spot_imgspot_img
7.9 C
Vaslui
18-apr.-2024

Ai un câine PERICULOS? Eşti OBLIGAT să închei o poliţă de ASIGURARE

- Advertisement -

Stăpânii câinilor periculoşi sunt obligaţi de lege să încheie asigurare de răspundere civilă. Mai mult decât atât, ei trebuie să prezinte poliţa respectivă reprezentanţilor poliţiei, atunci când anunţă că deţin astfel de animale, lucru din nou obligatoriu.

Regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi este reglementat, în prezent, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, care a fost republicată în Monitorul Oficial acum aproximativ un an. Astfel, câinii periculoşi sunt împărţiţi în două categorii. Din prima categorie fac parte câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor (câinii proveniţi din încrucişarea raselor), iar în a doua categorie sunt cuprinşi câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor, scrie cugetliber.ro.

Codul civil stabileşte că proprietarii sunt răspunzători de prejudiciile cauzate de animale, chiar şi în cazul în care acestea au scăpat de sub paza lor. Astfel, persoanele care deţin câini de luptă şi de atac sunt obligate, conform OUG nr. 55/2002, să încheie asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de aceştia. Concret, toţi proprietarii de câini periculoşi sunt obligaţi să-i înregistreze la Asociaţia Chinologică Română (AChR) şi să depună, la sediul de poliţie în raza căruia sunt deţinute animalele, o copie a adeverinţei eliberate de această autoritate. Din act trebuie să reiasă încadrarea câinelui în categoriile întâi sau a doua.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/ai-un-caine-periculos-esti-obligat-sa-inchei-o-polita-de-asigurare_206372.html#ixzz3TazZz63T

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.