Avocatul Poporului cere explicații de la MAI pentru polițiștii trimiși în civil să verifice purtarea măștilor

Avocatul Poporului cere explicații de la ministrul de Interne despre controalele făcute de polițiști în civil, în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Renate Weber vrea să știe, potrivit unei solicitări trimise lui Marcel Vela, în  baza cărui act normativ se acționează și, de asemenea, dacă polițiștii în civil au dat și amenzi.

„Vă adresăm rugămintea să ne comunicaţi actul normativ care stă la baza luării acestor măsuri. (…) Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 republicată privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, scopul principal care trebuie urmărit de Poliţia Română este cel de prevenire a săvârşirii de fapte antisociale şi în subsidiar de reprimare a acestora”, a transmis Avocatul Poporului, potrivit Agerpres.

De ce se teme Avocatul Poporului

Conform solicitării postate pe site-ul instituţiei, Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului stipulează că portul uniformei constituie regulă.

Totodată, arată Avocatul Poporului, Ordinul nr. 82/2018 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 236/2009 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor de poliţie, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea poliţiştilor prevede că aceştia poartă în mod obligatoriu, în timpul programului de lucru, uniforma de reprezentare, de serviciu sau echipamentul specific, stabilit prin normele de echipare, conform misiunilor şi activităţilor specifice desfăşurate la birou sau în teren. …https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/avocatul-poporului-cere-explicatii-de-la-mai-pentru-politistii-trimisi-in-civil-sa-verifice-purtarea-mastilor-1381164




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ