spot_img
16.2 C
Vaslui
27-iul.-2024
spot_img

Avocatul Loredanei face noi declarații: “un om sănătos la cap nu poate să săvârșească o asemenea oroare”

- Advertisement -

Se conturează din ce în ce mai bine strategia de apărare în instanță a Loredanei, tânăra care și-a omorât cea mai bună prietenă la malul mării. Cristian Ion, avocatul Loredanei, a spus astăzi că, din punctul său de vedere, “un om sănătos, care nu are afecțiuni preexistente, nu poate să săvârșească o asemenea oroare”. Astfel, cel mai probabil, apărătorul Loredanei va încerca să obțină o pedeapsă mai mică pentru adolescentă invocând vulnerabilitățile psihice ale acesteia.   

De asemenea, avocatul Cristian Ion a declarat: “la acest moment, inculpata a fost examinată medico-legal din punct de vedere fizic, pentru a se constata și a se stabili dacă leziunile pe care le deține pe corp, mai exact pe mâini, pe față, pe spate, sunt ca urmare a agresiunii reciproce cu victima după ce a înjunghiat-o”. De asemenea, avocatul a mai spus că “să fie examinată din punct de vedere psihic, mai exact să se efectueze o expertiză psihiatrică, care să ateste dacă la momentul săvârșirii faptei inculpata avea suficient discernământ sau dacă avea vreo afecțiune preexistentă care să fi impulsionat și să fi condus la săvârșirea unei asemenea fapte de o gravitate deosebită. Cred că un om sănătos, care nu are afecțiuni preexistente, nu poate să săvârșească o asemenea oroare. Din acest motiv urmează să fie examinată din punct de vedere psihiatric”.

Avocat: „provine dintr-o familie în care au fost suficiente abuzuri”

Zilele trecute, avocatul Loredanei spunea că, recent, adolescenta ar fi fost abuzată „într-o oarecare măsură”: „ ceea ce a făcut se datorează mediului din care provine, un mediu nociv, lipsit de educație. De curând a fost, într-o oarecare măsură, abuzată. În acest sens, urmează să solicităm să se administreze probe, inclusiv să se realizeze o anchetă socială cu privire la persoana ei și la mediul din care provine, iar pe de altă parte să se efectueze o expertiză psihiatrică, care să ateste dacă a avut suficient discernământ la momentul săvârșirii faptei. Provine dintr-o familie în care au fost suficiente abuzuri astfel încât să i se pară mai mult sau mai puțin normal ceea ce s-a întâmplat. Regretă ce s-a întâmplat, numai la asta se gândește, și-a omorât cea mai bună prietenă și, dincolo de instanța de judecată, nu știe dacă va fie iertată vreodată de instanța supremă”, declarat avocatul. Acesta nu a dat detalii, dar apropiații victimei au povestit că Loredana încheiase de curând o relație cu un băiat din Fâstâci, care o bătea. Astfel, a apărut ipoteza că strategia de apărare a fetei în instanță va fi concentrată pe ideea că fapta a fost făcută într-un context în care era tulburată: obosită atât fizic, pentru că lucra șapte zile din șapte, dar și psihic, ca urmare a unor experiențe dureroase din punct de vedere emoțional. Toate acestea, pe fondul unei educații, după cum declara prim-procurorul Gabriel Teliceanu, lipsite de empatie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.