spot_imgspot_img
11.4 C
Vaslui
29-apr.-2024

Alertă nucleară: Miezul unui reactor a început să se topească.

- Advertisement -

Problemele continuă la centrala nucleară. După explozia de sâmbătă, un alt reactor are probleme cu sistemul de răcire şi este posibilă o altă explozie. Guvernul japonez consideră că este posibil ca la două dintre reactoarele centralei nucleare Fukushima 1 să fi fost declanşate procese de fisiune, după o serie de avarii provocate de cutremurul violent de vineri. Poliţia japoneză estimează că bilanţul cutremurului ar putea fi de 10.000 de morţi.

Un alt reactor de la centrala nucleară Fukushima din Japonia are probleme cu sistemul de răcire după seismul de vineri, a anunţat duminică Agenţia niponă pentru siguranţa nucleară, transmite Reuters.

Sistemul de răcire de urgenţă nu mai funcţionează la reactorul nr. 3 de la centrala Fukushima Daiichi, ceea ce face necesare măsuri de urgenţă de furnizare de apă la reactor, a precizat un responsabil al agenţiei în cadrul unei conferinţe de presă. Nu este exclus să existe o nouă explozie la acest reactor.

Oficialul citat a mai menţionat că este posibil ca minimum 9 persoane să fi fost expuse la radiaţii, dar şi ca această cifră să crească la 70-160 de persoane.

„Credem că este foarte probabil să se fi declanşat o fisiune”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yukio Edano. „Nu putem verifica ce se întâmplă în miezul reactorului, dar luăm măsuri plecând de la această ipoteză”, a adăugat el, referindu-se la reactoarele 1 şi 3 de la centrala nucleară, unde presiunea a crescut semnificativ din cauza unor disfuncţii ale sistemelor de răcire.

O scurgere de cesiu radioactiv a fost detectată, sâmbătă, la centrala nucleară Fukushima 1, situată la 250 de kilometri nord de Tokyo, iar Agenţia pentru securitate nucleară şi industrială a apreciat că într-unul dintre reactoare s-ar putea declanşa un proces de fisiune nucleară.

Explozia produsă sâmbătă la centrala nucleară japoneză Fukushima 1 nu a avut loc la reactorul 1, iar învelişul acestuia nu a fost avariat, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon, Yukio Edano, citat de agenţia Kyodo în pagina electronică.

El a precizat că deflagraţia a provocat prăbuşirea acoperişului şi zidurilor clădirii care adăposteşte reactorul, însă învelişul acestuia nu a fost afectat.

Explozia a avut loc în momentul în care vaporii eliberaţi din înveliş au intrat în contact cu oxigenul din atmosferă, a spus Edano.

El a adăugat că operatorul Tokyo Electric Power a început răcirea reactorului cu apă de mare şi injectează acid boric pentru a preveni o situaţie critică, însă procesul de injectare a apei va dura mai multe ore.

Incidentul nuclear, evaluat la gradul 4 pe o scară cu şapte gradaţii

Incidentul nuclear produs sâmbătă în Japonia este evaluat la gradul 4 pe o scară cu şapte gradaţii, a anunţat Agenţia japoneză pentru securitate nucleară şi industrială.

Gravitatea unui eveniment produs într-o uzină nucleară este evaluată cu valori cuprinse între 0, care indică absenţa oricărei anomalii, şi 7, care indică un accident major.

Nivelul 4 corespunde accidentelor care nu generează riscuri importante în afara centralei, conform documentelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Termenul „anomalie” este utilizat pentru evenimentele evaluate la nivelul 1, iar termenul „incident” este specific evenimentelor încadrate la nivelele 2 şi 3.

Un reprezentant al agenţiei nipone a precizat că un eveniment de nivelul 4 este cel mai grav înregistrat până în prezent în Japonia.

Peste 1800 de morţi, mii de dispăruţi

Peste 1.800 de persoane au murit sau sunt date dispărute după puternicul cutremur urmat de tsunami vineri în nord-estul Japoniei, potrivit unui nou bilanţ provizoriu stabilit sâmbătă pe baza cifrelor furnizate de poliţie şi a unei estimări a AFP. Poliţia naţională a comunicat sâmbătă că sunt 685 de morţi şi 643 de persoane date dispărute.

Aceste cifre nu includ cele 200 – 300 de corpuri neînsufleţite găsite pe o plajă din Sendai (nord-est), care ar fi fost luate de un val de peste 10 metri, nici cele 300 – 400 de cadavre descoperite de armată în portul Rikuzentakata (nord-est), tot victime ale valurilor tsunami.

REALITATEA.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.