spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Apelul primarului din Băcani: “Spune nu actelor de vandalism”! (FOTO)

- Advertisement -
DISTRUGERI… Comuna Băcani se confruntă cu un val de acte de vandalism ce vizează clădiri, construcții utilitare și decorative, facilități de agrement și sport din parcuri și zone verzi

STOP VANDALISMULUI… Primăria comunei Băcani lansează, prin primarul Vasile Stoica, un apel prin care cetățenii comunei, care sunt rugați să contribuie la stoparea fenomenului vandalizării. Edilul cere locuitorilor să sesizeze autoritățile ori de câte ori observă persoane cu comportament antisocial, care prin acțiunile lor afectează imaginea spațiului public sau privat ori periclitează siguranța în utilizarea echipamentelor de joacă  și a mobilierului stradal.

Comuna Băcani se confruntă cu un val de acte de vandalism ce vizează clădiri, construcții utilitare și decorative, facilități de agreement și sport din parcuri și zone verzi. Acest fenomen nu este doar inestetic, ci și periculos și costisitor. Comportamentul antisocial ce se manifestă în principal prin distrugerea coșurilor de gunoi, a băncilor, prin mizeria făcută (semințe, sticle, țigări) aruncate la întâmplare, fenomen care a luat amploare în cursul acestei luni în toate satele comunei. Pentru a stopa aceste acte de vandalism, primarul Vasile Stoica a folosit pagina sa de socializare de Facebook, unde a lansat un apel, un fel de ultimatum, către cei care distrug civilizația din Băcani.

“Dragi cetățeni! După toată activitatea intensă din ultimii ani pentru implementarea și realizarea mai multor proiecte de dezvoltare locală în comuna Băcani, sper eu că ușor, ușor, am intrat în rândul comunelor civilizate din România! Dacă printr-un efort mare spun eu, chiar și foarte repede, am reușit să construim, haideți împreună să și păstrăm! A venit vacanța! Mare bucurie în rândul copiilor, după doi ani de restricții datorită pandemiei de COVID-19! În fiecare sat din comună sunt câte două, trei locații (zone) unde copiii se întâlnesc seară de seară pentru a se juca, socializa sau bucura de libertate. Acesta este un lucru bun, de care au parte copiii noștri, dar unii dintre ei au trecut la lucruri mai puțin plăcute, cum ar fi: distrugerea bunului public sau, ce este mai grav, jignirea și amenințarea persoanelor în vârstă care locuiesc în zonele respective. Având în vedere buna credință, precum și spiritual civic al tuturor cetățenilor din comună, fac apel către toți adulții din comună, ca împreună cu noi, să ne implicăm pentru a preveni eventualele distrugeri din bunurile proprietate publică”, spune primarul Vasile Stoica.

“Supravegheați mai atent copiii, că distrug domeniul public și vom lua măsuri!”

“Totodată, îi rog din suflet pe părinți să-și supravegheze cu multă atenție copiii pentru ca aceștia să nu producă prejudicii domeniului public! Ce este mai grav, trebuie o atentă supraveghere pentru integritatea copiilor, deoarece în comună, de când s-au realizat aceste proiecte de asfaltare drumuri, se circulă cu viteză foarte mare, iar copiii lăsați nesupravegheați oricând pot fi accidentați. (Rog poliția rutieră să dispună măsuri). Am rugămintea ca părinții să îi atenționeze și să-i supravegheze pe copii, atunci când pleacă la joacă pentru evitarea accidentelor și a distrugerilor din bunul public și aici mă refer la:

-Ruperea gardurilor, porților, distrugerea băncilor, coșurilor de gunoi, scrisul pe garduri și în stațiile de microbuz.

-Aruncarea pe domeniul public a gunoiului: peturi, cutii de suc, bere s-au energizant, ambalaje din carton, șervețele, semințe.

Totodată, rog din suflet toți părinții să discute cu copiii lor și să le interzică acestora să se manifeste gălăgios după ora 22.00, sau, ce este mai grav, să evite să mai vorbească mizerabil, amenințător sau jignitor la adresa cetățenilor în vârstă din satele respective. Dragi cetățeni!Eu v-am adus la cunoștință o serie de fapte care trebuiesc evitate, pentru a nu veni în conflict cu prevederile legale în vigoare. «Faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, se consideră contravenție și se acordă amendă între 1.500 lei și 5.000 lei», spune legea. La fel ca și dumneavoastră, și eu îmi doresc o comună curată, sigură, liniștită și prosperă!”, este apelul primarului Vasile Stoica, din care se înțelege clar că, în caz contrar, se va trece la amenzile prevăzute de lege!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Am sesizat pe domnul primar în legătură cu cei care dau foc în continuare la tot felu de gunoaie, deși este lege ca nu mai avem voie sa facem asa ceva, răspunsul lui cuvânt cu cuvânt a fost,, ce sa le fac domnule dacă noi facem lucrul ăsta din moși și strămoși ”. Vam informat despre lucrul ăsta dragi cititori așa că tot face apel domnul primar la,, CVILIZATIE”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.