spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Aşa arată „Cea mai tare cameră de cămin“ din Iaşi. Studentele-câştigătoare vor avea cazare gratis tot anul universitar

- Advertisement -

Competiţia „Cea mai tare cameră de cămin“ de la Iaşi a ajuns la cea de a patra ediţie, iar anul acesta s-au înscris în cursă 25 de camere din campusul Tudor Vladimirescu. Concursul „Cea mai tare cameră de cămin” din campusul universitar Tudor Vladimirescu din Iaşi a fost câştigat de două studente din anul al II-lea, de la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi.  Competiţia a fost una foarte strânsă, diferenţa între locul al II-lea şi locul al III-lea a fost mică, doar de 0,66 puncte din maximum 25 posibile, iar diferenţa dintre locul al III-lea şi al IV-lea a fost infimă, doar de 0,05 puncte. „Am vrut să arăt şi altor studenţi că din nimic putem face mai mult. Am modernizat camera pentru mine, să mă simt în largul meu, să am o cameră mai frumoasă decât am găsit-o pentru că, până la urmă, e un cămin şi avem doar strictul necesar. Dar tu din puţinul acesta trebuie să faci mai mult. Chiar mulţi ne-au transmis mesaje să ne întrebe de unde ne-am cumpărat tapetul că vor şi ei, dar le-am transmis că nu e tapet, e o pictură”, a declarat Mădălina-Andreea Fron, una dintre câştigătoare.    Împreună cu noua ei colegă de cameră, a pus perdele în locul draperiilor puse standard, au dat găuri cu bormaşina adusă de acasă, au cumpărat un birou second-hand de pe internet şi au dat cu lac un dulap din cameră pentru a se potrivi cu tonul general al camerei.   „Vrem să încurajăm întotdeauna studenţii să fie creativi, indiferent de facultatea de care aparţin fiindcă aici, la TUIASI, considerăm că gândirea critică şi originală trebuie să fie un criteriu însuşit de toţi tinerii şi care îi va ajuta enorm în viaţă. Suntem conştienţi că nu putem să le oferim condiţii de lux în căminele în care stau pe perioada studiilor. Mai ştim că, de ani de zile, aceştia investesc şi îşi creează camere de cămin de-a dreptul spectaculoase. De aceea vrem să le premiem acest efort şi să îi oferim ca exemplu, atât pentru colegii lor, cât şi pentru toţi cei care urmăresc activităţile Politehnicii din Iaşi: ne străduim mereu să lucrăm împreună cu studenţii, nu doar pentru ei”, a declarat prof. univ. dr. ing. Lidia Gaiginschi, prorector responsabil de relaţia cu studenţii la TUIASI.

Citeste mai mult: adev.ro/r2nnok

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.