spot_img
17 C
Vaslui
27-iul.-2024
spot_img

Amănunte picante din copilăria marelui pictor bârlădean N.N. Tonitza, la 138 de ani de la nașterea sa. Cine a fost unchiul care i-a cultivat imensul talent?

- Advertisement -
MARELE PICTOR BÂRLĂDEAN… Tonitza a simțit mai bine decât oricine amărăciunea cuvintelor lui Voltaire: „Nu vă faceți iluzii, veți părăsi această lume tot atât de stupidă și de rea cum ați găsit-o”.

MÂNDRIA BÂRLADULUI … Pe 13 aprilie s-au împlinit 138 de ani de la nașterea pictorului și graficianului român Nicolae Tonitza (13 aprilie 1886 – 26 februarie 1940). Este unul dintre cei mai mari pictori ai României din toate timpurile, fiind considerat liderul generației sale de artiști. S-a remarcat prin abordarea a numeroase activități, fiind pictor, desenator, caricaturist, olar, pictor scenograf, scriitor și cronicar plastic. Prin felul în care a surprins în lucrările sale tonurile luminii și farmecul atmosferei, a impresionat atât în țară, cât și peste hotare, la Barcelona, Amsterdam, Bruxelles. Școala de Muzică și Arte Plastice din Bârlad îi poartă numele. Tonitza s-a consacrat în pictură ca un remarcabil creator al portretelor, în particular de copii – gingași și inocenți, ochii lor mari, rotunzi și expresivi reprezentând pecetea stilului său în arta plastică românească, dar și de portrete feminine, pentru care a manifestat o atracție specială, reușind să surprindă expresivitatea ca nimeni altul. De asemenea, prin înclinația sa în surprinderea peisajelor a creat de-a lungul timpului secvențe monumentale. Miron Radu Paraschivescu a scris câteva cuvinte extrem de reprezentative la moartea celui care va deveni cel mai bun artist pictor al României.

Din scrierile jurnalistice despre N.N.Tonitza, a reieșit că marele nostru pictor bârlădean a avut o copilărie nefericită. A început să deseneze cu cretă și cărbune „la vârsta când încep să deseneze toți copiii, fără deosebire, adică la vârsta când prinzi a sta copăcel, iar ușile, dușumelele, păturile de pe paturi, pereții, fețele de masă au fost primele materiale pe care acesta a desenat”, sunt cuvintele despre copilăria artisutului, care sunt expuse prin ziarele vremii. Din păcate, acestea erau și motivul pentru desele bătăi și pedepse îndurate cu tărie de acesta. Copilul Tonitza nu s-a bucurat de sprijinul părinților, însă a avut șansa să fie ajutat de un unchi, croitorul bârlădean Petru Vasiliu, care l-a încurajat și sprijinit financiar să-și urmeze visul de a deveni pictor. Copleșiți de greutăți, părinții nu erau dispuși să accepte înclinațiile artistice ale copilului Tonitza, însă pe la vârsta de 10-11 ani va primi în dar de la unchiul Petru o paletă de culori. „Îi plăcea să învețe și iubea școala, dar anumiți profesori îl înspăimântau, iar la caligrafie și matematică nu excela așa cum o făcea la desen. Cu toate acestea, colegul Mitică Mohor îi va veni în ajutor la rezolvarea problemelor mai grele și la examenele de corigență. Dacă părinții și-ar fi dorit să-l vadă inginer, au existat cîțiva profesori care i-au intuit talentul și i-au fost aproape. Sprijin va găsi și la Vasile Grassu, primul profesor de pictură, de la Liceul „Codreanu” din Bârlad, cel care i-a îndrumat primii pași în artă, în timp ce profesorul Cârdu l-a sfătuit să urmeze școala de Belle Arte și chiar a vorbit cu părinții și cu unchiul din partea mamei. Pentru elevul Tonitza, și orele de limbă română susținute de profesorul Paul Augustin erau motiv de încântare și l-au apropiat de literatură” s-a menționat în ziarul „Adevarul”. În „Universul literar” din 31 octombrie 1926, Tonitza povestea că avea vreo zece ani când a fost impresionat de un desen. „Eram copil de vreo zece ani când în orășelul acela bătrân și obosit din Moldova, unde mă născusem (Bârlad – n.r.), întâmplarea făcu să văd pentru prima oară un desen care să mă impresioneze altfel decât obișnuitele poze din cărțile de citire ori portretele după fotografie”. Era vorba de un desen în peniță, „Fetiță de mahala”, al lui Nicolae Vermont.

La 138 de ani de la naștere, N.N. Tonitza este artistul care are cele mai vândute lucrări din România

Dincolo de frământările cotidiene, de angajarea în evenimentele contemporane, pictura lui N.N. Tonitza rămâne senină, vorbind despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o artă înțeleasă ca expresie a permanenței valorilor spirituale. Printre lucrările sale cele mai căutate amintim: portrete de copii – „Fetița pădurarului”, „Cap de copil”, portrete, autoportrete – „Portretul lui Gala Galaction”, „Autoportret”, nuduri – „Nud la malul mării”, „Nud”, peisaje – „Peisaj bucureștean”, „Vedere din București, iarna”, naturi statice – „Vas cu trandafiri”, „Natură statică cu icoană”. Numeroase lucrări ale lui Nicolae Tonitza au figurat în ultimii ani în cataloagele unor licitații, acesta conducând clasamentul celor mai bine vânduți artiști români în licitațiile publice din ultimii ani. Anul acesta, în 2024, Nicolae Tonitza a fost vedeta licitației de primăvară a Artmark, după ce șase lucrări ale artistului au fost adjudecate la un total de 260.000 de euro. În licitația din 21 martie a.c., au fost incluse 156 de loturi și, în premieră, o colecție de șase lucrări de Nicolae Tonitza, de la nud la peisaj, natură statică și portret, iar pictorul bârlădean a fost cel mai bine vândut! În 2023, pictorul bârlădean Nicolae Tonitza a fost al doilea în topul celor mai bine vânduți artiști la licitațiile de artă din România, cu 16 lucrări cumpărate pentru suma totală de 406.800 euro, după Nicolae Grigorescu, cu vânzări totale de 478.781 de euro pentru 14 opere adjudecate. În 2022, top zece al celor mai bine vânduți artiști la licitațiile de artă din România a fost condus de Nicolae Tonitza cu vânzări totale de 516.542 de euro pentru 40 de opere adjudecate.

Strănepoata lui N.N. Tonitza a venit acum doi ani să-l comemoreze pe străbunicul ei!

La 136 de ani de la nașterea lui, în 2022, ultima descendentă a pictorului, strănepoata sa, a vorbit în exclusivitate pentru Vremea Nouă, despre străbunicul său faimos si orașul Bârlad, în care acesta s-a născut. Andra Tonitza trăiește din 1992 la Paris. Nu fără emoții, vizibil impresionată de faptul că s-a aflat la Bârlad, unde tot pe 13 aprilie, scoala care îi poartă numele marelui Tonitza a aniversat 60 de ani de existentă, Andra Tonitza a oferit un parcurs inedit – presărat cu date prea puțin sau deloc cunoscute – prin viata familiei pictorului. Iată câteva repere despre N.N.Tonitza si familia acestuia, puțin cunoscută, cu date oferite acum doi ani de Andra Tonitza pentru fanii marelui pictor.

„Fram -ursul polar” pictat de N.N.Tonitza

Gustul pentru scrierile literare va da naștere și unor proiecte realizate în colaborare cu prieteni scriitori. Cu un an înainte de a muri N.N.Tonitza, Cezar Petrescu îl va ruga pe marele pictor, deja bolnav grav de scleroză, să ilustreze romanul „Fram, ursul polar”. Pictorul este foarte încântat de acest proiect și-i dezvăluie bucuria și scriitorului. În textul scris pe cartea poștală trimisă de Ecaterina Tonitza lui Cezar Petrescu, în 29 noiembrie 1932, pictorul mărturisește următoarele: „Dragă Cezare, îți scriu din fugă, ca să-ți mulțumesc pentru extraordinara plăcere ce mi-a făcut cunoștința cu prietenul Fram. Este cred unul dintre cele mai adânc omenești personagii din câte cunosc în literatura noastră. Să trăiești. Cu frățească dragoste, Tony”. Trebuie spus că după această lucrare pictorul N.N.Tonitza, bolnav de scleroză, a murit pe 27 februarie1940. „A fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar din București. Nu ne-a surprins vestea morții lui N. N. Tonitza, cât ne-a amărit. Îl știam bolnavde cîțiva ani, undeva, într-o căsuță modestă care nu era a lui, din strada Elena Pherekyde, cu mâna beteagă, căzută ca o pasăre izbită în zbor. (…) Urmele lui, însă, erau risipite pretutindenea: pe pereții împodobiți cu pânze și acuarele, în vasele de flori zugrăvite stângaci de meșteri anonimi și, în sfârșit, în toată rânduiala nițel boemă, nițel delăsată, care dădea încăperilor un aer răcoros și odihnitor, de grădină neplivită, în care frunzele de verdeață crudă se amestecă și se confundă cu rugina veștedă a anilor trecuți”, a scris Miron Radu Paraschivescu la moartea celui care va deveni cel mai bun artist pictor al României.


- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.