Averile Diavolului

VASLUIANUL CARE VEDE COMORI LA TOT PASUL

CREDINTÃ… Viorel Cernat, un localnic din Bogdãnesti, are multe calitãti. A vãzut multe la viata lui si, din ceea ce a agonisit, a înteles sã dea o parte cãtre bisericile din comuna sa. A construit, în satul sãu natal, Hupca, o bisericã extrem de frumoasã, ca o mãnãstire. Însã, Viorel are si un mare dar, despre care sãtenii vorbesc în fel si chip, unii cu admiratie, altii cu neîncredere. Bãrbatul de 50 de ani vede comori, ascunse în pãmânt de cei care au trãit pe aceste meleaguri cu sute de ani în urmã. Spune cã a vãzut zeci de comori la viata lui, pe dealurile din comunã, dar si în alte sate învecinate, dar se teme sã le dezgroape. “Pur si simplu, le vãd, locul unde sunt ascunse se lumineazã în noapte. Iese, asa, ca un fum alb de la aceste comori, se vãd, dar numai noaptea. Unele sunt comori bune, altele sunt rele, blestemate, îti moare cineva din familie dacã le scoti din locul în care sunt ascunse”, spune Cernat. Omul a fãcut un gest incredibil, în urmã cu aproape zece ani de zile. A botezat crestineste douã schelete gãsite în timp ce sãpa o fundatie, dupã ce i s-a spus cã osemintele erau din anii 200-300 e.n.

Merge zi de zi cu o Dacie veche, la care portbagajul nu se închide niciodatã. Nu se îmbracã elegant, nici nu-l intereseazã. Este atât de închis în el, încât cu greu îl poti citi, sã întelegi ce vrea de la viatã. Viorel Cernat, însã, a fãcut lucruri la care multi dintre noi doar viseazã. A clãdit cu mâinile si banii sãi o bisericã frumoasã, pe dealul satului Hupca, o declaratie de credintã cum rar gãsesti în zona Moldovei. Cu aceeasi încãpãtânare si iubire de Dumnezeu, a pornit lucrãrile la o troitã în curtea mãnãstirii. “Va fi o minune de la Dumnezeu, o sã vedeti, un lucru nemaivãzut”, se laudã bãrbatul.

A fãcut o adevãratã catedralã, la Hupca

“Ce-am vãzut eu la viata mea, nu a vãzut nimeni. Eu îl iubesc pe Dumnezeu si fac totul dupã voia Celui de Sus. Acum, fac o troitã la Hupca, pe care am s-o pictez. Am trecut prin tot felul de greutãti si am cãutat ca din agoniseala mea sã dau si comunitãtii, construind biserici si troite. Am gândit tot timpul cã în jurul unei biserici se formeazã o comunitate”, explicã Viorel Cernat. A construit o casã mai mare si câteva grajduri la intrarea în satul Untesti, muncind în continuu, fie în piatã la Bârlad, fie acasã. Dupã 1990, când a strâns ceva bãnuti, s-a decis sã facã o bisericã în satul Hupca, una de care sã vorbeascã toat lumea din satele din jur. “În 1995, pe când lucram la bisericã, a venit pe la noi Prea Sfintitul Episcop Eftimie, pe atunci la Roman, care a vãzut ceea ce vreau sã fac si a spus sã termin biserica mai repede, cã va veni Sfintia sa la sfintire. Când am terminat lucrãrile, la sfintire a venit PS Ioachim, Episcop al Husilor, pe atunci, care mi-a spus uimit cã am fãcut o catedralã, nu o bisericã”, explicã bãrbatul din Untesti.

A botezat scheletele a doi morti, vechi de 1.800 de ani!

Pe când sãpa pentru un grajd, în 2003, credinciosul Cernat a gãsit douã schelete, care aveau ceva aparte. Pe piept, cei care îi îngropaserã le puseserã douã ulcele de lut. A chemat specialistii de la Muzeul din Bârlad, care au estimat cã scheletele ar data din anul 200-300 e.n, fãrã a putea spune care a fost ritualul îngropãrii cu ulcelele respective. Omul nostru nu s-a lãsat si, simtind cã are o datorie sacrã fatã de cei doi morti, asa cã a decis sã facã un gest neobisnuit. I-a denumit pe cei doi V. si C., le-a cumpãrat douã sicrie micute, în care a pus osemintele, dupã care a mers la parohul de la Hupca, pentru a-i crestina pe morti. I-a îngropat lângã biserica satului si, an de an, le face praznice, cinstindu-le memoria. Cei doi fini ai familiei Cernat, oameni care au trãit pe aceste meleaguri cu mii de ani în urmã, îsi duc somnul de veci în conditii crestinesti, iar Viorel Cernat se simte foarte linistit, stiind cã a fãcut un gest crestinesc.

“Am vãzut comorile arzând”

Cel mai mare dar al lui Viorel Cernat este si un blestem. Omul vede comori, lucru pe care nu-l poate spune tuturor consãtenilor sãi. Unii îl cred, altii sunt de pãrere cã Viorel braveazã, ca sã fie bãgat în seamã. “Eu vãd comorile arzând. Înainte sã fac biserica, am vãzut mai multe comori pe dealurile din jur, era pe timpul lui Ceausescu. Veneam peste dealuri cu sotia, era 8-9 seara, pe timp de noapte. Am vãzut cum ies fum dintr-o comoarã, dar m-am speriat si am mers mai departe. Iese ca o pâclã din ele, un fum alb sau de altã culoare, depinde ce fel de comoarã este”, spune bãrbatul, destul de încurcat. Putini sunt cei care cred în darul sãu. “Comorile sunt hãrãzite, locul poate sã-i vorbeascã aceluia care vede o astfel de comoarã. Uite, acolo, la fânul acela, este o comoarã”, ne aratã bãrbatul. Oamenii din comunã au tot cãutat comori, aflând de harul lui Viorel. Un bãtrân a fãcut zeci de gropi, dar nu a gãsit nimic. “Nu a fost sã fie a lui comoara. Mai sunt si altii care au vãzut comori arzând pe aici, dar nu vorbesc, le e teamã”, spune bãrbatul.

Misterul comorilor îngropate

Traditia popularã spune cã zilele când ard comorile sunt zile mari, însemnate, adicã sãrbãtorile si anume ajunul acelor sãrbãtori. Comorile ard o datã pe an sau la sapte ani, iar ziua arderii o hotãrãste cel ce-o îngroapã în momentul în care aruncã asupra ei legãmântul fãrã de care comoara nu poate fi descuiatã. Comorile ard pe orice vreme din zi si din noapte si tocmai ceasul când ard poate arãta dacã o comoarã este curatã sau necuratã si, prin urmare, dacã o poate dezgropa sau folosi cineva. Comorile curate, sau banii cei buni, spun bãtrânii, ard dupã miezul noptii dupã ce cântã cocosii pânã cãtre ziuã si ziua pânã la amiazã, când diavolul si toate duhurile necurate nu au nicio putere. Comorile necurate, sau banii cei rãi, ard în cealaltã parte din zi si din noapte, adicã de la amiazã si pânã la miezul noptii. Culoarea flãcãrii indicã de asemenea ce fel de comoarã este. Dacã flacãra este de culoare albã sau gãlbuie, atunci cel ce o gãseste o poate dezgropa fãrã grijã, cãci banii sunt buni. Vai de cel care gãseste o comoarã ce arde cu flacãrã albãstrie. Banii sunt necurati si, rareori, pot fi dezgropati, iar când se întâmplã aceasta numai bine nu-i este celui ce-i foloseste. De obicei, cei care se folosesc de acesti bani îsi pierd mintile ori se alege praful de familia si gospodãria lui.

Troita cu luminã minunatã

Biserica ridicatã de Viorel Cernat aratã ca o mãnãstire: frumoasã, semeatã. Are hramul Constantin si Elena, preotul paroh fiind Ioan Frunzã. “Am început lucrãrile prin 1994-1995 si am lucrat efectiv la ea cam sapte ani. Mergeam cu masina la munte si cu mâna mea culegeam pietre din albia râurilor, le puneam în portbagaj si le aduceam aici, unde le puneam la gardul pe care-l vedeti”, spune Viorel. A pregãtit, alãturi de bisericã, o troitã, pe care a început s-o lucreze anul acesta. “O s-o pictez si, când va fi gata, o sã vedeti cea mai frumoasã luminã de pe pãmânt”, spune credinciosul.




2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ