spot_imgspot_img
12.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Atenție, vasluieni! Transurb va modifica traseele de transport: nouă stații noi

- Advertisement -
DECIZIE… Potrivit conducerii societății, vor fi extinse și înființate noi trasee pentru zone precum Cartier, Călugăreni și Paiu.

SCHIMBĂRI… Serviciul de transport public local Transurb modifică programul traseelor, pentru că “nu mai acoperă integral nevoile cetățenilor”. Potrivit conducerii societății, vor fi extinse și înființate noi trasee pentru zone precum Cartier, Călugăreni și Paiu. De asemenea, vor fi create nouă stații noi pe străzile Decebal, 13 Septembrie, Dimitrie Cantemir, Păcurari, Paiu și Călugăreni. Decizia a fost luată deja în cadrul Consiliului de Administrație al societății și urmează să fie aprobată și de Consiliul Local Vaslui în ședința de joi.

Potrivit conducerii societății Transurb, în prezent traseele efectuate prin curse regulate în municipiul Vaslui nu mai acoperă integral nevoile cetățenilor, zone importante ale municipiului Vaslui nefiind conectate între ele. Astfel, “se impune înființarea unor noi trasee, care să permită interconectarea acestor cartiere, asigurând mobilitatea populației și dezvoltarea economică a localității”. Prin modificarea Programului de transport pentru rețeaua de autobuze sunt avute în vedere, potrivit societății Transurb, următoarele obiective: “realizarea interconectării între diferite zone, cartiere cu localitățile componente ale Municipiului Vaslui: Viișoara-Moara Greci; Viișoara-Zona Industrială; Moara Greci-Zona Industrială; Utilizarea unor rute alternative de transport pentru decongestionarea traficului: strada Decebal ca și rută alternativă a zonei centrale; Extinderea și înființarea de noi trasee pentru deservirea în cât mai mare măsură a suprafeței UAT Vaslui: Zona Cartier (str. Dimitrie Cantemir), Zona Călugăreni, Zona Paiu etc; Corelarea cu orarul altor tipuri de mijloace de transport de pe raza UAT Vaslui; Optimizarea graficului de transport în funcție de cerințele cetățenilor și flexibilizarea timpilor de așteptare în stații”.

Iată lista stațiilor noi

Proiectul privind modificarea programului de transport public a fost pus în dezbatere publică în perioada 14-28 februarie, ocazie cu care s-au înregistrat 16 propuneri. “Având în vedere solicitările din partea cetățenilor dar și modificările de trasee propuse, pentru a ține seama de necesitățile comunităților locale, se impune înființarea unui număr de nouă stații pe străzile Decebal, 13 Septembrie, Dimitrie Cantemir, Păcurari, Paiu și str. Călugăreni”, se explică în raportul anexat proiectului de hotărâre privind modificarea programului de transport. Astfel, potrivit aceluiași document, noile stații propuse a fi înființate sunt: Str. Decebal, pe ambele sensuri – în zona Sala Sporturilor; Str. 13 Decembrie, pe ambele sensuri – în dreptul imobilelor 35, respectiv 44; Str. Dimitrie Cantemir, pe ambele sensuri – în dreptul imobilelor 65, respectiv 104, denumită “Stația Biserica Sf. Andrei”, în zona imobilului nr. 117 denumită “Stație Dimitrie Cantemir” și în extremitatea străzii Dimitrie Cantemir, denumită “Stație Cartier Veterani”; Str. Păcurari, pe un singur sens, situată în intersecția str. Păcurari cu str. Stejar; Str. Paiu, în vecinătatea imobilului nr. 15, denumită “Stație Capăt Piu”; Str. Călugăreni, situată în dreptul imobilului nr. 375, denumită “Stație Capăt Călugăreni”“.

Primarul Vasile Pavăl: “sunt necesare și oportune unele modificări la programul de circulație al mijloacelor de transport public local de călători”

Decizia de modificare a programului de transport a fost luată deja în cadrul Consiliului de Administrație al societății și urmează să fie aprobată și de Consiliul Local Vaslui în ședința de joi. “Având în vedere solicitările din partea cetățenilor și pentru a ține seama de necesitățile comunităților locale, se impune modificarea programului de transport public prin înființarea unor noi trasee de călători și a unor noi stații de autobuz, care să permită interconectarea unor cartiere sau localități componente, asigurând mobilitatea populației. În urma analizei solicitărilor din partea cetățenilor, propunerilor formulate de operator, a documentelor prezentate și a monitorizării prin serviciul de specialitate împreună cu operatorul de transport, a necesarului de curse pentru fiecare traseu în diferite perioade ale zilei, precum și asigurării fluidizării traficului, astfel s-a concluzionat că sunt necesare și oportune unele modificări la programul de circulație al mijloacelor de transport public local de călători”, explică primarul Vasile Pavăl în referatul anexat proiectului de hotărâre privind modificarea programului de transport.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. Șoferii care fac traseul de M Grecilor sau Protecție sa facă bine sa insiste pe frâne sa oprească în stație chiar dacă nu e nimeni acolo, poate cineva se grăbește sa l prindă… Dacă trebuie dam și ceva filmări, deșteptei conduceri care n are ce sa le facă boierilor de șoferi.

  2. Bună dimineața!
    Bune și frumoase intențiile celor de la Transurb Vaslui, doar că, în ceea ce privește amenajarea unei stații pe strada 13 Septembrie, am serioase dubii…
    De ce?
    Pentru simplul motiv că strada este extrem de îngustă, iar una dintre benzi este tot timpul ocupată de autoturismele staționate. Tare mult mi-aș dori să văd ordine în trafic, dar nu cred că voi apuca aceste zile…, cel puțin, nu în această viață.
    Asemenea multor vasluienii sunt și eu conducător auto. Circul destul de mult, dar nu mi s-a întâmplat niciodată să nu am unde să parchez ori să staționez autoturismul. Sincer, am ferma convingere că lipsa locurilor de parcare este doar un pretext pentru ca unele instituții să nu își facă treaba și să nu aplice legea.
    Se plânge toată lumea că nu sunt bani la bugetul local. Luați fraților și aplicați la sânge cadrul legislativ, iar după aceea, să vedeți că se vor aduna bani pentru și mai multe parcări construite cu bani publici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.