spot_img
spot_imgspot_img
13 C
Vaslui
21-mai-2024

Alertă la Judecătoria Vaslui: inculpat leșinat în sala de judecată

- Advertisement -

CAZ… Răpus de oboseală și de foame, un inculpat, într-o cauză de viol, a leșinat în sala de judecată. Totul a fost posibil pentru că persoana în cauză a fost adusă la instanță încă de la 8.30, dar ședințele de judecată erau departe de a se termina la ora 17.00. Se pare că numărul mare de dosare, mai ales cele penale, fac ca timpii de așteptare în sala de judecată să fie mari și foarte mari. “Chiar dacă vorbim de un magistrat care intră în dosarele penale o dată la două săptămâni, se adună, într-o singură zi, cel puțin 100 de dosare. Este normal să aștepți, pe holurile Judecătoriei, ore în șir, mai ales că sunt cazuri în care nu este respectată, întocmai, ordinea dosarelor, așa cum este ea trecută pe lista de la intrarea în sala de ședință. Se întâmplă în situații de genul acesta ca un inculpat adus pentru verificarea unui măsuri privative de libertate să aștepte un timp îndelungat. Dacă unul dintre ei a leșinat, însemnă că avea probleme de sănătate sau, cel mai probabil, nu mâncase nimic de dimineață”, spun surse judiciare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.