spot_imgspot_img
8 C
Vaslui
27-apr.-2024

Antonescu: Manifestaţiile de nemulţumire nu sunt masive, deocamdată, dar sunt spontane

- Advertisement -

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că manifestaţiile celor nemulţumiţi de decizia Curţii Constituţionale nu sunt massive, deocamdată, dar sunt „curat spontane”, el arătând că aceşti oameni au tot dreptul şi tot interesul să se manifeste public.

„Manifestaţiile (…) sunt curat spontane, nici nu sunt masive, deocamdată, şi, din punctul meu de vedere, da, cum am spus şi azi, cred că toţi cetăţenii care sunt nemulţumiţi astăzi, în România, au tot dreptul şi tot interesul să îşi manifeste public, în cadrul legal, aceste nemulţumiri„, a declarat, la sediul USL, Crin Antonescu.

El a arătat că, în toată perioada până la decizia Curţii Constituţionale, cei de la USL au avut preocuparea „să nu existe, cel puţin din iniţiativa lor, niciun fel de manifestare publică, fie şi o demonstraţie care era perfect legală, care să pună într-un fel presiune asupra Curţii”.

„În sensul acesta, nu aţi asistat la manifestaţii masive pe care puteam să le organizăm, aşa cum am făcut-o şi altă dată, pentru că am socotit că nu prin astfel de mijloace trebuie să înclinăm balanţa unei hotărâri a Curţii Constituţionale, într-o direcţie sau alta. În fond, de ce să mai fi organizat noi manifestaţii, când aveam în sondaje, nu în poveşti, 7,4 milioane de voturi, 90% aproape din cetăţeni care au venit la vot, şi care au fost mulţi. Nu am făcut aşa ceva „, a mai precizat liderul PNL.

www.mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.