spot_imgspot_img
7 C
Vaslui
20-apr.-2024

VIDEO | Afaceri cu gunoaie și bani publici sifonați inteligent. Deșeuri toxice și animale moarte incendiate și acoperite cu pământ (FOTO)

- Advertisement -
CONTRAST… Seara zmeu, ziua mielușel! Cam așa e la Albești. Tractorul Primăriei cară ilegal deșeuri într-o groapă improvizată, iar când autoritățile intervin, același tractor condus de pompierul de serviciu aduce o cisternă cu apă și stinge gunoiul incendiat

BALAMUC… Afacerile cu gunoaie menajere și selectate pot aduce bani grei în buzunarele băieților deștepți. O demonstrează cazul din comuna Albești, acolo unde, la marginea satului Corni, într-o zonă cunoscută sătenilor drept Holmaz, comisarii Gărzii de Mediu au descoperit o groapă de gunoi ilegală unde ardeau deșeuri toxice, plastic, ulei de motor uzat, resturi de materiale de construcții, dar și cadavre de animale moarte. Mai mult, conform unor surse, după ce, cu o zi înainte, au fost cărate și aruncate acolo 6 remorci cu gunoi, ieri, groapa cu pricina a fost incendiată. Sătenii au fotografiat tractorul care a cărat toată ziua gunoi și… surpriză totală. Acesta era chiar tractorul din dotarea Primăriei. Ajunși la fața locului, comisarii Gărzii de Mediu au încercat să lămurească problema cu ajutorul primarului Romeo Iftene, dar acesta a părut că nu este interesat de problemele cu care se confruntă comuna sa. Explicația este una simplă, ținând cont de faptul că gunoiul a fost adus în zona respectivă cu o remorcă trasă de tractorul primăriei și apoi acoperit cu pământ de un buldoexcavator. Întrebat despre acest caz, edilul aruncă vina asupra oricui altcineva, fără să-și asume nimic. Explicațiile sale sunt halucinante și țin de faptul că terenul unde a fost aruncat gunoiul este privat și că nu e treaba lui. Apoi spune că, de fapt, terenul nu este revendicat de nimeni și că el așteaptă măsurătorile cadastarale pentru ca primăria să devină proprietar, fără să amintească de prevederile legale privind terenurile neatribuite de pe raza unei comune. La final, povestea edilului Romeo Iftene capătă nuanțele unei afaceri bine pusă la punct. Acesta spune că, de fapt, Primăria Albești are contract cu firma Financiar Urban, cea care se ocupă de ridicarea gunoiului, doar pentru gunoiul menajer. Pentru cel selectat (hârtie, sticlă, metal – n.r.), Primăria comunei Albești a semnat un alt contract, cu o firmă din Huși, care vine cel puțin o dată pe săptămână și ridică, dintr-un loc anume, gunoiul selectat. Mai mult, edilul povestește că gunoiul este ridicat gata selectat de la porțile oamenilor și că nu încasează niciun leu de la firma din Huși, iar anul trecut i-a livrat firmei 38 de tone de gunoi selectat.

O sesizare către comisarii Gărzii de Mediu Vaslui legată de o groapă de gunoi ilegală, în comuna Albești, s-a transformat într-o poveste ce scoate la iveală afacerile unor băieți deștepți care au simțit potențialul afacerilor cu gunoiul menajer și selectat adunat din întreg județul. O astfel de afacere urmează să fie deslușită de către autoritățile județului care au venit la fața locului și au constatat dezastrul. Au găsit, la fața locului, tone de gunoi arzând și dovezi clare că după ardere groapa ilegală era acoperită cu pământ. Vorbim aici de gunoi menajer, dar și de substanțe periculoase, plastic și, culmea, chiar animale moarte. Comisarii Gărzii de Mediu au încercat să lămurească problema cu ajutorul edilului, dar acesta le-a spus că știe despre ce este vorba, că nu e treaba lui să stingă incediul și că nu are timp să stea de vorbă. În consecință, la fața locului a fost solicitat un echipaj de pompieri, dar și polițiștii Serviciului Arme, Muniții și Substanțe Periculoase. Din păcate, nici aceștia nu au arătat interes pentru acest caz, astfel că a fost nevoie de intervenția prefectului pentru ca lucrurile să fie puse în mișcare. Și au fost puse, într-un final. Astfel, primarul comunei Albești riscă să se aleagă cu o amendă usturătoare de la Garda de Mediu, dar și cu dosar penal. Acesta dă vina pe locuitorii din comună și insinuează că ei duc gunoiul ilegal în această groapă. O logică simplă îi dă peste cap teoria edilului: ce interes ar avea cetățeanul să arunce gunoiul pe câmp, când acesta plătește o taxă destul de mare la primărie pentru ca gunoiul să-i fie luat din fața porții și dus la groapa ecologică? Sumele plătite anual de către locuitori sunt foarte mari și sunt stabilite în funcție de numărul de membri ai unei familii.

SVSU Albești cară gunoiul la groapă și tot el îl și stinge

Odată cu sesizarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, s-au apucat de treabă și cei din Primăria comunei Albești astfel că, la fața locului, a sosit pompierul local. Înarmat cu un furtun și cu o cisternă cu 3 tone de apă, responsabilul pe Situații de Urgență încearcă să stingă focul. Culmea este că, tot el, cu o zi înainte, l-a cărat în același loc și, după cum spun gurile rele, tot el este cel care i-a dat foc. Până la urmă, o mână spală pe alta și, dacă este să ne luăm după ce spun sătenii, SVSU Albești și-a făcut singur front de lucru. “Pompierul este cel care vine să stingă focul și face cam de toate, așa cum fac pompierii din țara asta și, până la urmă, tot el este cel care pică prost”, a spus acesta, în timp ce lupta cu flăcările. Într-un final, pompierul a reușit să domolească flăcările și a plecat de unde a venit.

Explicații incredibile ale edilului Romeo Iftene, care dă gunoiul selectat (sticle, doze de aluminiu și peturi) gratuit unei firme


PRIMAR FILANTROP… Întrebat despre ce se întâmplă în comuna pe care o păstorește, mai ales că legislația privind protecția mediului a devenit extrem de dură și că ar fi trebuit să aibă un contract semnat cu firma Urban Proiect, cea care colectează gunoiul din județul Vaslui și-l transportă la Groapa de la Roșiești, primarul Romeo Iftene vine cu explicații halucinante. Acesta susține că, de fapt, în comuna Albești, firma Urban Proiect colectează doar gunoiul menajer și că gunoiul selectat este predat, gratuit, unei firme din Huși. În acest sens, edilul spune că este acoperit de hârtii și că există un contract semnat și parafat. Mai mult, arată și locul în care este ținut gunoiul selectat, format din peturi de plastic, sticlă și cutii de aluminio, și de unde, anul trecut, a livrat, către firma din Huși, 38 de tone de astfel de gunoi. “Cel puțin o dată pe săptămână vin cei de la firma din Huși și ridică gunoiul de aici. Oamenii din sat îl selectează și, dacă este nevoie, o mai facem noi o dată aici, cu ajutorul beneficiarilor Legii 416”, spune Iftene. Primarul nu a vrut să spună reporterilor Vremea Nouă numele firmei care a primit în 2022 circa 38 de tone de deseuri selectate, spunând că “nu are rost, îi face reclamă”. Probabil că va da socoteală Curții de Conturi, fiindcă la prima vedere pare că un bun al comunității nu este valorificat corespunzător. În ceea ce privește groapa de gunoi ilegală de la marginea satului Corni – Albești, edilul are o altă explicație ce ține, mai mult, de imaginație decât de realitate. Spune că, de fapt, este vorba de un teren privat și că oamenii care nu au înțeles necesitatea selectării gunoiului vin și-l aruncă acolo. Apoi își completează povestea și spune că, de fapt, acel teren nu aparține nimănui și că nu a fost revendicat de către nicio persoană, iar primăria a încercat să-i prindă pe cei care au aruncat gunoiul în acel loc. “Este vorba de o bucată de teren privată și nerevendicată, iar noi am stat la pândă să-i prindem pe cei care au aruncat gunoiul acolo, dar nu am reușit să prindem vinovații”, spune Romeo Iftene. Ceea ce nu spune edilul este faptul că, în realitate, conform legislației în vigoare, suprafața de teren nerevendicată și neatribuită este, de fapt, a Primăriei comunei Albești. Rămâne de văzut, într-un final, cum vor rezolva autoritățile județene acest caz, ținând cont și de faptul că nu este un caz singular. În schimb, ar trebui ca măcar primarii să conștientizeze pericolul arderii substanțelor periculoase în zone aflate la distanțe mici de localități. Așa cum susțin specialiștii, fumul generat de arderile de materiale plastice și alte substanțe periculoase (uleiuri, cadavre de animale etc – n.r.) poate deveni un real pericol pentru sănătate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

13 COMENTARII

  1. Sa dea pubele la fiecare casa sa fie sortat gunoiul,plastice,menajer,nu in saci sal roada cainii,lea dat pubele la altii de nu ia mai saturat,sa puna sa faca drumurile au avut proiecte trbuia sa se duca dupa bani,dar cine asstia dorm,mai e si vicele ala un traficant de motorina,un hot habar nare cei cu el,afara cu voi,a concesionat terenuri ce apartin proprietarilor unde pasuneaza animale(vacile primarului),cred ca orice localnic stie dar tac le e frica ca nu le mai da cota,etc…..

  2. O panarama si el si tractoristul,nu au bani de facut drumurile,lumina,impozitele le majoreaza,mai sunt vreo 2 lingai cica au intrat pe concurs(aranjat)

  3. Primar#NUL NE MERITAM SOARTA ….NU VOTATII TOTII VACARII….DATA VIITOARE GANDITI NU ALCOOLITII!** JOS CU ICOMPETENTI JUSTITIA SA ISI FACA DREPTATE @

  4. NISTE NESIMTITI ….ACOLO LA PRIMARIE SUNT NUMAI NEAMURI INTRE ELE.
    De aceea nu a mai avut loc fosta primatita AMANCI …a venit veterinarul sa faca legea in comuna , a mai fost primar si din urma lui DEZASTRUUUU

  5. Anonim
    Acest individ zis PRIMAR a mai fost primar in anii din urma….nu s-a cunoscut nimic din urma lui , doar sa-si scoata ei banii, sa le fie bine lor.
    La primarie sunt adunate toate neamurile ,cumatrelile,etc. Niste nesimtiti , pe banii oamenilor isi bat joc …de aia daca pe o palma de pamant ai act de mana cu proprietarul sunt in stare sa-si revendice pamantul domnii din MAREA PRIMARIE ALBESTI.

    DIN CAUZA LOR NU A MAI AVUT LOC PRIMARITA AMANCI….JEGOSILOR,ASISTENT VETERINAR

  6. Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni.”

  7. Dar voi, taranilor din Albesti, cum dracu ati ales prostanul asta de primar???
    Tot pe o sticla de ulei si un kg. de zahar?

  8. Județul administrat de Dumitru Buzatu! La asa conducător, asa rezolvări ale problemelor! Bine ca ne-a cântat 3 sud est și Pheonix de ziua tineretului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.