Atacurile lui Victor Ponta de la Pro România împotriva victorioasei presedintã de dincolo de Prut, Maia Sandu, si conexiunile cu Vasluiul

COINCIDENTE… Vrem, nu vrem, Vasluiul devine din ce în ce mai mult legat de R. Moldova. Pentru multi dintre vecinii nostri de peste Prut, orasul nostru reprezintã aeroportul spre tãrâmul fãgãnuintei. Pasaportul vasluian a devenit un bun national pentru R. Moldova, poarta cãtre Uniunea Europeanã si Marea Britanie. Putini dintre cei care au obtinut buletin si pasaport românesc rãmân si pe la noi, cam sub marja de eroare. Oleg Bodrug, fostul vicepresedinte al Parlamentului din R. Moldova si care acum candideazã de la Vaslui pe primul loc de deputati de pe listele PMP, crede cã acest lucru poate fi si un avantaj. În curând, odatã cu dezvoltarea judetului, moldovenii vor rãmâne aici si astfel Vasluiul s-ar întregi sub o simbolicã unire. Alegerile prezidentiale din R. Moldova, încheiate de putin timp, ne dau sperantã cã si fratii nostri de peste Prut au ales calea spre Uniunea Europeanã.Victoria lui Maia Sandu, femeia providentialã de peste Prut, a creat un val încredibil de emotie în România. Dar cum nu existã pãdure fãrã uscãturi, a apãrut în acest context si un Gicã Contra, în persoana lui Victor Ponta de la Pro România. Acesta a devenit cel mai iritat politician din România si spune despre Maia Sandu cã „este o duduie ciudatã si ipocritã care face mai mult rãu decât armata rosie“. Reactia acestui politician care a fost si premierul României ne-o explicã Oleg Bodrog: „Domnul Ponta dovedeste cã este în clubul bãietilor destepti care au devalizat Banca noastrã Nationalã si au furat miliardul din visterie. El si cu Iuruie Leancã stiu foarte multe despre acest episod si normal cã stãpânul lor i-a pus sã latre la Maia. Eu nu vrea sã comentez acum mai mult acest subiect, mai ales cã acel stãpân si-a bãgat si coada prin Vaslui, unde a distrus cea mai frumoasã afacere si vã invit sã cititi un text al unui jurnalist cu experientã de la noi, Valeriu Saharneanu despre aceastã mizerie pe care Ponta a putut sã o spunã“. Textul are un titlu sugestiv „Ciudata si ipocrita tãcere a domnului Victor Ponta vis-a-vis de prestigioasa victorie a doamnei Maia Sandu“ si este o incursiune curajoasã a autorului într-o lume mai putin cunoscutã. Valeriu Saharneanu este presedintele Uniunii Jurnalistilor din R. Moldova din 1997, o voce consacratã în tara vecinã, iar cetãtenii l-au ales pentru un mandat si în Parlamentul R. Moldova. Cât despre dublicitatea lui Ponta, presedintele Pro România, vasluienii o cunosc cel mai bine. El a fost omul care a adus Chevronul la Vaslui, producând cea mai mare tulburare socialã de dupã Revolutie în judetul nostru, dar si omul din spate care a contribuit decisiv la dãrmarea celei mai titrate firme din judet, Comcereralul lui Adrian Porumboiu. Probabil vã mai amintiti de amenda pe care firmele lui Porumboiu a primit-o în timpul guvernãrii acestuia si anume 16 milioane de euro. Acum acelasi Ponta face un serciciu lui Plahotniuc, omul care la Vaslui a lãsat peste 20.000 de oameni fãrã arende pentru terenurile, pe care, în trecut le-a lucrat Porumboiu. Vã invitãm sã urmãriti excelentul articol al lui Valeriu Saharneanu.

Textul publicat special de Valeriu Saharneanu pentru vasluieni este plin de informatii spuse în exclusivitate. Iatã ce scrie acesta: „Toatã presa din România, dar si numerosi politicieni au comentat în termeni elogiosi victoria covârsitoare a candidatului pro-european Maia Sandu asupra pro-rusului Igor Dodon, în ultima rundã de duminica trecutã a alegerilor prezidentiale din Republica Moldova. Numerosi nu înseamnã toti. Unii, ca Victor Ponta, de exemplu, au preferat însã sã treacã sub tãcere evenimentul vãzut de altii drept o adevãratã revolutie de catifea pe fundalul amenintãrilor cu rãzboiul civil, articulate de oficialii de la Moscova si, mai ales, de interpusul lor la Chisinãu, Igor Dodon. Sã fie oare Victor Ponta în Republica Moldova pe aceeasi undã de interese pe care le are acolo Moscova? Si care ar fi acea undã comunã care-l apropie pe Victor Ponta de interesul Moscovei în Republica Moldova? Nu cumva cel de transformare a acestui stat în sinecurã a borfasilor si zonã de experimente geostrategice ale Moscovei lui Putin?În a treia zi de dupã alegeri, în sughituri dupã favoritul sãu înfrânt, Dodon, Moscova a recunoscut totusi victoria Maiei Sandu si a felicitat-o sec. Victor Ponta tace si azi, desi se aflã în plinã campanie electoralã, are pe liste în România candidati originari din Republica Moldova si pretinde la sustinerea electoratului din Republica Moldova pentru candidatii Pro-România pe circumscriptiile externe. Victor Ponta tace cu îndârjire. De ce? Nu-l mai intereseazã cine este si în ce fel drege busuiocul cel care ocupã prima demnitate publicã în Republica Moldova? Nu vi se pare stranie si suspectã aceastã lipsã de atitudine a unui politician care a fost prim-ministru al României?“, scrie jurnalistul basarabean.

Ponta l-a împins la Iasi pe Leancã, care nu e singur, ci la pachet cu un senator ALDE de Vaslui

„Duminicã, 15 noiembrie, Maia Sandu l-a învins pe Dodon. Ponta, politicianul care a fost si continuã sã fie sustinãtorul direct a lui Plahotniuc si indirect a lui Dodon, nu are, desigur, nasul sã o felicite pe Maia Sandu. Cum sã o facã dacã si azi, în campania din 2020, îl are pe Iurie Leancã în caseta protejatilor sãi pe linia rodatã în 2016 a relatiilor foarte strânse cu Plahotniuc: Leancã este candidatul Pro-România Nr.1 în lista pentru Senat pe judetul Iasi?! Cum sã o facã dacã chiar deunãzi, la 8 octombrie 2020, a semnat un acord de colaborare cu gruparea politicã a finului lui Plahotniuc – Candu, împletitã zilele acestea cu cea a altui criminal-fugar – sor – în vederea mentinerii în treburi a Guvernului controlat de mazilitul om al Moscovei, Dodon?!  Abonat ani buni la interesele lui Plahotniuc, dar poate si la punga cu chilipir furat a acestui cotcar dat în cãutare internationalã, Ponta s-a pomenit azi într-un profund offside politic. Ar fi cazul mãcar sã-si cearã scuze de la prima femeie-presedinte a Republicii Moldova al cãrei mandat a fost cimentat cu votul a aproape un milion de moldoveni. Sunt cumva si acestia, cei care au votat-o, niste ciudati si ipocriti? Se pare cã acesta îi este crezul de îndatã ce a luat apã în gurã si nu scoate un cuvânt despre marea si importanta victorie a fortelor unioniste si pro-europene din Republica Moldova. Ciudatã si ipocritã tãcerea domnului Ponta“, si-a încheiat articolul jurnalistul din R. Moldova.

Ponta, întovãrãsit cu Plahotniuc, omul care a fost adus la Vaslui sã distrugã agricultura vasluianã

„Cu referintã la acest subiect, curioasã si bãgãreatã în tot ce tine de comportamentul straniu al politicienilor, presa a investigat trecutul legat de Republica Moldova al lui Ponta si a dat de explicatia tãcerii stranii a fostului prim-ministru pesedist. Se dovedeste cã în 2016, la penultimele alegeri prezidentiale, Ponta vibra nu numai cu interesul Moscovei în Basarabia, dar si cu interesul oligarhului criminal Plahotniuc, azi fugarul prin lume care a prãdat cum a vrut Republica Moldova si a scos-o de pe vectorul de dezvoltare european. Ponta s-a nãpustit atunci împotriva contracandidatei lui Dodon, care era aceeasi Maia Sandu, cu expresii aproape obscene, numind-o „o duduie ciudatã si ipocritã care ar face mai mult rãu decât Armata Rosie“. Cu aceastã frazã de bãdãran politic, Ponta îsi anuntase atunci sprijinul pentru Iurie Leancã, una dintre figurile centrale în renumitul caz al furtului unui Miliard de dolari din visteria statului si interpusul lui Plahotniuc în alegerile din 2016 tocmai cu scopul diminuãrii sanselor Maiei Sandu. Candidata fortelor pro-europene si anti-oligarhice a pierdut atunci alegerile. Fraudele au fost imense si imposibil de contestat în conditiile statului capturat de Plahotniuc. Ponta s-a fãcut pãrtas la operatiunea oligarhicã de manipulare electoralã. La un loc cu Leancã si Plahotniuc, el trebuie considerat drept contribuitor direct la victoria din 2016 a lui Dodon, agentul Moscovei ajuns la sefia statului de peste Prut“, mai spune Valeriu Saharneanu.

PMP SALUTÃ VICTORIA DEMOCRATIEI SI A BUNULUI SIMT ÎN ALEGERILE PREZIDENTIALE DIN R. Moldova

Cu Maia Sandu, presedintele ales de peste Prut, vom construi punti solide între România si R. Moldova

OPINIE… „Câteva chestiuni pe care trebuie sã le cunoastem despre Presedintele ales al R. Moldova, doamna Maia Sandu. Majoritatea românilor de peste Prut si-au ales pentru prima datã o femeie presedinte. Maia Sandu este un politician pro-occidental convins. Este afiliatã politic la PPE si este puternic sustinutã de liderii PPE. Are o imagine foarte bunã la Bruxelles si în mod sigur va fi cel mai sustinut lider politic din spatiul ex-sovietic. Este primul sef de stat al R. Moldova care este si cetãtean al României, fapt pe care nu l-a ascuns si asta trebuie sã ne bucure, dar în acelasi timp sã responsabilizeze toti factorii de decizie si sã acorde o atentie specialã pentru relatia cu R. Moldova. Este momentul sã construim punti solide si sã reasezãm relatia unicã dintre cele douã state pe proiecte comune pentru cã Uniunea Europeanã pentru care au votat majoritatea cetãtenilor din R. Moldova este de fapt dorinta de a avea cel putin nivelul nostru de viatã. Oamenii vor fonduri europene, subventii în agriculturã, drumuri bune, scoli si grãdinite moderne, pensii mai mari, locuri de muncã mai bine plãtite. Într-un cuvânt, îsi doresc aceleasi lucruri pe care si le doreste orice român.  E momentul cel mai potrivit sã reîncepem sã construim un viitor comun prin fapte, pentru cã idealurile mari se clãdesc cu pasi mici, dar esentiali pentru ca natiunea românã sã-si recapete demnitatea. Autostrada Unirii trebuie construitã pânã la Chisinãu. Asa legãm toatã Moldova de Uniunea Europeanã. Asa aducem prosperitatea si o viata mai bunã în cât mai multe case de pe ambele maluri ale Prutului. De aceea, PMP va propune în viitorul cabinet crearea unui minister pentru Relatia cu R. Moldova”, a spus Eugen Tomac, europarlamentar, presedinte PMP, candidat în Camera Deputatilor.

„Cu Maia Sandu, distanta simbolicã enormã dintre malurile Prutului se va micsora”

PÃRERE…„Pentru cetãtenii Republicii Moldova, victoria doamnei Maia Sandu este perceputã ca o victorie a tuturor, este ca o gurã de aer proaspãt si o sansã la un viitor european! Eu de la bun început eram foarte încrezãtor în aceastã victorie, cãci nu puteau învinge cei care au rupt în plenul Parlamentului harta României. Nu putea învinge cel care a tinut captivã RM timp de patru ani si n-a reusit sã se întâlneascã în cadrul unor vizite oficiale nici mãcar cu presedintii statelor vecine, România si Ucraina. În timpul mandatului sãu, Igor Dodon a vizitat numai Rusia, Coreea de Nord si Turcia. Accederea doamnei Maia Sandu la presedintie va reaseza Republica Moldova în albia normalitãtii în aceastã privintã. Un alt aspect care ne bucurã nespus de mult este posibilitatea reluãrii dialogului bilateral cu România despre care a vorbit doamna Sandu ca o primã prioritate a mandatului sãu. Asteptarea mea merge si mai departe pe aceastã filierã. Eu sper cã, în scurt timp, distanta simbolicã enormã dintre malurile Prutului se va micsora, iar frontiera dintre cele douã state românesti va deveni o simplã formalitate. Asa sã ne ajute Dumnezeu!”, a spus Oleg Bodrug, ex-vicepresedinte în Parlamentul R Moldova, candidat PMP pentru Camera  Deputatilor în circumscriptia Vaslui.

MATERIAL DE PROPAGANDÃ ELECTORALÃ, COMANDAT DE PMP   VASLUI SI REALIZAT DE SC VREMEA NOUÃ SRL. COD MANDATAR: 11200012.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ