spot_img
22.3 C
Vaslui
10-oct.-2024
spot_img

Au apărut noi modificări în domeniul pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale

- Advertisement -
MODIFICĂRI… Persoanele care îndeplinesc condițiile de vârstă standard de pensionare și stagiul minim de cotizare contributiv nu pot cumula pensia cu salariul, fiind reglementat dreptul de opțiune între salariu și pensie.

NOUTĂȚI… Un domeniu care a făcut ca, ani la rând, disputele să fie necontenite încearcă acum să se reformeze și să vină în sprijinul cetățenilor. Astfel, au apărut noi modificări legislative în ceea ce privește domeniul pensiilor, dar și a altor drepturi de asigurări sociale. În primul rând, a fost adăugat un nou principiu de organizare și funcționare a sistemului de pensii, respectiv principiul stabilității asigurării la sistemul public de pensii, potrivit căruia, pentru stagiul de cotizare contributiv realizat pe o perioadă mai mare de 25 de ani se acordă un număr suplimentar de puncte. De asemenea, dispare categoria de pensie anticipată parțială. De reținut este și faptul că persoanele care s-au pensionat și rămân în câmpul muncii, nu pot primi și salariu și pensie, ci vor trebui să opteze pemtru una sau alta.

Guvernanții încearcă să facă lumină într-un domeniu în care, ani la rând, discuțiile nu au contenit. Vorbim aici de pensii, dar și alte drepturi de asigurări sociale. Noile prevederi legale adaugă un nou principiu de organizare și funcționare a sistemului de pensii, respectiv principiul stabilității asigurării la sistemul public de pensii, potrivit căruia pentru stagiul de cotizare contributiv realizat pentru o perioadă mai mare de 25 ani se acordă un număr suplimentar de puncte. În plus, este consolidat principiul contributivității prin condiționarea stagiului minim si complet de cotizare de vechimea realizată efectiv. De asemenea, în vederea întăririi, consolidării principiului contributivității și principiului egalității, noua lege introduce noțiunile de stagiu de cotizare contributiv, stagiu complet de cotizare contributiv sau stagiu minim de cotizare contributiv. Stagiul de cotizare contributiv reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii. Stagiul complet de cotizare contributiv reprezintă perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asigurații au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă sau, după caz, a pensiei anticipate. De asemenea, stagiul minim de cotizare contributiv reprezintă perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asigurații au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă. De reținut este și faptul că dispare o categorie de pensie, și anume pensia anticipată parțială. Conform noii legi, persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare pot beneficia de una dintre următoarele categorii de pensii: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia de invaliditate, pensia de urmaș. În sistemul public de pensii, o persoană poate beneficia de o singură categorie de pensie dintre cele menționate. 

Viitorii pensionari, obligați să opteze între pensie și salariu dacă vor să rămână în câmpul muncii

LEGE… Persoanele care îndeplinesc condițiile de vârstă standard de pensionare și stagiu minim de cotizare contributiv nu pot cumula pensia cu salariul, fiind reglementat dreptul de opțiune între salariu și pensie. De reținut este și faptul că pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare. Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie prevăzute de lege pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. De asemenea, se discută și de egalizarea vârstei de pensionare a femeilor cu cea a barbaților, la 65 de ani, eșalonat până în anul 2035. Astfel, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionar. Stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizar. La calculul stagiului minim de cotizare contributiv și al stagiului complet de cotizare contributiv. Începând cu data finalizării eșalonării, stagiul minim de cotizare contributiv, stagiul complet de cotizare contributiv și vârsta standard de pensionare, prevăzute de prezenta lege, sunt majorate în funcție de evoluția speranței de viață din România, la un interval de maximum 3 ani. De asemenea, noua lege vorbește și despre instituirea reducerii vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut și crescut copii, sub rezerva realizării stagiului complet de cotizare contributiv. Astfel, noua lege vorbește despre reducerea vârstei standard de pensionare, în cazul femeilor care îndeplinesc cumulative următoarele condiții: au realizat stagiul complet de cotizare contributiv, au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani, sau, după caz, au adoptat copii și i-au crescut pe o perioadă de cel puțin 13 ani. În plus reducerea vârstei standard de pensionare acordată poate fi cumulată cu reducerile prevăzute de lege și de alte acte normative cu caracter special, fără ca reducerea totală să fie mai mare de 11 ani.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Sunt pline institutiile publice pe pensionari care cumuleaza pensia cu salariul. Unul nu s-ar duce sa lucreze in privat! de asta nu mai incap tinerii! II fugarim la munca in strainatate, ca in romania nu au loc. Se gandeste vren pensionar ca locul pe care il ocupa ar putea fi pt nepotul său care de nevoie da cu ghebul pă la italia sau anglea….etc etc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.