spot_imgspot_img
21.1 C
Vaslui
24-apr.-2024

Avalanşă de tineri care ajung în sevraj la Socola. Beau peste zece sticle pe zi

- Advertisement -

Se beau cantităţi impresionante de bere, peste zece sticle pe zi, dar şi tărie. „Vedem tineri de 25 – 30 de ani, cu forme grave de alcoolism, care culminează cu delirium tremens(…). Aproximativ 15 – 35% dintre ei pot să moară din cauza băuturii, este o situaţie foarte gravă şi grea”, susţine dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru

Limitarea contactului social, posibilitatea de a lucra de acasă şi izolarea la domiciliu din timpul pandemiei de coronavirus au contribuit la creşterea consumului de alcool în ultimul an şi jumătate, cei mai afectaţi fiind tinerii, susţin specialiştii ieşeni. Atât în ambulatoriu, cât şi direct la spital, au ajuns tot mai mulţi tineri din această cauză, iar cazurile grave s-au prezentat cu simptome de delirium tremens, una dintre cele mai severe complicaţii ale sevrajului etanolic şi care se manifestă după încetarea consumului. Medicii ieşeni sunt de părere că la această creştere a contribuit întreg contextul pandemic care ne-a influenţat în mod diferit.

„Aceasta reprezintă deja o fază avansată, fiind momentul în care practic au fost depăşite toate mecanismele de adaptare ale organismului. Vedem tineri de 25 – 30 de ani, cu forme grave de alcoolism, care culminează cu encefalopatie Wenicke (n. red. afecţiune acută care apare cel mai frecvent la consumatorii cronici de etanol, ca urmare a deficitului de tiamină, vitamina B1, la nivel cerebral) şi delirium tremens, care este ameninţătoare de viaţă. Aproximativ 15 – 35% dintre ei pot să moară din cauza băuturii, este o situaţie foarte gravă şi grea”, a explicat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie „Socola“, specialist în probleme legate de adicţii şi fondator al clinicii No addict. Într-o analiză asupra modului în care alcoolul afectează sănătatea publică, Organizaţia Mondială a Sănătăţii îl consideră de ani buni drept al treilea factor de risc pentru boală şi moarte prematură pentru populaţia din Uniunea Europeană, după fumat şi hipertensiune arterială, fiind implicat în producerea a peste 200 de boli diferite.

„Se bea fără discernământ”

Specialiştii spun însă că această tranziţie de la consumatori cronici de alcool cu vârsta de peste 45 de ani la tineri de 30 de ani s-a făcut în timp, fiind vorba despre o schimbare a obiceiurilor legate de băutură, dar şi a formelor de alcool consumate. …https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/avalansa-de-tineri-care-ajung-in-sevraj-la-socola-beau-peste-zece-sticle-pe-zi–299309.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.