PSEUDO-GOSPODARI… Povestea trenului de Huși a rămas vie doar în amintirile localnicilor, iar șinele au fost năpădite de rugină și de buruieni, dar iată că dinspre Compania Națională de Căi Ferate, cea de la care odată se aștepta o soluție salvatoare, vine, totuși, în aceste zile… o veste. Nu, nu este vorba despre vreo miraculoasă intenție de revizuire a situației acestei stații neinteroperabile Crasna – Huși, ci doar despre faptul că mai-marii CFR-ului s-au decis că e timpul să taie măcar boscheții, care au crescut cât omul pe alocuri.
Așa se face că, recent, au transmis următorul anunț, bun de luat în seamă pentru hușenii care locuiesc în zonă, mai ales pentru crescătorii de albine. „Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, sucursala regională Iași, secția L.2 CFR Bârlad, vă aduce la cunoștință faptul că în datele de 18 și 19 aprilie 2024, pe raza stației de cale ferată Huși, se vor efectua lucrări de erbicide a platformei de cale ferată cu erbicidul Glifotim. Lucrarea se va executa manual de către 5 salariați aparținând districtului 5 Crasna. Rugăm crescătorii de animale și albine să evite zona menționată pentru prevenirea oricărui incident”, au transmis reprezentanții CFR. De reamintit că, pe 14 ianuarie 2012, la ora 17:35, din Gara Huși a plecat pentru ultima dată „Trenulețul” local. O istorie de 130 de ani se sfârșea sub ochii autorităților locale, care nu au reacționat prea mult, față de o decizie luată la București, acolo unde șefii CFR au stabilit, pe drept sau pe nedrept, că ruta nu era profitabilă. Ceferiștii care încă erau în activitate primiseră pe data de 9 ianuarie 2012 o circulară, prin care erau anunțați de acest final al activității trenului de la Huși. Au încercat câțiva dintre ei să adune semnături, să facă memorii, să ceară diverse soluții de la decidenți, însă nimic nu a dat roade. De atunci, cu excepția scurtului și controversatului episod al „Săgeții albastre”, povestea trenului local s-a mutat ireversibil în amintirile oamenilor, iar mărturie a obiectivului care a contribuit decisiv la dezvoltarea vieții și economiei locale vreme de 130 de ani la rând, a rămas doar clădirea gării, tot mai dărăpănată de la un an la altul, și șinele, năpădite de buruieni.
Sa se refaca cat mai repede linia istorica BÂRLAD – HUȘI . o ruta vitala pentru zona
Să facă treaba ca la carte că vine cap de oaie să verifice dacă nu au diluat erbicidul și aia îi leagă pe toți… 😀
Daca taie boschetii, inseamna ca nu vor sa creasca copacii sa rupa toata linia….deci asta inseamna ca linia va renaste candva !
Eu cred că ar fi rentabilă revenirea trenului pe acest traseu. Microbuzele spre Huși sunt ticsite pe ruta aia….Era foarte frumos traseul, indiferent de cât aglomerat era sau cum arăta trenul. Ar trebui investit în asta, mai ales că se vrea reducerea poluării…
Propun să se facă mocanita sau pista de biciclete.
Strabunicii noștri au construit o cu carul cu boi și plavanii noștri nu-s în stare să o întrețină. Ar fi rentabilă o săgeată albastră Vaslui Husi, cu legături la trenurile de Iași și București.
Mocanita a fost pana in 80 si ceva, ca era locomotiva cu aburi, ar fi pitoresc sa circule asa ceva acu pe dealurile Dobrinei prin serpentine, dar daca totuși s-ar dori, ar gasi ceva rentabil. Uite, noaptea nu ai microbuze deloc spre si dinspre Husi…
Uu.. Cicacica.. Uuu.. Vai mama noastra. Nu stiu daca mai e rentabila cursa Crasna Huși si retur calatori ca si daca mergi pe jos vara ajungi cu mult inaintea trenului la destinatie, poate vreun București sau ceva mai indepartat, vreo legatura buna cu Cluj, Timișoara, cu orasele aeroport…. Dar sigur o idee buna ar fi daca ar imbarca tirurile sa le care pe calea ferata sa nu mai aglomereze si macine șoselele. Sa faca vreun antreprenor curse transport marfa de genul piatra balast etc… sa nu mai fie lant de camioane.
Păi trebuie să vină cu drujbe nu cu erbicid
2021 zici? :))
2021 zici? :))