spot_img
6.9 C
Vaslui
07-dec.-2024
spot_img

Armata Dreptei, adunată cu arcanu’: Botez, Bichineț și Arcăleanu!

- Advertisement -

DRAGOSTE DE CONJUNCTURĂ... Noua alianță pusă la punct la nivel național, între USR, PMP și Forța Dreptei, aduce la aceeași masă, la nivel local trei oameni politici diferiți, cel puțin, din punctul de vedere al abordării problemelor politice.

DRAGOSTE DE CONJUNCTURĂ… Noua alianță pusă la punct la nivel național, între USR, PMP și Forța Dreptei, aduce la aceeași masă, la nivel local trei oameni politici diferiți, cel puțin, din punctul de vedere al abordării problemelor politice. USR, PMP și Forța Dreptei au anunțat formarea Alianței Dreapta Unită, „un pol politic de dreapta dedicat reconstrucției României”. Lista comună a celor trei partide pentru alegerile europarlamentare este deschisă de fostul vicepremier Dan Barna. Cele trei partide au mai informat că vor candida cu o listă comună de candidați la alegerile europarlamentare din iunie 2024. Primii opt candidați sunt, în ordinea listei, Dan Barna, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac, Vlad Botoș, Cristina Prună, Violeta Alexandru, Radu Mihail, Corina Atanasiu. Dacă, pe plan național lucrurile au fost deja tranșate, rămâne de văzut cum vor colabora la nivelul județului, cei trei lideri: Mihai Botez (USR), Marius Arcăleanu (Forța Dreptei) și Corneliu Bichineț (PMP). De menționat că ultimul nu e chiar liderul formațiunii, dar e cel mai vizibil în spațiul public.

Pace, armonie și colaborare

Cel puțin, la nivel declarativ, cei trei lideri locali s-au arătat încântați de noua alianță și s-au manifestat armonios în declarațiile date la cald, la doar câteva ore după anunțul oficial. Astfel, Marius Arcăleanu ne-a spus că ”e sigur că această alianță va aduce un plus”. Rămâne, însă, să se consulte și cu Corneliu Bichineț pentru identificarea ”plusului”, pentru că, la alegerile locale va exista o concurență neplanificată pentru ocuparea primei poziții la consiliul județean. De altfel, Bichineț a impus deja o condiție ”de dragoste” pentru colaborare și anume ca toți potențialii colaboratori din noua alianță ”să iubească vasluienii”.

Mihai Botez, cu brațele deschise

De cealaltă parte a alianței, președintele USR  Vaslui, Mihai Botez s-a arătat deschis la dialog și comunicare. „Cred că această alianță este importantă, cred că este o dovadă de maturitate politică din partea USR și a celorlalte partide de a găsi un punct pentru a lucra împreună. Sunt forțe democratice din România care înțeleg să facă o alianță, o alternativă foarte bună față de PSD-PNL care acum par să defileze fără niciun fel de problemă. În plan județean sunt în dialog cu liderii locali, domnul Gangu și domnul Arcăleanu. Sunt sigur că vom găsi o soluție pentru a putea aborda împreună următoarele campanii”.

Bichineț și condiția de iubire

„Cred că noua construcție politică românească este necesară și făcută într-un moment greu pentru țară deoarece alianța toxică PSD-PNL a înglodat România în datorii, a prăbușit economia, iar degringolada socială este mai mare ca oricând așa că în 2024 românii vor avea o alternativă serioasă. Vor putea alege o formulă politică de dreapta care poate determina o mutație pozitivă în viața românilor. Coborând la nivelul județului, în mod cert va fi o colaborare constructivă între noi – PMP, FD și cei din USR. De asemenea, voi putea colabora și cu liderii celor două formațiuni politice cu care intrăm în alianță. Eu pot colabora cu oricine iubește munca, seriozitatea și judetul Vaslui, cu oricine iubește oamenii din județul nostru”, a declarat Corneliu Bichineț.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.