spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Angelica, îngerul din Vaslui care gãteste pentru bãtrânii sãrmani din Italia: „sãrãcia te învatã multe”

- Advertisement -

Angela Irimia este o vasluiancã de 35 de ani care, din putinul pe care îl are, face de mâncare în fiecare zi pentru toti vecinii ei bãtrâni si amãrâti, din orãselul Ceglie Messapica, aflat în sudul Italiei. Femeia a devenit, fãrã sã vrea, „badanta” tuturor, fãrã sã cearã nimic în schimb. „M-a emotionat mult. În ciuda greutãtilor pe care le-a avut, a rãmas o persoanã bunã si generoasã”, povesteste una dintre vecinele ei italience, pentru Libertatea.ro. Vestea s-a dus chiar mai departe de împrejurimile Ceglie Messapica. A ajuns la sute de mii de oameni din toatã Italia dupã ce Silvia Pettinicchio, o profesoarã universitarã din Milano, cu o casã de vacantã vecinã cu a Angelei, a povestit pe retelele de socializare ce se întâmplã în micuta localitate din sud . Asa se face cã azi, toti italienii vorbesc despre generozitatea Angelicãi, bucãtãreasa din Vaslui, care hrãneste din putinul ei zeci de bãtrâni nevoiasi.

La ora prânzului, zece mese se aliniazã pe strãduta Mammacara din localitatea Ceglie Messapica, din regiunea Puglia. Prin cartiere, mirosuri apetisante de paste, sosuri cu carne, fructe de mare, ciorbe îi scot pe cei mai în vârstã din case. „Toatã strada e a mea”, glumeste Angela, care de 11 ani s-a stabilit în Peninsulã. În toti acesti ani a lucrat la oricine si pentru oricât, nu s-a dat înapoi de la niciun fel de muncã în gospodãrie. A plecat multumitã si când nu a primit nimic. Asa a ajuns, în ani, sã fie respectatã si iubitã. Si asa cum si numele ei tradus în italianã o zice, a ajuns un „înger” pentru comunitatea sa. Nimic nu pare pus la întâmplare în tot acest „puzzle” al bunãtãtii. Numele strãzii pe care Angela o închide zilnic ca sã-si întindã mesele este, în traducere, „Mamã dragã”. Pe vremuri, asta era strada moaselor care aduceau pe lume pruncii orasului. Mammacara era o stradã animatã de scâncete de început de viatã. Unul câte unul, copiii au crescut si au plecat la muncã în orase mari sau în strãinãtate si strada a amutit. Tãcerea bãtrânetii.

Masã pentru 20: „Bucãtãria mea e foarte micã, dar se gãteste mult si de toate”

Asta pânã când a ajuns Angela Irimia în cartier. Are cinci copii, unul cu sotul italian si alti patru din cãsãtoria din România, pe care i-a adus unul câte unul în Italia. Si unde se pun sapte oameni la masã, mai încape si al optulea. Sau al douãzecilea. „Sunt persoane care nu mai au pe nimeni si eu fac mâncare pentru toti. Aici mã stie lumea de o bunã bucãtãreasã, vin toti dupã mirosul de la bucãtãrie si îmi spun: „Mamma mia, Angela, cosa hai cucinato oggi?” (Mamã, Angela, ce ai gãtit azi?) Suntem noi deja multi, mai sunt bãtrânii de pe stradã, e aproape ca la o cantinã, ca la un restaurant. Sunt zile în care gãtesc si pentru 20 de oameni, pot sã fac o pomanã. Bucãtãria mea e foarte micã, dar se gãteste mult si de toate. Si cum, în timp ce povestim la telefon, realizez cã se apropie ora prânzului, o întreb: „Angela, ce ai gãtit azi?”. „Paste cu fructe de mare. Am pus la fiert vreo cinci kile. Și ele cresc la gãtit, de la un kilogram ajung la un kilogram jumãtate si mai bine”, explicã bucãtãreasa. Asadar, dintr-o casã micã, pe o stradã dintr-un orãsel antic italian, astãzi s-a împrãstiat mirosul bogat al pastelor gustoase. Creierul îti proiecteazã deja imaginea idilicã, de pe canalele TV culinare, cu strãdute bãtute de vreun Jamie Oliver sau un Gennaro Contaldo, în cãutarea bunicilor italiene care învârt în fata casei, pe o bãncutã, paste de toate felurile.

Omul bun la toate

„Gãtesc italieneste, rar gãtesc româneste, doar când vor bãietii mei ceva. Fac paste, ciorbite. Oricum, mâncarea italieneascã e mai complicatã. Dacã faci un sos de carne trebuie sã-l fierbi de trei-patru ori, cã altfel rãmâne acru. Apoi am mai lucrat prin pizzerii, restaurante, am vãzut multe lucruri. Sunt cunoscutã. Un pic din cãrti, un pic de la soacra mea italiancã… Asa au ajuns sã mã cunoascã si persoane din orasele apropiate. Mi s-a dus vestea”, spune Angela. Vestea s-a dus chiar mai departe de strada Mammacara sau de împrejurimile Ceglie Messapica. A ajuns la sute de mii de oameni din toatã Italia dupã ce Silvia Pettinicchio, profesoarã universitarã din Milano, cu o casã de vacantã vecinã cu a Angelei, a fãcut o postare pe Linkedin. Oamenii au rãmas impresionati de poveste care s-a viralizat. „Într-o zi eram la balcon si o vãd pe aceastã doamnã pe care nu o cunoscusem încã atunci, care la prânz iesea din casã cu farfurii pline cu mâncare si le ducea la acesti oameni. Si seara la fel. Am vãzut cã s-a întâmplat la fel si a doua zi. Am întrebat în jur si am aflat cã femeia care se numea Angela devenise un pic badanta (n. r.: îngrijitoarea) tuturor. Și eu am inventat acest termen: badanta „diffusa” (universalã, omul bun la toate), pentru toti bãtrânii. Si se ocupã de ei gratis”, a povestit Silvia Pettinicchio pentru Libertatea. Și copiii ei când ajung acolo merg la prânz la Angela sã mãnânce. „Îi place mult sã gãteascã. În Milano avem o bucãtãrie mai dieteticã. Copiii mei când merg în Puglia, dispar la prânz si se furiseazã sã mãnânce acasã la Angela. Asadar, le dã de mâncare si copiilor mei. Bãtrânii de acolo o iubesc mult pentru cã se ocupã de toti. Are o generozitate incredibilã”, spune Silvia Pettinicchio, profesor universitar. Angela, de multe ori, îi duce Silviei mâncarea la pachet, pentru toatã familia, ca micutii sã nu mai plece de acasã la prânz. Si face asta fãrã sã cearã ceva în schimb vreodatã. „Lucrul care m-a impresionat este faptul cã nu sunt o familie bogatã, locuiesc toti în douã camere. Dar când gãteste, gãteste într-o cratitã mare si îi hrãneste pe toti. Asta m-a emotionat”, a mai completat Silvia, care a vrut sã arate, prin postarea ei, cã bunãtatea este un limbaj universal.

Bunãtatea e limbajul universal

Nu de putine ori, românii au fost discriminati în strãinãtate. Pânã si Angelei, o femeie care face atâtea pentru comunitatea ei, i s-au aruncat etichete. „Pentru unul, trag toti. Eu cu toti cu care am vorbit am zis: nu ne puneti pe toti în aceeasi oalã. În fiecare oras este câte unul care nu-i bun, nu cred cã sunt toti perfecti”, spune românca. Dupã 11 ani, Vasluiul natal e tot mai depãrtat, dintr-o realitate pe care ar vrea s-o uite. N-a mai fost de peste cinci ani în România si când spune „acasã”, atunci se referã clar la cele douã camere de pe Mammacara. „Oriunde te duci trebuie sã muncesti si sã fii educat. Eu m-am învãtat aici, trãiesc aici ca si cum m-as fi nãscut aici.”

Sursa foto: Libertatea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.