor uzat, dar și cadavre de animale moarte. Ajunse la fața locului, autoritățile au încercat să lămurească problema cu ajutorul primarului Romeo Iftene, dar acesta a părut că nu este interesat de problemele cu care se confruntă comuna sa. Întrebat despre acest caz, edilul a aruncat vina asupra oricui altcineva, fără să-și asume nimic. Explicațiile sale au sfidat normalul și s-au învârtit în jurul proprietarului terenului care, de fapt, era Primăria comunei Albești. La final, povestea lui Romeo Iftene a căpătat și nuanțele unei afaceri bine puse la punct după ce edilul spune că Primăria Albești are contract cu firma Financiar Urban doar pentru ridicarea gunoiului menajer și că cel selectat este ridicat, gratuit, de o firmă din Huși căreia, numai anul trecut, i-a livrat 38 de tone.

După ce, în primul său mandat, edilul Romeo Iftene reușește performanța de a da o gaură imensă bugetului local și lasă comuna în pragul falimentului, ajuns la al doilea mandat, după o lungă pauză, acesta face același lucru. De data aceasta, afacerile cu gunoaie ale edilului fac o gaură de 45.000 de lei în bugetul local. Suma o reprezintă amenda pe care comuna o va plăti după ce Iftene a fost prins pe picior greșit de către comisarii Gărzii de Mediu. În plus, edilul s-a ales și cu dosar penal întocmit de polițiștii Serviciului Arme, Muniții și Substanțe Periculoase. Acesta va trebui să răspundă pentru ascundere de deșeuri manajere și periculoase și arderea acestora. În tot acest timp, oamenii din comună se întreabă de ce mai trebuie să plătească ridicarea gunoiului dacă acesta ajunge oriunde altundeva și mai puțin la Groapa Ecologică de la Roșiești. Întreaga poveste a debutat la începutul lunii mai, atunci când comisarii Gărzii de Mediu au descoperit, la marginea localității Corni, o groapă de gunoi ilegală și gunoiul arzând. Comisarii au încercat să lămurească problema cu ajutorul edilului, dar acesta le-a spus că știe despre ce este vorba, că nu e treaba lui să stingă incediul și că nu are timp să stea de vorbă. În consecință, la fața locului a fost solicitat un echipaj de pompieri, dar și polițiștii Serviciului Arme, Muniții și Substanțe Periculoase. Ajunși la fața locului, polițiștii au strâns dovezi și au început urmărirea penală. Întrebat despre ce se întâmplă în comuna pe care o păstorește, mai ales că legislația privind protecția mediului a devenit extrem de dură și că ar fi trebuit să aibe un contract semnat cu firma Urban Proiect, cea care colectează gunoiul din județul Vaslui și-l transportă la Groapa de la Roșiești, primarul Romeo Iftene a venit cu explicații halucinante. Acesta a susținut că, de fapt, în comuna Albești, firma Urban Proiect colectează doar gunoiul menajer și că gunoiul selectat este predat, gratuit, unei firme din Huși. În acest sens, edilul spune că este acoperit de hârtii și că există un contract semnat și parafat. Mai mult, arată și locul în care este ținut gunoiul selectat, format din peturi de plastic, sticlă și cutii de aluminiu și de unde, numai anul trecut, a livrat, către firma din Huși, 38 de tone de astfel de gunoi. În ceea ce privește groapa de gunoi ilegală de la marginea satului Corni – Albești, edilul a venit cu o altă explicație ce ține, mai mult, de imaginație decât de realitate. A declarat că, de fapt, este vorba de un teren privat și că oamenii care nu au înțeles necesitatea selectării gunoiului vin și-l aruncă acolo. Apoi își completează povestea și spune că, de fapt, acel teren nu aparține nimănui și că nu a fost revendicat de către nicio persoană, iar primăria a încercat să-i prindă pe cei care au aruncat gunoiul în acel loc. “Este vorba de o bucată de teren privată și nerevendicată, iar noi am stat la pândă să-i prindem pe cei care au aruncat gunoiul acolo, dar nu am reușit să prindem vinovații”, a povestit Romeo Iftene. Ceea ce nu a spus edilul este faptul că, în realitate, conform legislației în vigoare, suprafața de teren nerevendicată și neatribuită este, de fapt, a Primăriei comunei Albești și că el, ca primar, este responsabil de modul în care este gestionat terenul aflat în rezerva primăriei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. Alooo deseuri proculoase,pai nu aveti pompier ,el cunoaste,stie,e creerul comunei….fost paznic de hoti la padurea particulara…

  2. Panarame,neamuri peste neamuri,frati nurori,copii,vecini,vreo 4,5 persoane care se mai implica restul panarame,cu acei bani mai facea ceva(aducea grederul sa scurme pietrele de pe drumuri,tavalugul sa le preseze…ha,ha,ha),ceva puturi ptr apa,A proiectul ptr gaz metan,camere de supraveghere la intrare in comuna,sosea pana la idrici….Vise primarule.mai vreti pensii speciale.sunt primarii care au accesat fonduri ptr.modernizare,tu ai dormit,la puscarie…..

  3. Mare dreptate aveti UN VASLUIAN , ASTIA VOR FURA TOT CE ESTE , SA ADUCA COMUNA IN FALIMENT , NU E PRIMA DATA .
    ACEST BOU DE PRIMAR a mai candidat o data si tot la fel A FURAT CAT A PUTUT SA ISI REALIZEZE PLODURILEEEE

  4. afara hotilorrr, candidezi numai pentru afaceri si bani nemunciti , jegosilor, nesimtitilor, toata neamurile sunt gramada in acea primarie, SA VA FIE RUSINE DE OAMENII CARE MUNCESC IN ACEL SAT, COMUNA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.