spot_img
spot_img
-2.5 C
Vaslui
19-feb.-2025

Amânare după amânare pe A8. În cauză este cel mai scump tronson al autostrăzii

- Advertisement -

Lansată la începutul lunii aprilie, licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a segmentului Miercurea Nirajului – Sărățeni/Sovata încă nu a trecut de primul termen. Ofertele pot fi înscrise până pe 16 iulie.

Data limită a fost amânată succesiv începând din 22 mai. Porțiunea de autostradă vine în continuarea unuia dintre capetele care se vor face prin PNRR, atribuit deja, și are aproximativ 23,4 km. Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 3,35 și 3,95 miliarde de lei – mai scump decât fiecare din cele două capete ale tronsonului montan.

Segmentul următor celuilalt capăt, Tg. Neamț/ Leghin – Pipirig, are și el termenul de depunere a ofertelor decalat cu o lună, respectiv pe 24 iulie. Lung de 19,3 km, acest segment are un cost estimat de 3,8 miliarde de lei.

La capătul ieșean al traseului A8, proiectul podului peste Prut așteaptă finalizarea licitației de atribuire. Anunțată inițial pentru 8 iulie, evaluarea financiară a ofertelor ar urma să se încheie la sfârșitul acestei luni. Procedura va împlini un an de la lansare în prima săptămână din august…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/amanare-dupa-amanare-pe-a8-in-cauza-este-cel-mai-scump-tronson-al-autostrazii–1655278.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.