-8 C
Vaslui
09-feb.-2023

Ambulanțele, blocate în traficul infernal din municipiul Vaslui

- Advertisement -
ÎNTÂRZIERE… O autospecială SMURD aflată în misiune, cu semnalele pornite, a avut nevoie de o jumătate de oră pentru a ajunge la un accident care a avut loc la o aruncătură de băț de Vaslui.

BLOCAJE… Șoferii vasluieni ignoră, adesea, obligația de a da prioritate mașinilor de pompieri sau ambulanțelor. Mai grav este că din cauza șantierelor din oraș, nici cei care respectau până acum semnalele acustice și luminoase ale autospecialelor nu o mai fac pentru că infrastructura rutieră nu le permite. Un eveniment mai puțin plăcut a avut loc săptămâna trecută, când o autospecială SMURD aflată în misiune, cu semnalele pornite, a avut nevoie de o jumătate de oră pentru a ajunge la un accident care a avut loc la o aruncătură de băț de Vaslui.

Mulți conducători auto par să nu conștientizeze că pentru cei aflați în suferință, fiecare secundă în care o ambulanță sau o mașină de pompieri stă blocată în trafic poate însemna diferența dintre viață și moarte. Un caz concret, care arată cât de greu se deplasează autospecialele ISU și SAJ prin municipiul Vaslui, a avut loc săptămâna trecută, când un echipaj medical a fost solicitat la ferma de păsări de la intrarea în localitatea Bălteni, unde o femeie a fost călcată de un TIR. Echipajul SMURD, staționar la stadionul municipal, a plecat imediat la accident, însă în Crucea Gării s-a lovit de arhicunoscutele ambuteiaje, apărute din cauza numărului mare de mașini care în fiecare dimineață traversează strada Traian. Odată cu lucrările de modernizare a străzii, aceste ambuteiaje au devenit un chin și mai mare pentru șoferi, care pe unele porțiuni de drum sunt nevoiți să circule pe o singură bandă. În fața acestei situații, șoferul autospecialei SMURD a fost nevoit să se deplaseze cu 5-10 kilometri la oră până aproape de Motor Grup, deși avea semnalele acustice și luminoase puse în funcțiune. Astfel, deși incidentul a avut loc la aproximativ 12 kilometri de oraș, ambulanța a avut nevoie de aproape jumătate de oră să ajungă la femeia călcată de TIR, enorm de mult dată fiind distanța parcursă. Din nefericire, în acest caz, decesul victimei a survenit aproape instantaneu, iar timpul de așteptare a salvării nu prea a mai contat, însă sunt și evenimente rutiere unde fiecare secundă e decisivă. În ultimii ani, autoritățile locale vasluiene au avut în plan amenajarea unor pasaje subterane în Crucea Gării, sau la nivel cu calea ferată de la IRTA, investiții care ar fi ajutat foarte mult la decongestionarea traficului în cele mai fierbinți zone din oraș, însă cele două investiții au rămas doar promisiuni electorale.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

  1. Acest articol nu face decât sa agite spiritele.unde sa te dai la o parte dacă nu ai unde?? Sunteti duși cu pluta?? Ambulantele sa aibă camere video și cond.auto care blochează cu intenție salvarea și pompierii sa fie amendați și suspendarea dreptului de a conduce. Clar??? Nu mai dați vina ca avem doua trei mașini. Nu mai dați vina ca nu vrem sa facem loc …. opriți-vă.. încetați cu acuzațiile fără rost.

    • Dacă prinde coloană pe Ștefan cel Mare din Crucea Gării până în centru, unde în anumite intervale orare se stă(nu se circulă) bară la bară, unde poți tu să tragi pe dreapta să faci loc ambulanței? Banda unu este blocată și în stânga ai scuar. Cred că sunteți imbecili! Orașul este sufocat de mașini și doar noi posesorii de mașini putem face ceva. Dar nu facem nimic decât în momentul în care face copilul 18 ani să îi luăm repede o mașinuță, să aibă de mers la școală.

  2. Când toată lumea își permite câte una doua rable de 800-1000 Euro bucata, la ce te aștepți? Un oraș sufocat. Când toți suntem pe fudulie, la ce te aștepți? Când transportul public din mediul rural, nu este gândit cum trebuie, la ce te aștepți? Încă se circulă! Este bine! Cât de curând vor fi parcate mașini și pe banda doi.

  3. Deci după mintea ta aia creață, ambulanță trebuia să se deplaseze pe varianta, apoi să se întoarcă prin rediu înapoi spre oraș? Ăsta e traseul cel mai rapid? Și zici ca le ai cu orientarea în spațiu?

    • Ae pare ca ru esti in eroare. Din rediu nu se întoarce in oras pentru a ajunge la Balteni. Se merge prin Brodoc. Ajungi mai repede prin varianta-Rediu-Brodoc-Balteni decat prin crucea garii – Traian – Brodoc – Balteni. Orientarea iti cam joaca tie feste. Un gps te-ar putea lamuri.

  4. Unde sa le facă loc ca se circula pe o singura banda. Cealaltă este ocupata cu mașini parcate. Pe Traian se muncește! Pe centru avem scuarul plin de buruienile primarului. Unde sa le facă loc! Iar vestitul pasaj pietonal din crucea gării banuiesc ca l face primarul la următorul mandat nu?

  5. De la stadion traseul cel mai rapid spre Balteni era pe varianta, nu traversând orasul prin Traian. Dar daca mergeau pe varianta nu mai aveati voi ce scrie acum care oricum e o panarama de „articol”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.