spot_img
12.7 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

Asociația Astronomică “Sirius” Bârlad a aniversat 22 de ani de existență (FOTO, VIDEO)

- Advertisement -
Președintele AAS Bârlad, prof. Ioan Adam

EVENIMENT… Asociația Astronomică „Sirius” (AAS) Bârlad, care de-a lungul anilor a pregătit sute și sute de elevi bârlădeni pentru concursurile și olimpiadele naționale și internaționale, a împlinit 22 de ani de la înființare. În tot acest timp, o mână de elevi pasionați de astronomie ce au devenit membri ai AAS au obținut rezultate extraordinare la olimpiadele internaționale de astronomie și astrofizică, au cucerit importante premii la concursurile internaționale organizate de NASA, Agenția Spațială Europeană și alte foruri de renume, au descoperit doi asteroizi, au măsurat raza Terrei prin metodele folosite în urmă cu 2.300 de ani, etc. Într-un cuvânt, au pus Bârladul pe harta lumii și în ceea ce privește activitatea astronomică. Președinte AAS Bârlad este prof. Ioan ADAM, cel care a înființat această prestigioasă Asociație Astronomică Sirius acum 22 de ani! Merită toate felicitările!

Pe 20 septembrie 2022, s-au împlinit 21 de ani de la înființarea Asociației Astronomice „Sirius” (AAS) Bârlad, al cărei președinte este profesorul de fizică Ioan Adam, cel care a inițiat Olimpiada Națională de Astronomie. Pe pagina de socializare, profesorul de fizică Ioan Adam a venit cu câteva precizări interesante, la ceas aniversar, pe care le oferim și celor care iubesc astronomia.

„În toți acești ani, comunitatea bârlădeană a cîștigat prestigiu prin rezultatele obținute de elevi și studenți din Bârlad în diverse competiții regionale, naționale și internaționale, prin derularea multor proiecte naționale și internaționale ale asociației, organizarea pentru publicul bârlădean a unor sesiuni de observații la fenomene precum eclipsele de Soare și de Lună, tranzitul planetelor interioare peste discul Soarelui, maximul curentului meteoric Perseide, premiile naționale obținute de revista semestrială «Pași spre infinit», interviuri la Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio Iași, Realitatea TV, etc. și, nu în ultimul rând, desemnarea ca membru al Rețelei Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO a Asociației Astronomice «Sirius»“, a subliniat profesorul Adam.

Pentru a oferi oportunități tinerilor, asociația și-a lărgit de-a lungul timpului spectrul de intervenție devenind Club UNESCO. Comisia „Eco-Sirius” valorifică motivația intrinsecă a tinerilor pentru problemele de mediu și îi face să fie interesați de eco-competențe. Cercul de meșteșuguri „Să redăm tradiția!” realizează activități creative pentru elevi asociate meșteșugurilor tradiționale românești. Elevii descoperă frumusețea tradițiilor și a meșteșugurilor practicate în comunitățile lor. Pentru membrii AAS, a ajuta dezvoltarea personală a tinerilor prin activitatea nonformală desfășurată este o stare de spirit. Schimbarea competențelor de la o perioadă la alta, impune nevoia de formare continuă.

“Este o realitate a zilelor noastre de care ținem cont în formarea tinerilor, ajutându-i la structurarea independenței și a capacităților proprii, la descoperirea vieții sociale. În calitate de membru al Rețelei de Asociații și Cluburi pentru UNESCO, încurajăm schimburile interculturale, toleranța și cooperarea internațională”, mai scrie prof. Ioan Adam.

Pe lângă activitățile specifice, Asociația Astronomică SIRIUS participă la un program comun de activități cu Comisia Națională a României pentru UNESCO. AAS derulează proiecte educaționale proprii pentru tineri din întreaga țară: organizarea de concursuri, simpozioane, editarea revistei „Pași spre infinit” (publicație unicat în România), realizarea unui calendar astronomic lunar deosebit de apreciat, sau proiecte în parteneriat cu Societatea științifică ORION Tulcea, Primăria și Consiliul Local Bârlad, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad, Centrul Educațional YES Bârlad. La nivel internațional deschiderea oferită prin desemnarea AAS de către Comisia Națională a României pentru UNESCO în calitatea de membru al rețelei Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, afilierea la Asociația „Astronomi fără frontiere”, participarea la programe și proiecte precum „Luna Mondială a Astronomiei”, „Ziua Asteroidului”, „Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic”, Campania de căutare asteroizi din cadrul Programului Internațional Astronomical Search Collaboration (IASC), „Ziua Internațională a luminii”, „ERATHOSTENES”.

“Ne bucură de fiecare dată reușita profesională a membrilor AAS care activează în diferite țări din Europa, Asia, America și Australia și de legătura pe care o păstrează cu organizația. Felicitări membrilor AAS pentru rezultatele deosebite obținute în cei 22 de ani de activitate! Mulțumim tuturor celor care sprijină financiar derularea programelor și proiectelor educaționale ale organizației, membrilor colaboratori, Membrilor de Onoare, partenerilor și simpatizanților! Mesajele și aprecierile pe care le primim, ne îndreptățesc convingerea că Asociația Astronomică SIRIUS constituie un reper în viața științifică și culturală a comunității bârlădene. LA MULTI ANI SIRIUS!”, a încheiat președintele AAS, prof. Ioan ADAM.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.