spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

Au plecat să lucreze ca barmaniţe, bone ori vânzătoare şi au ajuns în bordelurile din Grecia

- Advertisement -

Şase fete din judeţul Suceava, dintre care trei minore, au fost racolate sub promisiunea unor locuri de muncă decente şi bine plătite şi au ajuns în Grecia, unde cinci dintre victime au fost obligate să se prostitueze în bordelurile din oraşul Heraklion.

Afacerea, susţin procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Suceava, a fost pusă la cale de o tânără din comuna Siminicea, Ionela Iriciuc (24 de ani), zisă „Cristina”, fostă prostituată în Grecia.

Ieri, procurorii DIICOT au anunţat trimiterea în judecată a tinerei respective, solicitând totodată instanţei de judecată emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele suspectei, întrucât aceasta s-a sustras urmăririi penale.

Fostă prostituată reprofilată în proxenetă

Potrivit anchetatorilor, inculpata, Ionela Iriciuc, are un copil în vârstă de 6 ani pe care îl cresc părinţii ei, tânăra fiind plecată din ţară şi trimiţând diferite sume de bani prin Western Union.

Procurorii DIICOT susţin că din corespondenţa cu autorităţile elene s-a stabilit că tânăra din Siminicea s-a prostituat în Grecia, fiind arestată în vara lui 2008.

Ionela Iriciuc a intrat în anturajul unor cetăţeni albanezi şi aşa a ajuns din prostituată, proxenetă.

În actele de sesizare a instanţei de judecată, Ionela Iriciuc este acuzată că în perioada iunie 2009 – februarie 2011, tânăra în vârstă de 24 de ani a venit de mai multe ori din Grecia în România, pentru a racola tinere pe care să le ia cu ea, la Heraklion, şi să le exploateze sexual cu ajutorul proxeneţilor albanezi.

Prostituata care le-a băgat în buzunare proxeneţilor 100.000 de euro

Florentina a fost prima fată racolată de Ionela Iriciuc şi cea care a avut de îndurat cel mai mult, fiind obligată să se prostitueze aproape zece luni. Anchetatorii susţin că victima le-a adus proxeneţilor venituri de aproape 100.000 de euro.

Florentina, se arată în rechizitoriu, credea că merge în Grecia să lucreze într-un magazin în care se vindeau fructe, în oraşul Heraklion, Insula Creta, având asigurate cazarea şi hrana zilnică şi realizarea unui venit lunar mulţumitor.

Toate costurile legate de acte şi transport au fost achitate de Ionela Iriciuc. Aceasta din urmă şi prietenul ei, un cetăţean albanez pe nume Edmond Hasalla, zis „Mondi” sau „Andreea”, i-au luat actele şi au obligat-o să se prostitueze într-un bordel din centrul oraşului grecesc.

În rechizitoriul procurorilor DIICOT se arată: „Victima trebuia să poarte doar lenjerie intimă şi să se prezinte în faţa clienţilor, atunci când îşi făceau apariţia, iar în cazul în care era solicitată, trebuia să conducă clientul în cameră pentru a-i oferi serviciile sexuale comandate de acesta. În acest scop, i-au fost puse la dispoziţie prezervative şi diverse creme pentru protecţie şi igienă intimă. Programul zilnic era format din două schimburi, dimineaţa între orele 09:00 – 18:00 sau seara de la ora 18:00 la 02:30, fiecare client achitând suma de 30 de euro matroanei din locaţia respectivă”.

În cele trei săptămâni în care a practicat prostituţia în acel bordel, Florentina a avut chiar şi 60 de clienţi pe zi. Era monitorizată de proxeneţi şi nu găsea nici o cale de scăpare.

A fost mutată apoi, din motive de siguranţă, într-un bar din acelaşi oraş, în care se aflau şi alte prostituate. „Victima, împreună cu alte fete, stătea la o masă, iar clienţii care intrau în bar şi doreau să întreţină relaţii sexuale cu una dintre fete achitau patronului sume între 70 – 150 de euro, după care, cu fata aleasă, coborau în una dintre camerele situate la subsol, durata unui act sexual fiind de maxim 20 de minute”, detaliază anchetatorii.

Barul respectiv funcţiona între orele 21:30 şi 6:00, iar într-o noapte o fată avea şi peste 20 de clienţi.

De Crăciun, 176 de clienţi

Florentina a încercat să scape de toată această poveste de coşmar şi l-a rugat pe unul dintre clienţi să-i dea pe ascuns cartele telefonice. A fost prinsă şi dusă într-o pădure de către Edmond Hasalla, care avea asupra lui un pistol şi un cuţit, şi a ameninţat că o omoară, fata implorându-l s-o lase în viaţă.

Bătută şi ameninţată de proxeneţi, a fost obligată să o ademenească în aceeaşi cursă în care a intrat şi ea pe o vecină, ajutată fiind de către tânăra din Siminicea, care s-a recomandat a fi patroana Florentinei şi i-a prezentat acelaşi scenariu, al unui loc de muncă de nerefuzat.

Florentina a fost dusă de proxeneţi din nou în bordelul în care şi-a început activitate şi a fost obligată să lucreze zi lumină. În 2009, de Crăciun, le povestea tânăra victimă anchetatorilor, a numărat nu mai puţin de 176 de clienţi.

A scăpat din tot acel coşmar, după ce poliţia a descins în bordelul respectiv, iar albanezul care o exploata i-a dat actele înapoi.

„Încă mai are coşmaruri în care este obsedată de ororile la care a fost supusă în perioada în care a fost traficată, încă se mai simte respinsă de comunitate, de toate rudele şi toţi prietenii ei, care au aflat că a fost obligată să practice prostituţia în Grecia, simţindu-se din acest motiv supusă oprobiului public”, explică anchetatorii acestui terifiant caz.

Dramele tinerelor silite să îşi vândă corpul pe bani

Nicoletei i s-a promis că va lucra în Grecia ca barmaniţă într-un restaurant şi va avea un venit de 35-40 de euro pe zi. În realitate, a fost vândută de Edmond Hasalla unui alt proxenet albanez pentru 2.000 de euro şi suceveanca a fost obligată să se prostitueze într-un club de noapte.

Ionela Iriciuc, cea care, susţin anchetatorii, le racola pe tinere, era foarte convingătoare, reuşind să le sucească minţile cu oferte de locuri de muncă decente şi bine plătite chiar şi părinţilor victimelor, ori în cazul Nicoletei, soţului acesteia, cei doi având şi un copil minor.

În cazul celor trei victime minore, Ionela Iriciuc, explică procurorii DIICOT, „se deplasa la domiciliile lor, lua legătura cu părinţii acestora pentru a le prezenta şi lor binefacerile deplasării fetelor lor în oraşul Heraklion, unde le aşteptau job-uri bine plătite, care urmau să le îmbunătăţească semnificativ situaţia materială, nu numai a lor, cât şi a întregii familii, după care le solicita să se deplaseze împreună cu ea la un birou notarial în vederea semnării procurilor prin care îşi dădeau acceptul ca acestea să o însoţească în Grecia”.

În cazul uneia dintre minorele traficate, Elena, a fost nevoie de un fals la notar, pentru a putea fi scoasă din ţară. Părinţii victimei erau despărţiţi, iar tatăl nu a vrut să-şi dea acordul ca fiica lui să iasă din ţară, deşi oferta făcută de Ionela Iriciuc era una tentată.

Părinţii altei victime minore, Ana-Maria, şi-au dat acordul şi au semnat procura notarială prin care fiica lor a putut să iasă din ţară, crezând-o pe cuvânt pe Ionela Iriciuc, care le promitea că fata lor o să lucreze într-un cămin de copii pentru 800 de euro pe lună. Minora a ajuns să se prostitueze şi, la un moment dat, disperată, a înghiţit un pumn de pastile, sperând că va ajunge la spital şi astfel va reuşi să scape.

Pentru o altă minoră obligată să se prostitueze în Grecia, Ionela Iriciuc a dat şpagă, susţin anchetatorii, la vamă, pentru a o trece graniţa pe victimă fără procură specială din partea părinţilor.

Dramele acestor fete traficate de tânăra din Siminicea sunt prezentate pe zeci de pagini ale rechizitoriului înaintat instanţei de judecată.

Una dintre victime a reuşit să scape după mai multe săptămâni în care a fost silită să îşi vândă corpul pe bani. Când s-a întors în ţară, medicii i-au spus că a rămas însărcinată, fiind nevoită să avorteze.

Cererea de arestare preventivă în lipsă a Ionelei Iriciuc va fi judecată luni la Tribunalul Suceava, tânăra din Siminicea fiind acuzată de trafic de persoane şi trafic de minori.

Notar public cercetat pentru o procură falsă prin care una dintre victimele minore a fost scoasă din ţară

Procurorii DIICOT au disjuns cercetările în acest caz şi faţă de trei cetăţeni albanezi, Edmond Hasalla, Paulin Pelivan şi Daniel Hasanaj, precum şi faţă de mama uneia dintre victimele minore, care a acceptat să facă o procură falsă la cabinetul unui notar public din Suceava.

Pentru că părinţii uneia dintre minorele traficate, care erau despărţiţi, nu s-au pus de acord cu plecare fetei lor în Grecia, mama victimei a adus o altă persoană care a semnat în locul tatălui fetei, folosindu-se de documentul acestuia de identitate.

Procurorii continuă cercetările şi faţă de notarul public în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

www.monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.